Părintele Cleopa
Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre întru Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3, 5)
Botezul este Taina în care, prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la botez, se naşte la o viaţă spirituală nouă şi devine membru al trupului tainic al Domnului, al Bisericii lui Hristos.
Botezul din apă şi din Duh îşi are originea în profeţiile Vechiului Testament, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos a venit să împlinească tot ce s-a proorocit în Lege şi în prooroci (Matei 5, 17). Începându-Și lucrarea Sa mesianică, Domnul nostru Iisus Hristos a făcut o mulţime de semne şi minuni dumnezeieşti, tămăduind bolile şi scoţând demonii din cei ce Îl rugau. Vestea minunilor s-a dus departe, punând pe gânduri pe mulţi, căci aşa ceva nu se mai pomenise (Matei 9, 32–38; Ioan 9, 32–33), şi, în acest context de împrejurări, Sfânta Scriptură ne spune că între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Învăţătorule, ştim că eşti învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Drept răspuns, Iisus i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu. Nicodim I-a zis: Cum poate un om bătrân să se nască din nou? Poate el oare să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre întru Împărăţia lui Dumnezeu. Căci ce este născut din trup, trup este… (Ioan 3, 1–6).
Deci naşterea din nou înseamnă nu a intra din nou în pântecele maicii, ci a avea botezul din apă şi din Duhul Sfânt, pe care l-au primit şi îl dau apostolii Domnului, cărora le-a zis Domnul după Învierea Sa: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 15–16) şi botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte am poruncit vouă; şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28, 19–20).
Iată dar că botezul cu apă şi cu Duhul Sfânt este obligatoriu pentru «orice făptură» şi nu numai pentru unii, cum spun sectarii cei rătăciţi.
Sectarul: În Sfânta Scriptură numai două Taine sunt pomenite: Botezul şi Cina Domnului; celelalte pe care le-ai înşirat dumneata până acum sunt nişte născociri omeneşti şi de aceea noi nu le putem admite. Iar cât priveşte botezul, nu este o taină, ci un simbol, o lucrare simbolică în care se închipuieşte curăţirea de păcate şi prin care numai se întăreşte credinţa, fiind doar o dovadă pe care o dă cineva în afară, pentru faptul că a făcut pocăinţă, sau este o moştenire, o pecete a pocăinţei. Dar curăţirea păcatelor nu o face botezul, ci credinţa, care prin botez este pecetluită şi confirmată.
Credinţa, şi nu botezul, este agentul care transformă pe om în făptură nouă, mântuindu-l, după cum rezultă din cuvintele îngerului către Corneliu, că prin credinţa în cele ce îi va spune Apostolul Petru, se va mântui cu toată casa sa (Fapte 11, 14), sau din cuvântul Apostolului Pavel către temnicerul din Filipi: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta (Fapte 16, 31). Deci credinţa este cea care a adus mântuire, iar botezul i-a urmat numai ca un simbol al convertirii şi al credinţei sau ca o pecete a terminării pocăinţei.
Preotul: Botezul creştin este o Taină sfântă, iar nu un simbol, deoarece Mântuitorul a numit Botezul «naştere de sus», în urma căruia omul se curăţeşte de păcate şi se sfinţeşte (Ioan 3, 3–7). Sfântul Apostol Pavel îl numeşte «înnoire» a vieţii (Rom. 6, 3–5), făcută prin lucrarea Sfântului Duh (Tit 3, 5). Apostolul Petru spune şi mai lămurit că botezul este împărtăşit spre iertarea păcatelor (Fapte 2, 38) şi că nu este numai un simbol sau o spălare a trupului care să închipuiască spălarea sau curăţirea sufletului – cum vi se pare vouă sectarilor – ci este o naştere adevărată. Botezul, zice el, vă mântuieşte astăzi şi pe voi nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu (I Petru 3, 21).
Chiar şi dacă nu ni s-ar spune, ar fi totuşi de la sine înţeles că toate aceste urmări ale botezului se fac prin lucrarea Sfântului Duh şi astfel Botezul nu este un simbol, ci o Taină.
