Despre rugăciunile de mijlocire ale Sfinților

Două sunt argumentele protestanților împotriva rugăciunilor de mijlocire ale sSfinților. Unul este că pun în umbră valoarea Domnului. Domnul nu are nevoie de mijlocitori între noi și El, de vreme ce ne-a dat puterea de a ne adresa nemijlocit Lui și de a-I cere Harul și „mila spre ajutor, la timp potrivit” (Evr. 4, 16). De ce, prin urmare, să alergăm la oameni, chiar și dacă sunt Sfinți? Ei nu încetează să fie și în Cer oameni. Îi micșorăm, într-un fel, Domnului valoarea, punem în umbră pe El, slava și cinstea Sa când îi chemăm pe oameni.

Al doilea este că sfinții nu sunt atotprezenți și prin urmare nu e cu putință să ne audă rugăciunile.

Cât privește cel dintâi argument, avem de spus următoarele: Mai degrabă v-aș relata un dialog, pe care l-am avut cu un protestant: „Pavel, când se afla pe pământ, a cerut creștinilor să se roage pentru el?”. „Desigur”, îmi răspunde. „Toate Epistolele Apostolului Pavel sunt pline de rugăminți, cereri și implorări adresate creștinilor spre a se ruga Domnului pentru el. Pavel le cerea creștinilor rugăciunea: Ajutându-ne și voi cu rugăciunea pentru noi, așa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulțumire adusă de către mulți, pentru noi (II Cor. 1, 11). Cu alte cuvinte, Pavel cerea ajutorul unor mijlocitori. Și, firește, asta făcea și în viața de zi cu zi. De câte ori va fi întâlnit credincioși, îi va fi rugat să se roage pentru el. Dacă Pavel le cerea fraților creștini rugăciunile, cu atât mai mult creștinii vor fi cerut rugăciunile lui Pavel; nu-i așa?”. „Bineînțeles”. „Căci aceasta nu pune în umbră mijlocirea Domnului; nu diminuează autoritatea Domnului. Dacă ar pune în umbră slava Domnului, dacă, prin a cere oamenilor să se roage pentru noi, s-ar diminua autoritatea Lui, atunci n-ar trebui să se întâmple asta nici în această viață, [nici în cea viitoare]. Așadar, de vreme ce Pavel cerea de la creștini rugăciunile, argumentul acesta nu mai are nicio putere și nici pe departe slava Domnului nu este pusă în umbră când cerem prietenilor lui Dumnezeu, care au îndrăzneală înaintea Sa, să se roage pentru noi. Dacă s-ar fi pus problema punerii în umbră, nici de Dumnezeu insuflatul Apostol Pavel n-ar fi făcut-o, nici ceilalți apostoli. Apostolul Iacov n-ar fi spus nici Rugați-vă unul pentru altul, ca să vă vindecați (Iac. 5, 16), nici Că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (ibid.). N-ar fi afirmat așa ceva Apostolul de Dumnezeu insuflat. Slava Domnului nu este pusă în umbră. Dimpotrivă, se întâmplă asta cu vrerea Domnului: vrea ca prietenii Săi să fie cinstiți.”

„Dar”, îmi zice, „atunci Pavel era în viață și asculta cererile creștinilor”. „Acesta este un alt argument, dacă asculta rugăciunile sau dacă le primea cererile: asta-i partea a doua, acum ne aflăm în prima parte, unde susțineți că rugăciunile, mijlocirile, solirile Sfinților pun în umbră slava Domnului. De ce, așadar, atunci când Pavel era pe pământ, puteam spune: Apostole Pavele, roagă-te Domnului pentru mine, iar acum nu putem?”. „Acum”, zice, „nu e atotprezent”. Alt argument, alt aspect al discuției, altă chestiune.

Acum, cât privește atotprezența Sfinților. Firește, Sfinții nu sunt atotprezenți. Dar într-un chip necunoscut nouă, Sfinții cunosc cele ce se petrec pe pământ. Nu știm în ce chip. Știm însă alte lucruri. Nu spune oare Domnul: „Se face bucurie Îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește” (Lc. 15, 10)? Cerul află așadar ce se întâmplă pe pământ. Îngerii au omniprezența (ubicuitatea)? Nu, nu au. Așadar, de vreme ce Îngerii află de pocăința unui păcătos și se face „bucurie mare în Cer”, de ce să nu afle și de rugăciunile noastre, când le cerem solirile, ocrotirile? Și, prin extensie, și Sfinții. De ce să nu ajungă la cunoștința lor când îi chemăm în rugăciune?

