În viața noastră Dumnezeu face multe pogorăminte și aceasta necătând că avem înclinații păcătoase și majoritatea dintre noi suntem doar fățarnici prefăcători, formaliști pseudo-evlavioși. Și atunci stau și mă întreb: cu ce suflet mă voi înfățișa înaintea lui Dumnezeu și ce pogorământ poate să facă Dumnezeu pentru mine? Hristos S-a înălțat la cer cu haină înroșită de necredința noastră, cu suferința din dragoste pentru omul căzut…
Dar eu? Cu ce mă voi înălța la Dumnezeu? Cu ce înclinații sfinte și desăvârșite mă voi despărți de acest trup? Cu formalismul prefăcător care s-a înrădăcinat în noi ca o a doua fire? Doar e de ajuns să privești în jur cu luare aminte și observi cum totul se secularizează. Ce înseamnă secularizare? De obicei se spune că secularizare înseamnă confiscare a ceva, de exemplu, secularizarea bunurilor bisericești, etc. Da, dar ce înseamnă secularizare, de exemplu, a minții din punct de vedere al veșniciei, al nemuririi sufletului? Secularizare – înseamnă în acest sens – idee strâmbă de mântuire. Ni se filtrează în cap să acceptăm idei bolnave și greșite de mântuire… Ne-am învățat să ne pocăim mai mult cu trupul. Dar în acest caz trupul se dezgustă… Dacă lucrăm cu gând strâmb lucrarea noastră de mântuire, atunci apare dezgust de pocăință și plictiseală. Nu ne însoțește harul lui Dumnezeu în așa-numita noastră osteneală, pentru că avem prea mult gând lumesc în toate, prea multe dorințe păcătoase și rele… Astfel pierdem râvna curată după Dumnezeu.
Dar Dumnezeu, fiind fără de păcat, credem că I-a fost ușor să se afle printre răutăți, și încă de care: printre cei ce într-o mână aveau legea, iar în alta fărădelegea… Ce, oare Caiafa, Ana și toți fariseii și cărturarii nu știau Legea? Nu știau că Mesia trebuie să vină? Știau foarte bine, dar care era înșelarea lor? Ceea ce avem și noi astăzi: formalismul exterior, prefăcătoria aceasta lumească, abuzul de avere, de bogăție, de slavă deșartă… Toate aceste se ascundeau și se ascund până astăzi în dosul unei evlavii prefăcătoare și fățarnice. Și ce a ieșit la sfârșit la iveală din această pseudo-evlavie? – Răstignirea Mântuitorului. Din gura arhiereului Caiafa auzim: „…Voi nu ştiţi nimic; nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul” (Ioan, 11, 49-50). În loc să iasă din gura lui sfințenia, a ieșit la iveală ceea ce zăcea în asemenea oameni: dorința de răzbunare și duhul de răzvrătire, dorința de a pune mâna pe funcții înalte.
Astăzi, poate inconștient, dar anume pe aceasta se pun accentele. Cine astăzi își dă seama, că pentru a se înrădăcina în suflet virtuțile, nu este atât de ușor și trebuie să te nevoiești corect, ortodox. Dumnezeu S-a lăsat răstignit de poporul care trebuia să prezinte și să trăiască sfințenia, dar aceștia au arătat păcătoșenia. Îmi amintesc de cazul lui Martin Luther, când a plecat din Germania la Roma. El credea că la Roma este raiul, adică la Roma este „urmașul Sfântului Apostol Petru” și acolo sfințenia e la cel mai înalt nivel… Pe atunci romano-catolicii intenționau să construiască catedrala Sfântului Apostol Petru și au început să propage indulgențele, adică cu cât plătești mai mult, cu atât mai repede ți se iartă păcatele. De exemplu, dacă ai omorât pe cineva (în sec. XVI omorurile erau specifice în Occident și nu numai), atunci arunci în cazna atâtea pungi de monede de aur. Și văzând Luther aceasta, fiind și un raționalist (teologie rațională, nu cu inima, dar cu mintea bolnavă) și-a zis: „Mă voi duce la papa de la Roma și-i voi zice: uite ce predică preoții noștri…”. Și când a văzut ce se petrece în Roma, a zis: „Când eram în Germania spuneam că la Roma este raiul, iar acum zic: dacă există iadul, atunci Roma e la porțile lui!”. De ce spune acestea? Corupția, desfrâul, fărădelegea, nelegiuirea, simonia erau în floare, dar la exterior – toți plin de „pocăință”.
Și astăzi să ne întrebăm: ce ne însoțește pe noi? Cu ce trăim în suflet? Care virtute s-a înrădăcinat în mine ca o a doua fire și o lucrez pentru mântuirea mea? Și atunci văd că facem mai mult de ochii lumii, vrând să cumpărăm cinste de la oameni, că uite, să ne vorbească toți de bine și să ne laude… Dar care este lucrarea noastră mântuitoare tainică?
Poporul israelitean accepta și căuta legi din afară, adică de la popoarele păgâne. Noi astăzi de asemenea iubim mai mult întunericul, decât lumina. Nu vom arăta cu degetul, dar mulți, foarte mulți dintre noi tăgăduim și neglijăm Ortodoxia și căutăm exemple și lucruri ne-„demne de urmat”, îmbrățișându-ne cu toate religiile lumii, acceptând tradiții, dorințe păcătoase împotriva firii chiar și legi statale care legiferează patimile, numite modern „drepturi ale omului”… De ce? Pentru că avem mintea prea secularizată, prea înclinată spre materie, suntem prea dornici de a sluji trupului numai…
Dar cum educăm generația de mâine? Cu toată sărăcia și nemulțumirea de care ne plângem zilnic fiecare, vedem că ne străduim și alergăm să dăm de toate copiilor noștri: și carte, și ocupații, și viitor mi bun, și casă, și masă, etc. Și învățați îi vom face și bogați și oameni de cinste îi vom vedea, dar mă tem că frică de Dumnezeu nu vom ști a le da. Nu știm să-i îmbogățim în Dumnezeu pentru că noi înșine suntem nepăsători în a urma și a învăța tot ce este sfânt. E dureros, dar prefăcători suntem.
Astăzi mulți se avântă să schimbe lucrurile spre mai bine, dar nu văd să înceapă schimbarea de la propria viață. Unii chiar își atribuie postura de „apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei”, având mâini nu prea curate, pornind împotriva diavolului cu arme diavolești, adică luptă împotriva celui de care înșiși sunt stăpâniți… Omule, „aperi și mărturisești” Adevărul? Cu ce? Care-ți este virtutea? Asupra cărei patimi ai ieșit mai întâi biruitor? Care-ți este starea de curăție, iluminare și îndumnezeire?
Noi ne numim creștini ortodocși… Să ne gândim fiecare ce și pe Cine trebuie să vadă lumea în noi? Fericitul Ieronim ne răspunde la această întrebare în câteva cuvinte pline de duh: „Să vezi în nevoitorul creștin mai multe fețe: ascet, părinte, tată, unchi – de la care te-ai învățat să practici tot ce este sfânt…”.
Protodiacon Ioan MUNTEANU