Despre Botez ni se mai spune că poate fi săvârşit numai de apostoli sau de cei ce au darul preoţiei, pentru că numai apostolilor le-a poruncit Mântuitorul să boteze (Matei 28, 19) şi numai despre ei şi despre persoane care au avut darul preoţiei ni se spune în Sfânta Scriptură că au botezat (I Cor. 1, 16; Fapte 8, 36–38; 16, 12–15; 16, 32–33 ş.a.). Iar despre cele şapte Taine îţi voi răspunde mai pe larg după ce voi vorbi mai întâi despre fiecare Taină în parte.
Sectarul: Botezul trebuie să fie aplicat numai adulţilor, pentru că, pe de o parte, cei ce-l primesc trebuie să aibă mai întâi credinţă şi pocăinţă şi abia apoi să se boteze, iar, pe de altă parte, cei ce îl aplică trebuie mai întâi să propovăduiască credinţa şi pocăinţa şi abia apoi să boteze. Căci iată ce spune Sfânta Scriptură propovăduitorilor: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă (Matei 28, 19–20). Deci întâi trebuie să propovăduiască şi abia apoi să boteze. Iar despre cel ce voieşte să primească Botezul, zice: Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 16). Altă dată li se adresează direct şi le zice: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2, 38). Deci cel ce vrea să primească botezul, trebuie mai întâi să aibă credinţă şi să facă pocăinţă.
Preotul: Nu este deloc aşa cum rău cugeţi dumneata. Am spus de la început că Botezul creştin îşi are originea în Vechiul Testament. Astfel, Dumnezeu i S-a arătat lui Avraam când acesta era în vârstă de 99 de ani şi, între altele, i-a spus că pe toată partea bărbătească să o taie împrejur, iar pe copiii de parte bărbătească ce se vor naşte de aici încolo, să-i taie împrejur în a opta zi de la naştere. Iar cel ce nu se va tăia împrejur să fie nimicit (Fac. 17, 10–14). Deci Dumnezeu nu i-a zis lui Avraam pentru copii şi tineri, să se taie împrejur când vor fi maturi, sau ca el, de 99 de ani, ci toată partea bărbătească, de orice vârstă ar fi, să o taie împrejur, iar pe nou-născuţi, a opta zi după naşterea lor. Voi sectarilor ziceţi că botezul pruncilor nu are valoare, căci ei nu ştiu când au fost botezaţi. Dar ce ştia Isaac, pruncul lui Avraam, la opt zile? Desigur, nimic. Dar ştiau tatăl şi mama sa şi de aceea Isaac, când s-a făcut mare, n-a spus că el nu ştie când l-au tăiat împrejur şi că trebuie să-l taie din nou împrejur, ci i-a crezut pe părinţii lui. Aşa trebuie să fie şi Botezul – cum de fapt practică Sfânta Biserică Ortodoxă –, ştiut fiind că tăierea-împrejur închipuia Botezul din Legea Nouă (Col. 2, 11–13). Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat cu botezul Legii Vechi, la opt zile după naşterea Sa (Luca 2, 21).
Altă preînchipuire din Vechiul Testament prin care se arată că la plinirea vremii trebuie să se boteze şi copiii, este scoaterea israeliţilor din Egipt şi trecerea lor prin Marea Roşie, de la bătrân până la cel mai mic prunc. Că aceasta închipuie botezul tuturor, adevereşte şi marele Apostol Pavel, zicând: Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii noştri (israeliţii) au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare, şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare (I Cor. 10, 1–2). Va să zică «toţi», deci şi copiii, căci Moise spunea lui Faraon: Vom merge cu copiii noştri şi cu bătrânii, cu fiii şi cu fiicele noastre, cu oile şi cu boii noştri (Ieş. 10, 9). Aşa încât norul şi marea (apa) însemnau «apa şi Duhul Sfânt», în care trebuie să fie botezat oricine (Ioan 3, 5).
