Despre Sfânta Scriptură (III)

38. Cand au fost scrise cartile Vechiului si Noului Testament?

Cartile Vechiului Testament au fost scrise inainte de Hristos, intr-un rastimp de peste o mie de ani (1400-400). Cartile Noului Testament au fost scrise in veacul I, cele mai multe inainte de anul 70. Numai cartile Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul, au fost scrise intre aceasta data si sfarsitul veacului I.

39. Ce inseamna Vechiul Testament si ce inseamna Noul Testament ?

In vorbirea obisnuita cuvantul “Testament” inseamna” hotararile luate de cineva in scopul de a fi respectate dupa moarte. Cu acest inteles si pe temeiul descoperirii date prin Sf. Ap. Pavel in Epistola catre Evrei (IX, 15 si urm.), Sf. Parinti au invatat ca cele doua Testamente – cel Vechi si cel Nou – arata vointa lui Mesia de a face mostenitori ai imparatiei vesnice pe cei ce vor crede in El.

Cand e vorba despre Sf. Scriptura a Vechiului Testament si a Noului Testament, cuvantul “Testament” mai are si inteles de “legamant”. El e “Legamantul” dintre Dumnezeu si om, facut indata dupa caderea acestuia, prin fagaduinta data de Dumnezeu primilor oameni, ca samanta femeii va zdrobi capul sarpelui. Acest legamant, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reinnoit fata de Patriarhul Avraam (Fac. XII, I 4), apoi a fost incheiat, in scris, pe muntele Sinai, intre Dumnezeu si poporul evreu (Iesire XX). Despre acest legamant vorbeste Sf. Apostol Pavel in Epistola catre Evrei (IX, 15.28).

Toate scrierile care cuprind legea si Proorocii formeaza Legamantul Vechi, adica Testamentul Vechi, fiindca vorbesc despre acel Legamant, fiindca sunt date inainte de Hristos, si-si afla implinirea si desavarsirea in El.

Scrierile sfinte, date dupa Hristos, formeaza Legamantul nou, adica Testamentul Nou, fiindca vorbesc despre noua legatura facuta la Cina cea de Taina intre Dumnezeu si oameni, “Legea cea noua”, adusa lumii de Domnul nostru Iisus Hristos, (Matei XXVI, 28).

Sf. Apostol PAVEL arata in chip lamurit invatatura despre cele doua Testamente, Vorbind despre jertfa Mantuitorului, el zice: “Si pentru aceasta (Hristos) este mijlocitorul aseza mantului, (Testamentului) celui nou, ca facandu-se moarte spre rascumpararea greselilor ce erau in asezamantut de lege cel dintai sa ia cei chemati fagaduinta mostenirii celei vesnice. Caci unde este diata (testament), acolo trebuie sa fie moartea celui ce au facut diata (testamentul). Caci diata intru cei morti este intarita, de vreme ce inca nici o putere nu are pana cand este viu cel ce face diata (testamentul). Pentru aceea nici cea dintai, fara de sange nu s-a innoit” (Evrei IX, 15.18).

40. Ce inseamna “Evanghelie” ?

“Evanghelie” inseamna “veste buna”. Cuprinsul ei a adus si aduce lumii vestea buna care mangaie sufletele: venirea Mantuitorului, profetita de Vechiul Testament, apoi invatatura, faptele, patimile, moartea si slavita Lui inviere, – toate avand loc pentru mantuirea lumii.

41. Ce inseamna “Apostol”?

Cuvantul “Apostol” inseamna “trimis”. El priveste in primul rand pe cei doisprezece Apostoli, care au fost trimisi la propovaduire de insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Acestia sunt: Petru, Andrei, Iacob, Ioan, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacob al lui Alfeu, Filip, Iuda fratele lui Iacob, Simon Zilotul si Iuda Iscarioteanul (Faptele Apostolilor I, 13). Acesta din urma, dupa tradarea si moartea Mantuitorului a fost inlocuit cu Matia (Fapte I, 16, 19; I, 23-26). “Apostol”, in intelesul plin al cuvantului este si Sf. Pavel, chemat in chip minunat pe drumul Damascului. “Apostoli” sunt si cei saptezeci, a caror misiune e descrisa pe larg la Sf. Evanghelist Luca (X, 1-24), apoi cei trecuti de Sf. Apostol Pavel in lista celor invredniciti de darurile duhovnicesti (I Cor. XII, 28), cei notati in Scrierile Parintilor Apostolici si, in inteles mai mai larg, multi din cei care, mai tarziu, au contribuit la crestinarea popoarelor pagane.

42. Avem dovezi din Sf. Scriptura despre insuflarea dumnezeiasca a cartilor Vechiului si Noului Testament?

Avem dovezi limpezi despre insuflarea dumnezeiasca a Sf. Scripturi. (Vezi: Despre V. T. Esire IV, 12; II Imp. XXIII, 2; Isaia VI, 1-8, VIII, 1 ; Avacum II, 2 si altele). Iisus Hristos numeste Vechiul Testament cuvantul lui Dumnezeu (Marcu VII, 13). El e descoperirea neamurilor (Luca II, 32; Evr. I, 1-2). El descopera pe Dumnezeu. (Matei XI, 27; Ioan XVII, 6-8; I Ioan V, 20). Evanghelia e revelatia lui Dumnezeu (I Cor. II, 9-10, XI, 25; XV, 3 ; Gal. I, 11-12; Efes. I, 17).

