Vulturul și cocoșul

Un vultur a fost odată într-un coteț închis,

Iar un cocoș înfumurat l-a întrebat, văzându-l trist:

„De ce te amărăști așa și deznădejdii te predai?

Când nu-ți lipsește nimic și nici o grijă nu ai?

Și apă curată în vas și mâncarea le ai de-a gata,

Și nu e nevoie să zbori pe stânci să-ți cauți prada.

Unde se poate să-ți primejduiești viața și să mori,

De vreo săgeată nemiloasă a niscai vânători.

Spune-mi, ce-ți lipsește, de ești mâhnit mereu

Și te topești de foame, oftând adeseori din greu?

De ce-ți strici inima-n zadar, de neagra supărare,

Și nu te saturi nicidecum, să tot privești în zare?”

Iar vulturul, întorcându-se spre el, de sus l-a privit,

Și voind să-l smerească, cu o vorbă l-a înțelepțit:

„Ca un cocoș ai vorbit”.