Trecând la Noul Testament, auzim pe Domnul nostru Iisus Hristos spunând apostolilor, înainte de răstignirea Sa, că Tatăl le va trimite pe Mângâietorul, adică pe Duhul Sfânt, în numele Fiului şi îi va învăţa toate lucrurile (Ioan 14, 16–17, 26). Şi, venind Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii (adică Duminica), la ora 9 dimineaţa, peste apostoli, ei au propovăduit poporului ceea ce-i învăţa Duhul Sfânt, spunându-le să se pocăiască şi fiecare din ei să fie botezat în numele Domnului nostru Iisus Hristos, că a voastră şi a copiilor voştri este această făgăduinţă. Şi au fost botezaţi ca la trei mii de suflete (Fapte 2).
Auziţi voi sectarilor şi să vă intre în urechi adevărul acesta: A voastră şi a copiilor voştri este făgăduinţa aceasta, a Botezului. Deci şi a copiilor, nu cum rătăcit învăţaţi voi pe oameni. Şi când spune că s-au botezat, nu spune că au botezat trei mii de bărbaţi şi de femei, ci «trei mii de suflete», ceea ce înseamnă că au fost şi copii de ai celor botezaţi. Desigur, apostolii predicau celor mari, însă, fiind ei inspiraţi de Duhul Sfânt, spuneau că şi a copiilor este «făgăduinţa», şi ascultătorii credeau, ca şi Avraam lui Dumnezeu.
Iată câteva cazuri de familii botezate cu copiii lor: Lidia a fost botezată – ea şi casa ei (Fapte 16, 14–15); Temnicerul i-a luat la sine (pe Pavel şi pe Sila) în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat şi el şi toţi ai lui îndată (Fapte 16, 33); Dar Crispus, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul, împreună cu toată casa lui (Fapte 18, 8). Iarăşi zice Sfântul Apostol Pavel: Am botezat şi casa lui Ştefana (I Cor. 1, 16). Când zice «toată casa», se înţelege de la sine că este vorba de toată familia, până la cel mai mic, după cum zice Isus Navi: Eu şi casa mea voi sluji Domnului (Iosua 24, 15).
Domnul Hristos a arătat, de asemenea, că trebuie botezaţi copiii de mici, deoarece atunci când I-au adus nişte copilaşi ca să Se roage pentru ei, iar apostolii opreau pe cei ce i-au adus, Domnul i-a certat, zicându-le: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca acestora este Împărăţia Cerului. Şi, după ce şi-a pus mâinile peste ei, s-a dus de acolo (Matei 19, 13–15). Deci, dacă Dumnezeu cheamă şi pe copii de mici la mântuire, pentru ce voi sectarilor rătăciţi vă lepădaţi de ei şi îi opriţi de a veni la Dumnezeu prin Sfântul Botez? Vai de cei cărora le mor copiii nefiind botezaţi prin apă şi prin Duhul Sfânt, căci cei ce nu au fost botezaţi se vor osândi (Marcu 16, 15–16).
Sectarul: Da, dar copiii numai cu Botezul fără credinţă, nu se pot mântui! Scriptura spune nu numai despre Botez, ci şi despre credinţă că este trebuitoare spre mântuirea cuiva. Auzi ce zice: Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui. Iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 15–16). Deci este clar: copiii neavând credinţă, nu au nici dreptul de a fi botezaţi.
Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce spuneţi voi sectarilor rătăciţi de la adevăr şi orbi la înţelegere. Într-adevăr, copiii nu pot crede la vârsta când sunt botezaţi, dar nici nu pot tăgădui şi nici nu pot refuza pe Hristos. Nu se mântuieşte numai acela care crede, ci el trebuie să se şi boteze. Aşa cum în Vechiul Testament tăierea împrejur se făcea în baza credinţei părinţilor, tot aşa Botezul se face pe temeiul credinţei părinţilor sufleteşti, care sunt naşii (Marcu 9, 36–37). Copiii nu au credinţă, dar au naşii lor. Naşii sunt persoane în vârstă care însoţesc pe prunc la botez şi fac cuvenita mărturisire de credinţă în locul lor. Naşii sunt părinţii sufleteşti ai pruncilor care se botează şi care se nasc prin Botez la o viaţă nouă în Duhul.
