De ce-ți pricinuiești singur dureri de cap și te chinuiești pentru sfârșitul lumii?
Sfântul Ioan Gură de Aur
Multe lucruri vrem să aflăm și să înțelegem, mai ales despre vremea când va fi sfârșitul lumii. Apostolul Pavel, pentru a înfrâna această nepotrivită curiozitate, scrie în una din Epistolele sale:
„Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea” (I Tes.5, 1-2).
Ce vom dobândi dacă vom cunoaște când va fi a Doua Venire a lui Hristos? Spune-mi! Să presupunem că va fi după douăzeci de ani, după treizeci sau o sută. Ce însemnătate poate avea aceasta pentru noi? Oare nu pentru fiecare dintre noi sfârșitul vine odată cu sfârșitul vieții sale?
Așadar, de ce-ți pricinuiești singur dureri de cap și te chinuiești pentru sfârșitul lumii? Din păcate, așa cum se întâmplă și în alte multe cazuri, în care suntem indiferenți față de problemele care ne privesc direct și ne preocupăm de problemele altora, trecem cu vederea subiectele noastre și ne îngrijim de cele străine, tot astfel și în acest caz. În loc ca fiecare dintre noi să se intereseze de sfârșitul său, vreme să aflăm în detalii cum și când va veni sfârșitul de obște al nostru al tuturor.
Dacă vreți să aflați de ce ne este necunoscut fiecăruia dintre noi sfârșitul vieții sale și de ce moartea vine pe neașteptate, ca furul noaptea, vă voi spune de ce, deoarece cred că în mod corect se petrece așa. Dacă fiecare dintre noi ar știi clipa morții sale, nimeni dintre noi nu s-ar mai îngriji să facă fapte de virtute câtă vreme ar trăi. Ci cunoscând care va fi ultima zi a vieții sale, săvârșind nenumărate rele, s-ar pocăi cu puțin înainte de a închide pentru totdeauna ochii săi, și ar pleca în cealaltă viață slobozit de păcatele sale.
Adică, dacă acum când frica pentru necunoașterea ceasului morții ne cutremură sufletele noastre, după ce ne-am petrecut toată viață în păcat, și numai în ultimele clipe ale noastre cei mai mulți hotărăsc să se pocăiască, desigur dacă mai apucăm, cine dintre noi se va îngriji de virtute, dacă ar ști cu siguranță când va muri? Nimic nu am pregeta să săvârșim până în acea zi. Ne-am răzbuna pe vrăjmașii noștri, am omorî pe câți am voi, patimile sălbatice ale sufletului nostru le-am satisfăce în paguba semenilor noștri, iar apoi, înainte de a muri, ne-am pocăi.
Pe lângă aceasta, nici fapte de adevărată jertfire de sine nu ar exista, nici oamenii cu suflet viteaz nu ar avea nicio răsplată, pentru că, atunci când ar înfrunta cu curaj și fără frică diferitele primejdii, curajul lor ar izvorî din certitudinea că nu a sosit ceasul morții lor. Și chiar cel mai fricos s-ar fi aruncat fără șovăire în foc, având convingerea că nu se primejduiește să sufere vreun rău. Pentru că cel care știe că și-ar putea pierde viața în vreo primejdie și, cu toate acestea, nu șovăie să se expună acestei primejdii, dovedește cu siguranță bărbăția și jertfirea sa de sine.
Cel care filozofează cu adevărat și este insuflat de nădejdea bunătăților viitoare, nici moartea nu o socotește moarte. Adică dreptul care merge pe calea lui Dumnezeu și în fiecare zi așteaptă să intre în Împărăția Sa, nu se tulbură, nu se revoltă, nu se mâhnește atunci când vine față-n față cu moartea, adică atunci când, de pildă, vede mort pe vreunul din rudele sale sau prietenul său. Fiindcă că știe că moartea pentru cei care au trăit virtuos pe pământ, nu este decât o mutare la o viață mai bună, călătorie spre un loc mai bun, cale care duce la cununi.
De aceea, înaintea orașelor și satelor există cimitirele și mormintele, pentru a ne aduce aminte mereu de firea muritoare a oamenilor. Astfel, de îndată ce intrăm într-un oraș mare și bogat sau într-un sat frumos și pitoresc, înainte de a vedea frumusețile și cele vrednice de privit ale lor, vedem sfârșitul oricărei frumuseți, oricărei bogății, oricărei slave.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu
