Despre paza gurii

„Se poate oare ca tăcerea pentru Dumnezeu să nu fie potrivită şi bine­cuvântată?”, a întrebat maica.

„Se întâmplă şi aşa”, a răspuns Stareţul Zosima, „căci Cuviosul Pimen zice: Un om pare că tace, însă în inimă îi judecă pe alţii – unul ca acesta vorbeşte neîncetat. Iar altul de dimineaţă până seara vorbeşte, însă păs­trează tăcerea, pentru că el nu spune nimic fără un oarecare folos. Însuşi Domnul a zis: din prisosul inimii grăieşte gura. Şi împăratul David care învaţă să ne rugăm: pune, Doamne, pază gurii mele, la timpul binecuvântat zice: pentru orice lucru este un timp. Dacă ar fi tăcut toţi sfinţii, insuflaţi de Dumnezeu, cum s-ar fi proslăvit Dumnezeu? Cum s-ar fi propovăduit cre­dinţa? Cum ar fi ajuns oamenii la cunoaşterea legii lui Dumnezeu, a porun­cilor Lui? Cum s-ar fi convertit şi îndreptat atâţia păcătoşi şi necredincioşi? Este spus: unuia i se dă Duhul înţelepciunii ca să înveţe, ca să propovădu­iască; altuia Duhul înţelegerii, ca să gândească, să se adâncească şi să ta­că, dar în toţi lucrează unul şi acelaşi Duh. Domnul a spus în Evanghelie: din cuvintele tale vei fi găsit drept şi din cuvintele tale vei fi osândit (Matei 12, 37). Dacă în fiecare clipă ne-am aminti că Dumnezeu este pretutindeni prezent am tăcea şi am vorbi numai spre slava Lui; n-am îndrăzni nici să vorbim, nici să facem ceva ce nu este bineplăcut Lui. Văzut-am mai înain­te de Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin (Psalmul 15, 8).

Din îndrumările starețului Zosima

Previous Post

O, om!

Next Post

Fiii prăznuiesc împreună cu Mama şi Mama împreună cu fiii

Related Posts
Total
0
Share