Părintele Cleopa
Dar voi ați primit ungere din partea celui Sfânt și știți toate (I Ioan 2, 20).
Taina Sfântului Mir este lucrarea sfântă instituită de Iisus Hristos, prin care, ungându-se cu mir sfinţit membrele celui botezat şi rostindu-se cuvintele rânduite: «Pecetea darului Sfântului Duh, Amin», se împărtăşeşte primitorului harul perfecţionării vieţii duhovniceşti începute prin Botez.
Această Sfântă Taină a «peceţii Duhului Sfânt», sau «ungerea cu Sfântul Mir», se administrează îndată după Sfântul Botez, de către episcop, preot sau diacon, noului botezat. Această «ungere» cu untdelemn sfinţit a noului botezat a fost profeţită prin Iacov, patriarhul. Pe când acesta dormea cu capul pe o piatră, noaptea i s-a arătat Dumnezeu în vis deasupra unei scări ce ajungea până la cer, pe care se suiau şi se pogorau îngerii lui Dumnezeu. Şi, deşteptându-se Iacov din somn, a zis: Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor! …şi a luat piatra pe care o pusese căpătâi şi a pus-o stâlp de aducere aminte şi a turnat untdelemn pe vârful ei (Fac. 28, 11–18). Ungerea pietrei cu untdelemn închipuie ungerea creştinului cu untdelemn sfinţit sub pecetea Sfântului Duh, căci zice Sfânta Scriptură: Şi voi (creştinii) ca nişte pietre vii sunteţi zidiţi ca să fiţi casă duhovnicească (I Petru 2, 5; Evrei 3, 6). «Pietre vii» sunt numiţi creştinii, şi ungerea pietrei cu untdelemn, de către Iacov, a însemnat ungerea pietrelor celor vii (a creştinilor), prin Duhul Sfânt, cu untdelemn sfinţit.
În Legea Veche a lui Moise, numai pe împăraţi aveau poruncă preoţii cei mari – arhiereii – să-i ungă cu untdelemn sfinţit (I Regi 10, 1; 16, 1–13), iar aceasta era o profeţie despre ungerea creştinilor cu untdelemn sfinţit. În Legea Darului, a Noului Testament, această Sfântă Taină a Mirului, a «ungerii», era administrată numai de către apostoli, prin punerea mâinilor, şi numai celor ce primiseră botezul creştin. Aceasta o adevereşte Sfânta Scriptură când zice: Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duh Sfânt, căci nu Se pogorâse încă peste niciunul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus. Atunci îşi puneau mâinile peste ei şi luau Duh Sfânt (Fapte 8, 14–19). Din acest text se vede că este vorba de împărtăşirea Duhului Sfânt celor ce primiseră botezul şi că această împărtăşire o făceau numai apostolii, prin punerea mâinilor (vezi şi Fapte 19, 1–6). Şi marele Apostol Pavel adevereşte că această Sfântă Taină se dădea şi pe atunci, îndată după botez, când zice: Nu întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi în ziua răscumpărării (Ef. 4, 30); «ziua răscumpărării» nu este ziua Învierii Domnului, cum s-ar crede, în care s-a adus răscumpărarea obiectivă a lumii, ci ziua în care au fost ei răscumpăraţi subiectiv, primind Botezul creştin. Deci «pecetluirea» cu Sfântul Duh s-a făcut deodată cu Botezul.
Iată, dar, de ce se dă această mirungere sau «pecetea Duhului Sfânt», după botez:
– întâi, pentru că aşa s-a moştenit de la Sfinţii Apostoli, prin Tradiţie;
– al doilea, pentru că aşa ne arată şi Sfânta Evanghelie când zice: Întru care voi (creştinii), auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El (Iisus), aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei, Care este arvuna moştenirii noastre, spre răscumpărarea celor dobândiţi de El şi spre lauda slavei Sale (Ef. 1, 13–14). Vedeţi dar că întâi se arată credinţa în Evanghelie şi în Iisus Hristos şi apoi se pune pecetea Duhului Sfânt.