Astfel, Sf. Apostol PAVEL ne invata ca “toata Scriptura este de Dumnezeu insuflata si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea spre dreptate” (II Tim. III, 16). Sf. Apostol PETRU ne arata, la randu-i, ca “nu prin voia oamenilor s-a facut candva proorocie, ci purtandu-se de Duhul Sfant au grait oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu” (II Petru I, 21).

Insuflarea da Sf. Scripturi autoritate dumnezeiasca. Este ceea ce intareste Mantuitorul cand zice despre Legea Vechiului Testament: “Amin zic voua: pana ce va trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta nu va trece din Lege, pana ce vor fi toate” (Matei V, 18).

Cartile Noului Testament s-au bucurat de darul Duhului Sfant pe care l-au primit autorii lor, adica Sfintii Apostoli si Ucenicii lor. In clipa aratarii catre Apostoli, dupa inviere, Mantui- torul le spune: “Luati Duh Sfant” (Ioan XX, 22), iar in momentul despartirii de aceiasi Apostoli, El le porunceste: “Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-i in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh” (Matei XXVIII, 19); “Ca nu voi sunteti cei ce graiti, ci Duhul Tatalui vostru este carele graieste intru voi” (Matei X, 20); ” Mangaietorul, Duhul cel Sfant, pe care il va trimite Tatal intru numele Meu, acela va va invata pe voi toate si va va aduce aminte toate cele ce am grait” (Ioan XIV, 26).

43. Avem si alte dovezi despre insuflarea Sfintei Scripturi?

Avem dovezile pastrate de Sf. Traditie. In adevar, multi Parinti si Scriitori bisericesti dau marturie despre insuflarea Sf. Scripturi. Astfel, Sf. IRINEU spune ca Scriptura e desavarsita fiindca e insuflata de Cuvantul si de Duhul lui Dumnezeu, Gura Domnului, Duhului Sfant, a rostit cuprinsul Sf. Scripturi, declara CLEMENT ALEXANDRINUL.

44. Ce este insuflarea dumnezeiasca?

Insuflarea dumnezeiasca este lucrarea lui Dumnezeu care pune in miscare priceperea si vointa scriitorului, dupa masura si puterea de intelegere a omului, prin care se face insuflarea, ATENAGORA spune ca Duhul Sfant se serveste de Gura Proorocilor ca de un organ, asa cum flautistul sufla intr-un flaut. Sf. IPOLIT lamureste ca Proorocii vorbeau numai pusi in miscare de Cuvantul (Logosul), care se unea cu ei si care, asemenea obiectului cu care se atinge chitara, ii facea sa vesteasca lucrurile voite de Dumnezeu. Insuflarea ne-o arata limpede Sf. TEOFIL al Antiohiei, in lamurirea pe care o da in aceasta privinta: “Profetii care istorisesc facerea lumii n-au fost de fata atunci, dar era de fata intelepciunea lui Dumnezeu, cea care era in El si Cuvantul cel Sfant al Sau, care e vesnic, ca El”. Acest Cuvant fiind Duhul lui Dumnezeu, inceputul, intelepciunea si Puterea Celui Prea inalt, a coborat asupra Profetilor si, prin ei, a vorbit despre facerea lumii si despre toate celelalte. Cuvantul lui Dumnezeu s-a folosit de Moise ca de un organ. In marea Sa intelepciune, Dumnezeu vorbeste prin oameni, asemenea oamenilor, spre a se face inteles.

45. Sf. Scriptura se poate intelege usor?

Nu. Sf. Scriptura se intelege greu, intai din pricina vechimii, a multimii scriitorilor si a deosebirii de timp si de cuprins a cartilor ei, apoi din pricina felului mai presus de fire al Descoperirii ei. De altfel, ea insasi marturiseste ca talcuirea ei nu e lucru usor. La intrebarea pe care Filip o pune famenului etiopian, care citea din proorocia lui Isaia, daca intelege ce citeste, cel intrebat raspunde : ” Cum ooi putea, de nu ma va pooatui cineva ?” (Fapt. Ap. VIII, 31), Sf. Apostol PETRU scrie astfel despre Epistolele Sf. Apostol Pavel: “In ele sunt unele lucruri anevoie de inteles, pe care cei neinvatati si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru III, 16). Cele 176 de versete ale Psalmului 118, sunt nu numai o lauda sincera a Legii Domnului, ci si o rugaciune neintrerupta, pentru dobandirea adevaratei ei intelegeri.

