În epoca noastră, sistemul yoga este prezentat ca un panaceu pentru cvasitotalitatea problemelor cu care se confruntă omenirea. Pot fi auzite adesea lozinci promoționale de genul „Faceți yoga pentru sănătate și frumusețe!”
La început, cineva poate simți într-adevăr o stare de bună dispoziție și revigorare. Este imediat sfătuit să atribuie această îmbunătățire unor anumite „puteri ascunse” activate prin intermediul asanelor yoghine.
La fel de bine însă, această bună dispoziție și revitalizare pot fi atribuite mișcării, punerii în activitate a corpului care se „trezește” din sedentarismul aproape cronic impus de organizarea socială contemporană. De altfel, exact aceleași simptome le are orice persoană care începe să practice cu oarecare regularitate jogging, înot, fotbal sau orice tip de gimnastică. Cu atât mai mult dacă acea persoană renunță la anumite obiceiuri nocive precum fumatul, pierderea nopților, supraalimentație, alcool ș.a.m.d.
De asemenea, trebuie subliniat că acest sentiment reconfortant însoțește prima etapă a practicării exercițiilor yoga. Ulterior, apar în general probleme serioase, traduse prin dureri ale bazinului, ale coloanei vertebrale, ale genunchilor, ale articulațiilor. Asanele, aceste poziții yoghine ciudate, sunt absolut nefirești pentru corpul uman, ele imitând de obicei diverse poziții ale animalelor. Înseși denumirile lor sunt ilustrative în acest sens: Shalabasana „poziția lăcustei”, Bhujangasana „poziția cobrei”, Kukondasana „poziția cocorului”, Utthan pristasana „pozitia șopârlei” etc.
Unele dintre ele sunt mai accesibile, altele mai dificile. Oricum, rămânerea prelungită în aceste poziții necesită exercițiu îndelungat. Cu timpul, articulațiile corpului se vor destinde, permițând anumite contorsionări nefirești. Sunt totuși foarte mulți cei care se aleg astfel cu traumatisme mai ușoare sau mai grave. Faptul este adeverit, de altminteri, și de textele „sfinte”. Upanishadele, spre exemplu, proclamă că cel care se plânge sau se revoltă din pricina problemelor pe care le provoacă yoga, acela nu este vrednic de yoga.
În perioada în care practicăm cu asiduitate aceste exerciții, s-a întâmplat să urmăresc în Tesalonic conferința unui yoghin indian. Vrând să se arate cu orice preț superior celorlalți „concurenți spirituali” care își încep „vânătoarea” cu afirmații de genul „yoga = sănătate = frumusețe”, el a rostit un adevar: „Cine face yoga numai pentru a dobândi sănătate și frumusețe, e mai bine să facă înot. Nu are nici un motiv să se apuce de yoga. Yoga este pentru cei interesați să evolueze spiritual.” Să vedem în continuare care este natura și care sunt mijloacele de realizare prin yoga a acestui progres spiritual.
Ținta principală a gimnasticii yoghine, scopul asanelor nu este dezvoltarea sistemului muscular, nici dobândirea mobilității fizice. Obiectivul lor este modificarea echilibrului biochimic al organismului uman.
Prin practicarea acestor asane, se exercită o presiune constantă asupra organelor interne ale corpului (inimă, ficat, plămâni, intestine), dar, mai ales, asupra glandelor endocrine (chakrele, asa cum sunt cunoscute în jargonul yoghin). Această presiune produce hiperexcitarea glandelor, ceea ce determină de obicei o suprafuncționare a lor și, în consecință, o secreție mai mare de hormoni în corp. Alteori, însă mult mai rar, se întâmplă exact contrariul.
Fiecare grup de asane exercită presiune asupra anumitor glande. Un set de poziții excită, spre exemplu, glanda tiroidă, provocând o hipersecreție a hormonului tiroxina, care se varsă în sânge și modifică întregul metabolism de bază al corpului. Persoana respectivă devine hiperkinetică, lucru pe care îl socotește însă rezultatul unei „absorbții de energie din centrele superioare ale universului” ca urmare a tehnicilor yoghine.
În același fel, există asane menite să excite glandele suprarenalele, pancreasul, inclusiv hipofiza, care reglează funcționarea tuturor celorlalte glande. Medicina demonstrează că o asemenea stare de tulburare hormonală generalizată determină dereglări majore de percepție la nivelul tuturor simțurilor. Efectele sunt mai intense decât cele produse în urma consumului de alcool sau narcotice.
În ashramul din India al lui Satyananda, amicul meu englez, Tony, îmi spunea: „Exercițiile de Kriya Yoga mă fac să mă simt de parcă aș lua continuu L.S.D. (drog).” Simțea în el o energie debordantă, care se cerea consumată printr-o activitate permanentă și prin efort fizic susținut. Bietul om nu mai putea sta niciodată locului, fapt ce i-a atras multe neplăceri.