În Apocalipsă, la deschiderea celei de-a șasea peceți, se arată sub Altar sufletele celor uciși pentru mărturisirea Domnului, care spuneau: „Până când, Stăpâne sfinte și adevărate, nu vei judeca și nu vei răzbuna sângele nostru, față de cei ce locuiesc pe pământ?” (Apoc. 6, 10). Deci, Sfinții în Cer știau până și că Dumnezeu încă nu făcuse judecata pe pământ și nu pedepsise pe cei ce s-au pornit cu prigoană asupra Sa, asupra credinței Sale. Știau aceasta. În virtutea faptului că sunt omniprezenți? Firește că nu. Dar o știau.

În altă parte, Pavel preia imaginea stadioanelor din vechime. Când atleții alergau în stadioanele din vechime, spectatorii din tribune îi încurajau cu strigătele și prezența lor firește, să învingă. Ceva ce se întâmplă și azi în arenele de fotbal. „A intrat cutare!” Strigau, așadar, ca să-i încurajeze pe atleți. Pavel preia imaginea aceasta din stadioanele antice și o aplică în cazul nostru, al atletismului duhovnicesc, și zice: „De aceea și noi, având împrejurul nostru atâta nor de martiri (scil. martori), să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte. Cu ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinței” (Evr. 12, 1). Cu noi se întâmplă asemănător atleților antici, zice, care vedeau tribunele pline și prindeau curaj mulțumită prezenței și strigătelor spectatorilor și se duceau să concureze la întrecerea lor. De jur-împrejurul nostru se află martirii (scil. martorii). Nu sunt departe, ne văd; ne urmăresc. „Un nor de martiri (scil. martori) avem împrejurul nostru.” Și din Vechiul, și din Noul Testament. Câți au apucat să mărturisească până atunci. Pentru că, desigur, marile persecuții au început după Apostolul Pavel.

Ni-i înfățișează pe martiri aflându-se în jurul nostru și urmărindu-ne întrecerea. Într-un fel anume prin prezența lor ne încurajează. Martirii așadar văd ceea ce se petrece pe pământ. E cuvântul Apostolului Pavel. Ne văd lupta. Sunt de față la nevoințele noastre. Cum se întâmplă una ca asta? Dumnezeu știe. Și când Dumnezeu voiește „se biruiește rânduiala firii”. Din toate acestea tragem concluzia că Sfinții ne urmăresc și văd și află câte se petrec pe pământ într-un chip știut de Dumnezeu, dorit de El. Lui Dumnezeu nu Îi este greu să facă pe un om lipsit de omniprezență să afle toate câte se petrec pe pământ. La Dumnezeu nu există nimic cu neputință. Așadar, dacă Sfinții află câte se petrec pe pământ, [asta înseamnă că] li se aduc la cunoștință și cererile noastre adresate lor. Și din moment ce le sunt făcute cunoscute cererile noastre către ei, se roagă pentru noi la Domnul, așa cum se rugau și atunci când se aflau pe pământ.

Însă în afară de minunea că în chipul în care Dumnezeu știe Sfinții află câte se petrec pe pământ, oricine ar putea aborda cumva chestiunea aceasta și la nivel uman. Sfinții nu au acum trup; sunt duhuri, asemenea Îngerilor. Duhurile sunt cu mult deasupra materiei; nu sunt limitate de spațiu în măsura în care e trupul. Nu în sensul că posedă omniprezența, ci că nu sunt mărginite în aceeași măsură. Lumina este un element material, nu duhovnicesc. Care e viteza luminii? 300000 de kilometri pe secundă. Aceasta înseamnă că într-o frântură de secundă lumina face întreg ocolul pământului. Dacă lumina, care e un element material, are viteza de 300000 de kilometri pe secundă, duhul, care este imaterial, vă imaginați ce viteză poate să aibă? Și indiferent de gradul comparației, la asemenea măsură, pentru Îngeri și pentru Sfinți e o nimica toată ca într-o frântură de secundă să facă ocolul pământului. Bineînțeles, Dumnezeu nu are nevoie să lase duhurile să rătăcească pretutindeni. Acesta e un exemplu. Și numai cu acest exemplu putem afirma că Sfinții au posibilitatea de a afla câte se petrec pe pământ, de vreme ce într-o fracțiune de secundă îi fac ocolul, asta în cazul în care Dumnezeu ar vrea ca în acest fel să afle câte se petrec pe pământ, și să nu fie informați direct, de El Însuși. Dar într-un fel sau altul faptul în sine, nu modul în care se petrec acestea, ne interesează. Scriptura ne aduce la cunoștință că martirii ne urmăresc lupta din viața aceasta. Prin urmare, au cunoștință și de rugăciunile noastre.

Sursa: Ne vorbește Părintele Epifanie- Lămuriri pentru frământări, Editura Σοφία.