Aşa cum părinţii trupeşti ai pruncului l-au născut pe el spre viaţa trupească, după cum scrie: Ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6), tot aşa naşii sunt părinţii sufleteşti ai pruncilor care se botează, garanţi şi chezaşi în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale, garantând că pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi va fi un bun credincios.
Sectarul: Dar unde scrie în Sfânta Scriptură că naşii pot fi chezaşi pentru mântuirea altora şi că prin credinţa lor se pot mântui copiii?
Preotul: Mântuitorul spune: …din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot adevărul (Matei 18, 16; I Tim. 5, 19). Deci, pe baza credinţei părinţilor, a naşilor şi a celorlalţi martori care sunt la botezul pruncului, preotul botează pruncul. Iar fiindcă ai întrebat unde se găsesc în Sfânta Scriptură mărturii prin care să se arate cum credinţa unora a mântuit pe alţii, din cele multe, îţi voi spune unele:
Prin credinţa sutaşului roman s-a vindecat sluga sa (Matei 8, 13). Robul nu credea, dar prin credinţa stăpânului său a dobândit de la Mântuitorul sănătatea sa.
Patru oameni aduc la Mântuitorul un slăbănog: Şi văzând Iisus credinţa lor, a zis slăbănogului: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!» Apoi a zis: «Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!» (Matei 9, 2, 6-7; Marcu 2, 3–12). Deci credinţa era a celor patru, nu a slăbănogului.
Pe temeiul credinţei lui Iair, Domnul a înviat copila de 12 ani (Matei 9, 18–25). Pe temeiul credinţei altora, Domnul a vindecat pe un mut şi îndrăcit (Matei 9, 32–34; 12, 22). Pentru credinţa cananeencei, Mântuitorul a vindecat pe fiica sa, scoţând demonul din ea (Matei 15, 22–28). Tot astfel, pe baza credinţei unui tată, Domnul i-a tămăduit copilul lunatic (Matei 17, 14–18). Aşadar, acestea şi încă alte multe mărturii ale Sfintei Scripturi ne dovedesc că, pe temeiul credinţei părinţilor, a naşilor şi a martorilor care sunt la botez, Dumnezeu le dă copiilor sfinţire şi mântuire, după cum adevereşte acest lucru şi marele Apostol Pavel, zicând: Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă…, femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios (I Cor. 7, 14).
Sectarul: Nici Hristos n-a primit botezul decât ca adult, la vârsta de 30 de ani, şi nici Ioan Botezătorul nu a botezat decât adulţi. Deci nici noi nu trebuie să aplicăm botezul decât adulţilor.
Preotul: La aceste afirmaţii ţi-am răspuns la întrebarea de mai înainte, când ai susţinut de asemenea că Botezul trebuie aplicat numai adulţilor. Iar la cele ce întrebi acum, deosebit de cele de mai sus, şi completând răspunsul de mai înainte, îţi răspund următoarele: Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani, pentru că abia atunci şi-a început activitatea publică, la o vârstă când cineva era socotit capabil – potrivit socotinţei acelei vremi – să păşească în public şi să înveţe pe alţii o nouă învăţătură. Dar botezul primit de El n-a fost acelaşi cu al nostru, deoarece n-a avut acelaşi efect, acela fiind numai un botez cu apă, un botez al «pocăinţei», al lui Ioan, iar nu cu «apă şi Duh», ca botezul creştin, instituit de Hristos mai târziu. Prin acel Botez, Mântuitorul, în loc să Se curăţească de păcate, dimpotrivă, S-a încărcat cu păcate, luând asupra Sa păcatele omenirii întregi. El nu S-a botezat spre a fi curăţit de păcate – cum facem noi în botezul nostru –, pentru că El nu avea păcate şi, deci nici trebuinţă nu avea ca mai întâi să se pocăiască. Altul era rostul acelui botez şi altul este al botezului nostru.