De asemenea, exercițiile yoga axate pe reprimarea prelungită a respirației se soldează în majoritatea cazurilor cu creșterea cantității de bioxid de carbon din sânge, fenomen pe care cele mai recente descoperiri medicale îl conexează cu producerea unor halucinații vizuale și auditive, între care senzația de decorporalizare, de comunicare cu entități din alte lumi, de materializare spontană a unor corpuri luminoase, ș.a.m.d.
Este foarte ușor pentru cineva neexperimentat duhovnicește să se rătăcească, în lipsa unui criteriu pe seama căruia să discearnă natura evenimentului pe care îl trăiește. Este de proveniență fiziologică? Este o festă jucată de simțuri? Este de sorginte psihică, precum halucinațiile psihopaților care „aud” voci și au „viziuni”? Sau este un eveniment spiritual? Iar dacă este un eveniment spiritual, de la cine provine? De la Hristos sau de la diavol (care are capacitatea de a lua chip de animal, de lumina sau chiar de înger, așa cum arată Scriptura, scrierile patristice și experiența ascetică a Sfintei Biserici)?
Iată ce declara Satyananda, vorbind despre tehnicile yoghine: „Împreună cu această șansă a eliberarii de îngrădiri și neplăceri, există pe de altă parte posibilitatea ca cineva să înnebunească și să-și petreacă restul zilelor într-un ospiciu psihiatric. Din nefericire, aceasta s-a întâmplat unor oameni care au urmat practicile yoghine fără povățuire sau n-au ascultat sfaturile profesorului lor.” (Extras din periodicul grecesc „Yoga”, nr. 15/1981, pp. 41-42).
Dincolo de încercarea evidentă de transfer a întregii responsabilități asupra discipolilor, această afirmație naște întrebarea: de vreme ce aceste exerciții sunt atât de primejdioase, de ce sunt promovate abundent, fără niciun fel de precizări și avertismente, în periodice, cărți și broșuri ilustrate care nu scot în evidență decât pretinsele lor rezultate binefăcătoare?
Eu însumi, influențat de elogiile cu care o asemenea revistă prezenta aceste exerciții, am început să execut Suria Namaskar („salutul soarelui”). Se spunea că este o metodă care redă rapid mobilitatea tuturor articulațiilor și masează extrem de eficient toate organele interne și toți mușchii corpului. Dacă se simte cineva obosit, în orice ceas al zilei iși poate redobândi vitalitatea fizică și mentală executând acest exercițiu. Citind că yoghinii îl practică în 12 cicluri pe zi, am făcut și eu întocmai. După câteva zile am început să simt că pieptul îmi „fierbe” și „hârâie”! De asemenea, temperatura corpului îmi creștea constant. „S-au deschis focurile spirituale”, m-am gândit eu în naivitatea celor 22 de ani ai mei, profund impregnat de mentalitatea și terminologia yoghină. Am început să mă simt însă tot mai rău și, din fericire, m-am oprit.
Ce se întamplase? Simptomele mele nu erau decât efectul unei supraactivări hormonale; nimic spiritual, cum îmi imaginam pe atunci. Am discutat mai târziu despre aceasta cu o swami, care mă simpatiza. S-a arătat foarte îngrijorată și m-a sfătuit să renunț definitiv la astfel de practici, fără să-mi ofere alte explicații.
Dar să revenim la gurul Satyananda, pentru a vedea cum justifica traumele fizice și psihice pe care le poate contracta cineva prin yoga. În continuarea textului prezentat mai sus, el spune: „Nu lăsați să vi se întâmple așa ceva. Dacă doriți să urmați calea către adevărata cunoaștere, trebuie să aveți un guru care să fie complet familiarizat cu această dimensiune aparte a conștiinței. Profesorul trebuie să o cunoască pe dinafară, trebuie ca el însuși să fi ajuns acolo. Un astfel de guru se numeste satguru. De ce să vă mulțumiți cu ceva mai puțin?”
În fața „concurenței” spirituale a celorlalți guru, Satyananda se autopropune indirect ca inițiat în tainele yoga, apt sa-i călăuzească fără riscuri pe cei interesați. Realitatea atestă însă destule cazuri de ucenici care l-au părăsit înfricoșați, dezamăgiți și dezechilibrați psihic. Când întâlneam anumiți swami și profesori de yoga trădând foarte grave probleme psihice și solicitam explicații asupra acestei stări de fapt, mi se spunea cu naturalețe că gurul le luase pur și simplu mintea întrucât aceasta le era piedica în evoluția spirituală. Iată până unde poate merge strădania de a oculta adevărul și de a justifica moral crima sufletească.
Același guru Satyananda relatează: „Mulți discipoli vin și îmi mărturisesc că au foarte multe probleme sexuale de când fac Kundalini Yoga. Se simt foarte vinovați pentru aceasta. Dacă nu eram eu acolo, ar fi înnebunit. Le spun: Uitați, aceasta este o chestiune pur fiziologică. Lăsați-o să se întâmple!” (Extras din cartea editată în Grecia „Învățături ale lui Paramhamsa Satyananda”, vol. VI, Ed. Septembrie, 1989, p. 397).
