Despre stiliști (I)

Cu mai mulți ani în urmă era un duhovnic cipriot foarte bun. La început a fost la Mănăstirea Stavrovunio. Pe atunci era ieromonah tânăr. În vremea când era acolo, așa cum el însuși mi-a povestit, a mers la Mănăstire un părinte athonit zelotist, adept al calendarului vechi. Iar când spunem „zelotist”, trebuie să înțelegem unul din stiliștii fanatici, pe care Biserica îi condamnă ca eretici și schismatici. Acesta se numea Ioan, îl cunoșteam. A plecat din Sfântul Munte, mai precis de la Schitul Sfintei Ana, și a mers în Cipru. Acolo a încercat să creeze un climat stilist, după care a mers sus la Mănăstirea Stavrovunio și a început să vorbească părinților de acolo despre calendarul vechi. A început să-i spună și ieromonahului acesta că Liturghiile pe care le face nu sunt Liturghii, iar Tainele pe care le săvârșește nu sunt Taine, pentru că nu au Har, nu au binecuvântare, etc.

Cuviosul Efrem-Arizona

Atunci acest ieromonah a început să se clatine din pricina gândurilor și să-și spună: „Oare sunt corecte cele pe care le spune acest om? Oare nu fac Liturghie și Taină, ci o reprezentație teatrală și lumea privește?”. Avându-le pe toate acestea în mintea sa, într-o zi a început să săvârșească o Dumnezeiască Liturghie. A binecuvântat Sfintele, iar când a ajuns la momentul când să înalțe Sfântul Trup și să spună: „Să luăm aminte! Sfintele Sfintelor”, vede că pe Sfântul Disc Pâinea se făcuse carne roșie și îndată a început să-l mustre conștiința, iar gândul să-i spună: „Asta s-a întâmplat din pricina necredinței tale. Pentru că te-ai îndoit și de una și de cealaltă, acum Dumnezeu a îngăduit ca pâinea să se facă carne. Acum cum te vei împărtăși? Și cum îi vei împărtăși pe monahi? Toate acestea sunt din pricina păcatului pe care l-ai gândit”. Și a început să plângă. A îngenuncheat și plângea, neputând privi carnea de pe Sfântul Disc.

– Și era, Părintele meu, carne roșie, fără grăsime, mi-a adeverit el. Și așa cum plângeam, și-L rugam și-L imploram pe Dumnezeu să schimbe lucrurile, adică să se facă iarăși carnea pâine, și să mă ierte pentru gândurile mele și pentru necredința pe care am avut-o referitoare la Taină, iată că vine paraclisierul și mă întreabă: „Părinte, vi s-a întâmplat ceva? Să vă ajut?”. „Nu, fiule, am spus eu, du-te. Îmi plâng păcatele mele. Du-te, nu am trebuință de nimic”. Și mă rugam iarăși. Și am plâns mult, foarte mult, după care mi-am ridicat ușor ochii să văd ce se întâmplă pe Sfânta Masă. Privind la Sfântul Disc văd că a dispărut carnea, s-a făcut pâine albă, albă ca prescura. Mă ridic, o împart, mă împărtășesc cu bucurie, cu plăcere. Și astfel m-am liniștit înlăuntrul meu, văzând că, într-adevăr, Liturghia mea este adevărată, în Duhul Sfânt, și că nu sunt adevărate cele pe care mi le spusese acel părinte zelotist, cum că Tainele noastre nu au Har, iar noi cei ce ținem calendarul nou suntem în afara Harului și a Bisericii și suntem cei osândiți.

∗ ∗ ∗

Acesta este un fapt. Vă mai spun unul. Anul trecut, dacă-mi aduc bine aminte, eram la Mănăstirea din Portaria – Volos și, așa cum suntem noi acum aici, atunci eram cu monahiile și le vorbeam. În timp ce vorbeam, sună telefonul. Îl ridic. Era o fiică duhovnicească de-a mea, o femeie din Creta, o femeie harismatică și virtuoasă. A locuit o vreme în Volos și venea adeseori la Mănăstire la Dumnezeiasca Liturghie și se împărtășea. Apoi a plecat la Kozani – acolo fusese transferat bărbatul ei cu serviciul. De acolo mă suna acum oarecum neliniștită și mi-a spus:

– Gheronda, sunt foarte mâhnită și vreau să-ți spun ceva. Ce este ceea ce mi se întâmplă? Păcatele sunt cele care au contribuit să simt aceste lucruri?

