Despre păcatele limbii

Zis-am: “Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea” (Psalmul 38: 1).

Păcatul limbii este cel mai obişnuit şi mai des întâlnit păcat. Căci dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit zice Sfântul Apostol lacov (3: 2). Când omul care se pocăieşte păşeşte cu nădejde pe calea lui Dumnezeu, adică începe să vieţuiască conform poruncilor Lui, el mai întâi şi mai întâi trebuie să se păzească de păcatele limbii.

Aceasta a fost pravila de pocăinţă pe care Regele David şi-a pus-o sieşi. El a făgăduit mai cu seamă să rămână tăcut şi fără grai înaintea duşmanilor lui: Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea (Psalmul 38: 2). Iată ce pravilă minunată de urmat pentru omul care se pocăieşte! Căci fiind învinuit [pe nedrept], el nu răspunde împotrivă, şi fiind jignit şi batjocorit, tace.

Cu adevărat, la ce ar folosi să grăieşti omului plin de ură şi nedrept, care pe Dumnezeu nu îl iubeşte mai mult decât pe sine însuşi? De îi vei grăi de rău, el se va sălbătici încă şi mai mult, iar de îi vei grăi de bine, el se va face batjocoritor al lucrurilor sfinte.

Să ne amintim că înaintea lui Pilat din Pont Mântuitorul a tăcut. Pilat a zis: Nu răspunzi nimic? (Marcu 15: 4). Dar ce să-ţi răspundă El ţie, Pilate, când tu nu ai nici urechi de auzit, nici minte care să înţeleagă? Iată, tăcerea dreptului înaintea celui nedrept încă poate să aibă cea mai bună influenţă asupra nedreptului. Căci lăsat să interpreteze singur tăcerea dreptului care tace înaintea lui, nedreptul încă poate interpreta astfel încât să se folosească sufletul lui; pe când orice alt răspuns al dreptului, bun sau rău, va fi rău interpretat de către cel nedrept, căci el o va face invariabil spre îndreptăţirea de sine şi spre învinuirea tuturor celorlalţi. 

Fericit bărbatul care învaţă să îşi stăpânească limba.

O, Stăpâne, Doamne lisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cela Ce ne-ai arătat nouă cu pilda Ta cum şi când să grăim, Tu asemenea ne-ai arătat nouă şi cum şi când să tăcem. Ci ajută-ne nouă pururea să nu păcătuim cu a noastră limbă. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci. 

Amin!

Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.