Orice lucru poate fi iertat. Nu există faptă rea pe care cineva să o înfăptuiască față de noi şi noi să nu putem ierta lucrul acela. “Dă-mi, Doamne, să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu”, spune Sf. Efrem Sirul, în rugăciunea sa.
Sunt sigur că şi dvs ați observat că, din păcate, ne este mult mai la-ndemână să vedem greșelile altora decât pe ale noastre, dar să ştiţi că orice gând îndreptat în direcția aceasta face o crăpătură în zidul “cetății”, care cu cât timpul trece, se face tot mai mare şi la un moment dat va surpa “cetatea”.
Orice gând de judecată spulberă tot harul lui Dumnezeu care se poate coborî asupra noastră. Într-un singur mod putem însă primi harul lui Dumnezeu înapoi…începând lucrarea iertării fratelui nostru.
Orice lucru poate fi iertat. Nu există faptă rea pe care cineva să o înfăptuiască față de noi şi noi să nu putem ierta lucrul acela.
De aceea, vedem că începuturile noastre s-au înfăptuit sub niște auspicii demonice: Adam pierde raiul, iese din rai şi se îndreaptă spre iad. Hristos, Noul Adam reface drumul acesta înapoi, iar drumul culminează pe Golgota, unde, după o viată plină de suferință, El ajunge să ierte tuturor, toate.
În momentul în care punem iertare în jurul nostru, cu cât ajungem să iertăm mai ușor şi mai mult, lumea începe să se schimbe încet, încet şi această schimbare este de fapt o lucrare a harului lui Dumnezeu, nu este doar o chestiune etică, psihologică, ce-ţi aduce ţie liniște şi împăcare cu tine însuți, nu, îți aduce împăcare cu Dumnezeu. Este un început al îndumnezeirii tale şi a celor din jurul tău. O spune Sf. Serafim de Sarov: “Când începi lucrarea căutării lui Dumnezeu şi harul Lui se coboară asupra ta, alți zeci de oameni se vor sfinți în jur.”
Să ştiţi că procesul acesta nu este doar o simplă regulă de împlinit, ci este o adâncă lucrare pe care Domnul o face pentru ca lumea să se îndumnezeiască, să se schimbe. Această schimbare nu se va întâmpla prin discuții intelectuale, ci prin propriul exemplu.
Prin fiecare iertare a ta, lumea începe să se schimbe, iartă tu primul, nu aștepta acest lucru de la celălalt.
Nimic nu dezbină oamenii mai tare decât neiertarea şi judecarea. De aici pornesc toate relele între oameni, să ştiţi.
Vedeți dvs., când se ivește o ceartă, niciodată nu vom putea stabili cu exactitate cine a început-o, de la cine a pornit, însă putem face un singur lucru, să fim noi cei îi punem capăt.
Sunt lucruri simple, dar în lumea creștină ele sunt fundamentale:
“Dă-mi, Doamne să-mi vad greșelile mele!”, “Dă-mi, Doamne, să-mi stăpânesc gândurile şi inima mea şi să nu încerc să-i stăpânesc pe ceilalți!”
Noi vrem să fim creștini, pornim pe calea aceasta, dar suntem lamentabili de multe ori, pentru că lucrurile acestea fundamentale, IERTAREA, NEJUDECAREA sunt scoase la limita existenței noastre creștinești.
Gândiți-vă doar puțin pe ce cade accentul în cele mai multe spovedanii…pe greșelile celuilalt. Justificăm greșelile noastre prin greșelile celuilalt. Dar aici, unde justifici greșelile tale, răutatea ta prin neputințele celuilalt, Dumnezeu nu mai lucrează, e departe.
Iertarea este punctul de început al viețuirii spirituale. Să fii creștin nu înseamnă să zbori în văzduh, să postești nu ştiu câte zile, să faci nu ştiu câte metanii, ci în primul rând să ierți…”IARTĂ, CA SĂ FII IERTAT!”
Dacă Adam nu a iertat-o pe Eva şi Eva pe şarpe şi s-au osândit toți, Hristos iartă pe toți: “IARTĂ-I, DOAMNE, CĂ NU ŞTIU CE FAC!”
Vă dați seama ce lucrare dumnezeiască este într-un om care nu vede răul în fratele lui şi chiar de acesta este evident, el spune precum Hristos, “iartă-l, Doamne, că nu ştie ce face!”?
Un om vede tot timpul răutățile, se compară tot timpul cu fratele său, găsește vinovați pe toți în jurul lui, doar pe el nu, dar dacă omul pune pe Dumnezeu în fața sa şi pornește pe drumul acesta plin de zdrobire de sine, lucrurile se schimba radical în sufletul său şi al celor din jur.
Dumnezeu nu ne va judeca pentru cât am putut posti nemâncand şi nebând, nu, accentul nu cade pe lucrurile acestea, ele sunt ajutătoare, ci pe cât am putut ierta şi iubi pe omul din fața noastră, pe cât am putut înțelege că nu sunt căderile lui mai mari decât ale noastre. Făcând lucru acesta, împlinim cuvântul lui Hristos, care spune:
“Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.”
Iertați cu ușurință şi veți vedea ce schimbări profunde se vor petrece în sufletul dumneavoastră şi al celor din jur, veți vedea cum harul şi pacea lui Dumnezeu vă vor înconjura…
Preot Visarion Alexa