– Ce s-a întâmplat, fiică?, am întrebat-o. Eftihia, ce s-a întâmplat?

– Părinte, când eram acolo la mănăstirea Sfinției Voastre, m-am împărtășit. Și de îndată ce m-am împărtășit, părticica din Sfântul Trup s-a făcut carne în gura mea și nu o puteam mesteca; nu puteam mesteca carne crudă și de aceea am înghițit-o. Și am simțit o mireasmă nespusă în gură, ceva mai presus de minte. Am venit acum aici la Kozani și m-am împărtășit iarăși, la mitropolie, dar pe noul calendar, și din nou mi s-a făcut părticica carne. Și atâta mireasmă am simțit, încât am o săptămână de când nu iau nimic, pentru că nu vreau să pierd mireasma Sfintei Împărtășanii pe care o simt. De ce oare asta? Oare păcatele mele sunt atât de multe, de mi se întâmplă aceasta?

– Fiica mea, îi spun, nu din pricina aceasta ți se întâmplă asta, ci, fiindcă Dumnezeu te-a iubit, ți-a arătat această taină. Și ca să crezi cu neclintire că noi, creștinii ortodocși, credem că pâinea și vinul, cu binecuvântarea și cu rugăciunile Bisericii și cu insuflarea Duhului Sfânt, se prefac în carne și sânge. Și ne împărtășim cu Dumnezeu, primind carne și sânge, și ne facem una cu Hristos, sfințindu-ni-se carnea și sufletul nostru.

– O, așa stau lucrurile?

– Da, fiică, așa stau.

∗ ∗ ∗

În anul 1972, când am ajuns în pelerinaj la Sinai, la Sfânta Ecaterina, am hotărât ca a doua zi să liturghisesc ca să se împărtășească credincioșii. Fiindcă eram pentru prima dată pe Sinai și la Sfânta Ecaterina, mi-am zis că este o ocazie bună să liturghisesc, mai ales că erau acolo și Sfintele Moaște ale Sfintei Ecaterina. Unii au plecat sus pe vârf, însă eu am preferat Dumnezeiasca Liturghie. Am săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, am scos și Sfintele Moaște ale Sfintei ca să se închine credincioșii. Se umpluse tot locul de bună mireasmă de la Sfânta Ecaterina.

De cu seară, deoarece discutaserăm despre Dumnezeiasca Împărtășanie – unii aveau să se împărtășească, alții nu – discuția s-a concentrat asupra faptului că cei care țin calendarul nou nu au Har, etc. Atunci intră în discuție o femeie, care îl are de duhovnic pe Părintele Anghel Nisiotis, un om foarte înduhovnicit. Așadar, acea femeie, voind să susțină adevărul, ne-a spus:

„Gheronda, odată am mers undeva în pelerinaj cu duhovnicul nostru, iar la un paraclis a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie. Aveam rânduială de la duhovnic ca de fiecare dată când mergeam undeva în pelerinaj, trebuia să ne pregătim și pentru Sfânta Împărtășire. Deci când a ieșit preotul în Sfintele Uși cu Sfântul Potir, ne-a spus:

– Fiilor, cum să vă împărtășesc? Veniți să vedeți ce s-a întâmplat aici!

Și ne-a arătat, Gheronda, Sfântul Potir, iar în el am văzut cu ochii mei că era carne și sânge.

– Nu vă pot împărtăși, a spus el, ci vă voi da numai Sfântul Sânge.

Și astfel ne-a dat numai Sânge, pentru că nu ne-a putut da carne”.

Cum a consumat? Ce rugăciuni a făcut ca să se prefacă carnea iarăși în pâine ca să poată consuma Dumnezeiasca Împărtășanie, numai Dumnezeu știe. Și câte altele nu avem de la Sfinții Părinți!

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

Total
1
Shares
Previous Post

Hârtia „magică”

Next Post

Vulturul și cocoșul

Related Posts