Sectarul: Sfânta Scriptură nu pomeneşte nimic despre o taină a Mirului împărtăşită prin ungere cu mir. Ea pomeneşte, cel mult, despre punerea mâinilor, dar ortodocşii nu au nimic din «punerea mâinilor», în această aşa-zisă Taină. Ea este o inovaţie care nu poate fi socotită nici ca provenind de la Hristos, nici ca fiind o Taină Sfântă.
Preotul: Nu este nicio inovaţie, deoarece lucrarea de transmitere a Sfântului Duh în om prin această Taină se numeşte în Sfânta Scriptură «ungere» (II Cor. 1, 21–22; I Ioan 2, 20–27). În aceste locuri, deşi se vorbeşte în special despre întărirea lăuntrică prin Duhul Sfânt, totuşi cuvântul «ungere» presupune şi ungere externă, prin care se împărtăşeşte harul. Că punerea mâinilor peste cei botezaţi şi ungerea cu Mir este una şi aceeaşi Taină, se adevereşte prin aceea că Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti din vechime arată, ca temeiuri scripturistice ale Tainei Mirului, locurile din Faptele Apostolilor care vorbesc de punerea mâinilor. Prin urmare, atât punerea mâinilor, cât şi ungerea cu mir, sunt apostolice. Apostolii au săvârşit aceasta sub ambele forme, mai ales atunci când, răspândindu-se creştinismul, ei n-au mai putut merge personal la toate comunităţile şi au administrat această Taină prin ungerea cu Sfântul Mir. În niciun caz nu se poate presupune că practicarea ungerii cu Sfântul Mir s-ar fi introdus într-un timp postapostolic, deoarece Biserica n-a introdus şi n-a permis nicio schimbare în cele orânduite de apostoli. Şi, chiar dacă s-ar fi încercat vreo schimbare, s-ar fi născut opoziţii despre care ar fi cu neputinţă să n-avem vreo mărturie, dacă ele ar fi existat.
Esenţialul în această Taină este revărsarea Sfântului Duh, ungerea, în acest caz, reprezentând ceva secundar şi fiind identică sau sinonimă cu «punerea mâinilor». «Ungerea» şi «punerea mâinilor» sunt cuvinte reprezentând două acţiuni care în cazul de faţă sunt deosebite numai ca formă, dar în fond sunt identice, având acelaşi efect.
Sectarul: Dacă prin Taina Mirului se împărtăşeşte Sfântul Duh şi dacă ea se aplică numai celor botezaţi, în ce măsură mai este ea necesară, de vreme ce cei botezaţi au primit la Sfântul Botez pe Sfântul Duh? În acest sens ne lămuresc cuvintele Scripturii: Ce este născut din Duh, duh este (Ioan 3,6). Despre cei botezaţi zice şi Sfântul Apostol Pavel, că sunt sfinţi: …v-aţi spălat, v-aţi sfinţit, v-aţi îndreptat întru numele Domnului Iisus Hristos şi întru Duhul Dumnezeului nostru (I Cor. 6, 11). Deci nu mai este nevoie de o altă Taină prin care să se împărtăşească Duhul Sfânt, mai ales imediat după Botez.
Preotul: Foarte mă mir de viclenia voastră, a sectarilor, cum ştiţi a întoarce lucrurile pe dos, numai ca să vă susţineţi rătăcirea voastră. Când am vorbit despre Sfântul Botez, dumneata ai zis că Botezul nu este o Taină, ci un simbol; este o lucrare simbolică, care închipuieşte curăţirea de păcate, iar acum îmi înşiri citate din Sfânta Scriptură, prin care te sileşti să-mi arăţi că Botezul are caracter de „Taină” şi că prin el se dă Darul Duhului Sfânt spre curăţirea păcatelor şi spre sfinţire. Şi nu sunt acestea neadevărate, dar de mirare este cum ştiţi voi a suci tâlcuirea înţelesurilor Sfintei Scripturi după placul vostru, numai ca să vă susţineţi rătăcirea voastră împotriva adevărului.