Cu alte cuvinte, disfuncționalități grave ale organismului, al căror impact se răsfrânge dramatic și la nivel psihic, trebuie ignorate ca niște evenimente „pur fiziologice”! Deși un asemenea punct de vedere frizează demența, el nu trebuie neapărat să șocheze. Este reflexul mentalității religioase hinduse, care consideră nebunia ca fiind „sfântă”. Am cunoscut în India un brahman care se mândrea că soția lui este nebună! Comentariile sunt de prisos.
Satyananda declară mai departe: „De multe ori, persoanele care primesc aceste unde din Kundalini vor să mănânce și iar să mănânce, ca niște epicurei. Eu le spun că acest lucru este absolut în regulă; altfel, vor avea multe complexe.”
Într-un alt context, Satyananda afirmă: „Totuși, oamenii spun că trezirea lui Kundalini este primejdioasă. De ce? Bineînteles, se pot întâmpla și accidente, este posibil să sfârșiți la psihiatrie pentru un timp. Dar totul pe lumea aceasta este un risc. Viața reprezintă un mare risc, și omul trebuie să fie un luptător îndrăzneț, gata oricând să riște. Ce se va întâmpla dacă eu exersez Kundalini Yoga și înnebunesc? Atunci veți începe voi să exersați și, dacă înnebuniți, va începe altul. În cele din urmă, vom îmblânzi Kundalini.” („Yoga”, nr. 5/1981, p. 8).
Prin urmare, Satyananda nu numai că le propune dezinvolt tuturor yoghinilor asumarea statutului de simpli cobai într-un experiment incontrolabil, ci recunoaște în plus că el însuși, marele guru, marele iluminat, marele inițiat, este expus exact acelorași riscuri!
Dincolo de faptul că existența lui Kundalini („șarpele sfânt care doarme la baza coloanei vertebrale a fiecărui om”) este iarăși o convingere eminamente religioasă, trebuie reținută din nou pledoaria pentru caracterul util și onorant al nebuniei, cel puțin când ea survine în urma practicării yoga. Mesajul nu lasă loc nici unui echivoc: „Vom continua până ce vom îmblânzi Kundalini, indiferent dacă aceasta ar însemna înnebunirea a milioane de oameni.”
Lipsa oricărui scrupul într-o atare atitudine nu este nici ea decât expresia concepției generale despre lume a hinduismului, care „educa” sistematic astfel de personalități. Este relevantă, în acest sens, și mărturia Teodorei Katelouzou, publicată de către ziarul „Orthodoxos Typos”, in 1976:
„Întrucât am aplicat intensiv timp de mai bine de doi ani metoda lui Maharishi, pot afirma cu toată sinceritatea și răspunderea că relaxarea prin meditație este o pasivitate în stil indian care paralizează orice putere de reacție și de luptă în viață; este foarte îndepărtată de adevărata liniște și împlinire sufletească.
Prin tehnica lui Maharishi, și prin toate celelalte tehnici hinduse sau buddhiste, omul se autohipnotizează și pierde orice urmă de voință și de inițiativă. Este o spălare a creierului care se impune treptat și care are drept rezultat final pierderea completă a personalitatii. Mi-a adus și mie serioase prejudicii sub aspect mental, căci nu mai puteam să mă concentrez în nici o împrejurare și îmi pierdusem toată energia.
Din clipa în care am încetat să meditez, mi-am putut continua fără probleme studiile. Metoda lui Maharishi făcea destule victime. Un tânăr care practica meditația transcendentală s-a sinucis în timp ce urmărea un seminar al lui Maharishi. Un altul și-a pierdut definitiv vocea. Un căpitan grec a început să prezinte tulburări psihice din ce în ce mai grave, până când l-au închis la psihiatrie. Mulți tineri pe care i-am văzut cu ochii mei începeau să schițeze mișcări spasmodice, gesturi din cele mai bizare și aveau numeroase alte reflexe pe care nu le puteau controla.”
Să încheiem acest tablou reamintind și faptul că, de obicei, executantul exercițiilor yoga este instruit să-și concentreze mintea în anumite puncte concrete ale corpului, care diferă în funcție de exercițiu.
Concomitent, el trebuie să repete în gând sau chiar și cu voce tare o anumită mantră, și am văzut deja că nu este altceva decât o formulă de invocare sau adorare a uneia dintre miile de zeități hinduse: Shiva, Krishna, Kali, Vishnu, ș.a.m.d. Este o altă probă peremptorie a caracterului profund religios al practicii yoga și un avertisment asupra implicațiilor duhovnicești ale practicării acestor exerciții.
Pentru un creștin, consecințele sunt similare cu cele ale apostaziei.
Dyonysios Farasiotis | crestinortodox.ro