Sf. Parinti si Scriitori bisericesti au aratat, in repetate randuri greutatile intampinate pentru intelegerea Sf. Scripturi. ORIGEN spune ca intelesul Scripturii nu se descopera de la inceput cititorilor, mai ales celor necunoscatori in lucrurile dumnezeesti, sau care sunt necredinciosi ori nevrednici. Nu e de mirare, zice el, fiindca intelesul Scripturii e un lucru supraomenesc. Putinatatea intelegerii noastre nu poate patrunde stralucirea dogmelor. Aceasta e una din cauzele principale ale caderii in erezie. Fericitul AUGUSTIN ne recomanda ca partile neintelese din Scriptura sa le apropiem de altele, care sunt limpezi, spre a le patrunde unele prin altele. Sf. IOAN DAMASCHIN ne indeamna ca: “daca citim odata, de doua ori, si nu intelegem ce citim, sa nu ne trandavim, ci sa staruim, sa meditam, sa intrebam. Caci spune Scriptura: “intreaba pe tatal tau si-ti va vesti si pe batranii tai si-ti vor spune”. (Deuteron. XXXII, 7). Cunostinta nu este a tuturor”.

46. Cum trebuie talmacita sau inteleasa Sf. Scriptura?

Sf. Scriptura cuprinde trei intelesuri:

1. intelesul dupa litera, obstesc, sau istoric :

2. intelesul mai inaintat sau sufletesc ;

3. intelesul duhovnicesc.

ORIGEN, care e izvoditorul acestor trei trepte ale talmacirii Sf. Scripturi, sustine ca intelesul cartilor insuflate se imparte dupa, cele trei feluri de credinciosi aflatori in Biserica; cei simpli, cei inaintati si cei desavarsiti. “Cei simpli sa-si intareasca (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest inteles dupa litera, obstesc si istoric); daca insa unii au inceput sa inainteze ceva si pot sa priveasca un lucru mai pe larg, sa-si intareasca (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desavarsiti si asemenea celora despre care Apostolul zice: “Insa noi graim intelepciunea intru cei desavarsiti; iar nu intelepciunea veacutui acestuia, nici a domnilor veacului acestuia care sunt pieritori, ci graim intelepciunea lui Dumnezeu intru taina, cea ascunsa, pe care a randuit-o Dumnezeu mai inainte de veci spre slava noastra (I Cor. II. 6-7), aceea sa se intareasca din insasi legea duhovniceasca, care cuprinde umbra bunurilor viitoare”. Acelasi ORIGEN declara ca intelesul duhovnicesc este cel mai inalt si trebuie pus inaintea celui material sau istoric. Talcuirea dreapta a Sf. Scripturi e insa aceea, care tine seama de toate cele trei intelesuri, si le foloseste potrivit cu ideile, perssoanele si faptele biblice cum au facut cei mai multi din Sf. Pa rinti. Sf IOAN GURA DE-AUR zice: Sa nu cititi literile in chip simplu, ci sa cercetati ideile. Daca cineva se Opreste numai asupra cuvintelor si nu cerceteaza nimic mai mult decat cele scrise, multe greseli va savarsi.

47. Ce se cere pentru talcuirea dreapta a Sf. Scripturi?

Talcuirea dreapta a Sf. Scripturi cere:

1. O viata curata si bogata in virtuti;

2. Cunoasterea voii dumnezeesti prin studiu indelungat si smerit al Descoperirii dumnezeiesti;

3. Cunoasterea invataturii Bisericii si a Sf. Traditii.

In privinta curatiei vietii, Sf. MAXIM MARTURISITORUL spune : “Cunostinta intocmai a cuvintelor Duhului se descopera numai celor vrednici de Duhul, adica numai acelora care printr-o indelungata cultivare a virtutilor, curatindu-si mintea de funinginea patimilor, primesc cunostinta celor dumnezeesti, care se intipareste si se aseaza in ei, de la prima atingere, asemenea unei fete intr-o oglinda curata si stravezie”.

Viata potrivita Duhului duce la cunoasterea voiei dumnezeiesti aratata in Sf. Scriptura. Duhul din noi recunoaste Duhul din Sf. Scriptura, cum observa Mantuitorul insusi: “De va voi cineva sa faca voia lui (Dumnezeu), va cunoaste despre invatatura aceasta, daca de la Dumnezeu, sau daca de la mine graiesc” (Ioan VII, 17).

Se cuvine sa citim Sf. Scriptura cu smerenie, ca pe Cuvantul lui Dumnezeu, cerandu-I mai inainte ajutorul ca s-o intelegem si avand dorinta calda de a ne lumina fiinta prin cuprinsul ei. Atunci cand, din pricina putinatatii intelegerii noastre, nu pricepem anumite invataturi din ea, sa rugam pe preot sa ne talmaceasca acele invataturi.

Cunoasterea adanca a invataturii Bisericii si a Traditiei imbogateste duhul talcuirii celei adevarate. O invatatura (temeinica) ajuta mult la intelegerea dreapta a Sf. Scripturi. Lipsa de temeinica si adanca intelegere a Bibliei precum si lipsa de stransa legatura cu Sf. Traditie, duce la eresuri si rataciri, aspru mustrate de insusi Mantuitorul, cand zice: ” Va rataciti, nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei XXII, 2).

Previous Post

Cereți și vi se va da

Next Post

Numărătoare inversă…

Related Posts
Total
0
Share