Iar dacă este vorba de vârstă, pentru ce voi sectarii înşivă nu respectaţi vârsta de 30 de ani? Mântuitorul n-a stabilit nicio vârstă sau limită de vârstă. El însă, când a vorbit despre Botezul pe care îl va aşeza, a arătat marea importanţă pe care o va avea lucrarea acelui botez şi de aceea n-a mai fost nevoie să spună că va trebui aplicat tuturor, deci şi copiilor. Iar dacă n-a spus-o direct, a spus-o indirect, cu toată claritatea, prin cuvântul «cineva» cuprinzându-i pe toţi.
Cât despre Sfântul Ioan Botezătorul, este adevărat că el predica pocăinţa şi că îi boteza numai pe cei ce făcuseră pocăinţă şi că aceştia nu puteau fi decât adulţi. Dar botezul lui nu era identic cu al nostru, ci era numai un botez pregătitor, un rit simbolic sau ceremonial – cum am arătat şi mai sus –, nefiind de neapărată trebuinţă tuturor. De aceea era de prisos a se aplica şi copiilor.
În privinţa nebotezării copiilor, aş fi şi eu de părere să se boteze când vor ei, dacă ar trăi orice parte bărbătească sau femeiască cât ar vrea, până la adânci bătrâneţi. Dar ce zici dumneata, suntem noi siguri că trăim 30, 50 sau 100 de ani? Nu auzi ce spune Sfânta Scriptură? Voi nu ştiţi ce aduce ziua de mâine (Iacov 4, 14); şi iarăşi: Nebune, în noaptea aceasta ţi se va lua sufletul (Luca 12, 20); şi iarăşi: Fiţi gata, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul (Matei 24, 44).
Sectarul: Copiii se pot mântui şi fără botez fiindcă sunt sfinţi şi, ca atare, n-au trebuinţă să-şi cureţe păcatele – pe care nu le au. Aşa învaţă Sfânta Scriptură, prin cuvintele Mântuitorului: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor (Matei 19, 14). Deci copiii pot intra şi fără botez întru Împărăţia cerurilor. În acelaşi înţeles a mai grăit Mântuitorul şi altă dată: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra întru Împărăţia cerurilor (Matei 18, 3; Marcu 10, 15; Luca 18, 15–17). Apostolul Pavel spune chiar direct că copiii sunt sfinţi: Bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă, prin bărbatul credincios. Altfel, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi (I Cor. 7, 14). Deci, dacă părinţii sunt sfinţi (creştini botezaţi), atunci şi copiii lor sunt sfinţi.
Preotul: Mai întâi de toate, trebuie ştiut că copiii nu sunt sfinţi, pentru că ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6); deci copiii născuţi numai din trup, nu şi din «apă şi Duh», sunt numai trup, cu păcatul lui Adam în ei. Botezul la copii aduce spălarea păcatului strămoşesc intrat în lume prin călcarea poruncii de către Adam şi Eva în rai (Fac. 3). Printr-un singur om (Adam) a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea – şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor prin acela în care toţi au păcătuit (Rom. 5, 12). Iar acum: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat (Gal. 3, 27) şi iarăşi: Au nu ştiţi că toţi câţi în Iisus Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? (Rom. 6, 3).
Aşadar, afundarea de trei ori în apă, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19), înseamnă botezul în moartea lui Hristos, adică cel nou botezat a murit faţă de păcatul strămoşesc şi faţă de Legea lui Moise (Rom. 6, 4–23; 7, 1–6). Şi prin Cruce noul botezat este răstignit faţă de lume şi lumea faţă de el.
Încă să ştii şi aceasta, că nimeni nu are voie să boteze a doua oară pe cei botezaţi în numele Sfintei Treimi şi după rânduiala Bisericii dreptmăritoare a lui Hristos, căci zice marele Apostol Pavel: un Domn, o credinţă, un botez (Ef. 4, 5). Numai dacă au fost botezaţi de eretici (sectanţi), îi botezăm din nou.
Sfântul Simeon Tesaloniceanul, Despre Sfintele Taine, cap. LXII, p. 7.
Ştim că botezul «cu apă şi cu Duh», care a venit mai târziu, se împărtăşeşte spre iertarea păcatelor. Iisus Hristos însă nu S-a botezat cu acest botez, pentru că pe atunci nu se pogorâse încă nici Duhul Sfânt, iar pe de altă parte, Hristos era fără de păcate şi, deci, n-ar fi avut trebuinţă de acest botez. Totuşi se pune întrebarea: de ce S-a botezat Iisus cu acest botez al lui Ioan? Ce rost avea botezarea Lui de către Ioan? Răspundem cu Sfântul Ioan Gură de Aur, următoarele: „La Botezul său în apele Iordanului, Ioan Botezătorul cerea tuturor pocăinţă. Însuşi botezul său era numit «al pocăinţei». Cu toate acestea, lui Iisus nu I-a cerut pocăinţă. Dimpotrivă, în faţa Lui s-a simţit umilit, zicând că el însuşi ar avea nevoie de botez de la Iisus şi nu invers (Matei 3, 14). Nici nu-I putea cere, deoarece Iisus nu avea păcate, era zămislit de la Duhul Sfânt, iar nu din trup omenesc, nu din poftă trupească, nici din poftă bărbătească (Ioan 1, 13; Matei 1, 20; Luca 1, 34–35) şi, deci, nu moştenise păcatul strămoşesc. Dar El nu avea nici păcate personale (Ioan 8, 46; I Petru 2, 22, ş.a.). Astfel Hristos nu avea pentru ce să fi făcut pocăinţă. El nu avea trebuinţă nici de o mai mare revărsare a Duhului Sfânt asupra Sa, pe care, de altfel, botezul lui Ioan nu I-o putea oferi. Dar atunci de ce S-a botezat? Iată de ce: mai întâi, pentru ca Ioan să-L facă cunoscut oamenilor, arătându-L lor: Iată Mielul lui Dumnezeu… Acesta este despre Care eu am spus… (Ioan 1, 29–30). Ioan Îl mărturiseşte oamenilor, iar acum Îl şi arată, pentru ca mărturisirea lui Ioan despre Cel ce vine după mine (Luca 3, 16; Ioan 1, 27), să nu rămână îndoielnică.
Tot acum Îl mărturisesc pe Iisus, Dumnezeu-Tatăl şi Sfântul Duh în chip de porumbel (Matei 3, 16–17). De acum mulţimile nu aveau să mai pună la îndoială cele mărturisite mai înainte de Ioan. Acum Iisus li S-a făcut cunoscut, căci înainte nici chiar Ioan nu-L cunoscuse (Ioan 1, 31), pentru că, deşi îi era rudenie (Luca 1, 36), Ioan îşi petrecuse viaţa în pustie propovăduind şi botezând, Dumnezeu întocmind astfel lucrurile, pentru ca lumea să nu-l poată învinui pe Ioan că L-ar propovădui pe Iisus pentru legăturile de rudenie şi de prietenie ce le are cu El.
În al doilea rând, Iisus a primit botezul de la Ioan pentru ca să împlinească «toată dreptatea» (Matei 3, 14–15). «Dreptate» înseamnă împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, iar «drept» era cel ce împlinea aceste porunci (Luca 1, 6 ş.a.). Deci S-a botezat Domnul de la Ioan pentru ca nici această orânduire a lui Dumnezeu – de a se boteza – să nu rămână neîmplinită de El, singurul care împlineşte „toată dreptatea”.
Iată deci rolul botezului Domnului şi motivele pentru care S-a botezat El de la Ioan. Botezul creştin de mai târziu, «cu apă şi cu Duh», se face din alte motive şi are cu totul alt rost.
Extras din Călăuză în credinţa ortodoxă– Editura Episcopiei Romanului.