La cele ce ai obiectat acum, că Botezul este o Taină prin care se primeşte Duhul Sfânt şi că nu mai este nevoie de o altă Taină – mai ales imediat după Botez – prin care să se împărtăşească Duhul Sfânt, trebuie să ştii că, într-adevăr, Botezul şi Mirungerea sunt două Taine ale Bisericii lui Hristos deosebite una de alta, dar şi darurile Sfântului Duh sunt deosebite şi felurite (Rom. 12, 6; I Cor. 12, 4–6). Aşa încât, în Taina Sfântului Botez se dă darul Sfântului Duh spre iertarea păcatului strămoşesc şi a celorlalte păcate, pe când în Taina Sfântului Mir se dă darul Sfântului Duh de a stărui în curăţia primită la Botez. Încă prin aceasta Sfântă Taină se dă şi darul cunoştinţei, care este unul din cele şapte daruri ale Sfântului Duh (Isaia 11, 2). Iar Sfânta Scriptură, arătând acest adevăr, zice: Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi toate (I Ioan 2, 20), şi iarăşi: Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne întru voi şi nu aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva, ci precum ungerea Lui vă învaţă despre toate, şi adevărat este şi nu este minciună, rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat (I Ioan 2, 27). Din aceste cuvinte dumnezeieşti de mai sus putem destul de clar a înţelege că ungerea cu Sfântul Mir are o mare importanţă pentru mântuirea noastră.
Mai întâi de toate, prin pecetluire ni se dă Duhul Sfânt, Care ne fusese făgăduit şi Care este arvuna moştenirii noastre, spre răscumpărarea celor dobândiţi de El şi spre lauda slavei Sale (Ef. 1, 14; 4, 30). În al doilea rând, ni se dă darul cunoştinţei prin care ştim toate lucrurile (I Ioan 2, 20, 27). Deci «ungerea» ne învaţă toate lucrurile ce trebuie a fi cunoscute pentru a ne putea mântui, adică:
1. să credem statornic în Iisus Hristos;
2. să credem în cuvintele Evangheliei Lui;
3. să fim ascultători faţă de apostolii Lui (Evrei 13, 17; Luca 10, 16; Ioan 13, 20; 20, 19–21);
4. să răbdăm până la moarte, când vom fi prigoniţi pentru adevărul lui Hristos şi pentru Evanghelia Lui;
5. să dăm dovadă de aceste virtuţi creştineşti, pentru ca să rămână cu noi «ungerea», «pecetea Duhului Sfânt», arvuna luată pentru ziua răscumpărării, căci altfel ni se va lua «arvuna» înapoi şi nu mai avem răscumpărare. Eu vin curând! Ţine ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa (Apoc. 3, 11).
Prin urmare, iată pe scurt în ce constă puterea Tainei Sfântului Mir.
Formula prin care se împărtăşeşte Taina Sfântului Mir este: Pecetea darului Sfântului Duh. Această formulă este alcătuită pe baza textelor biblice, care sunt în legătură cu Sfânta Taină a Mirului, ţinându-se seama de fondul şi de esenţa sa, de partea internă a acestei Sfinte Taine. În Sfânta Scriptură sunt texte în care Taina aceasta este numită «pecetluire» (II Cor. 1, 21–22; Ef. 4, 30) şi în care se spune că prin ea se împărtăşeşte darul Sfântului Duh, după cum este scris: Petru le-a răspuns: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2, 38).
Din cauza formei prin care era împărtăşită, această Taină se mai chema şi «punerea mâinilor» (Fapte 8, 15–18), spre deosebire de hirotonie, ce se chema «punerea mâinilor preoţiei» (I Tim. 4, 14; 5, 22; II Tim. 1, 6).
Vezi Teologia dogmatică şi simbolică, Manual pentru Institutele Teologice, Bucureşti, 1958, vol. II, p. 859.
Vezi Gavril al Filadelfiei, op. cit., c.7, p. 13.
La romano-catolici, această Taină şi până azi o administrează numai episcopii – fiecare în eparhia sa – şi nu odată cu botezul, ci în mod greşit abia mai târziu, în vizitele lor canonice, când o împărtăşesc la mai mulţi odată şi anume tuturor celor ce au depăşit o anumită vârstă şi încă n-au primit-o. De obicei este administrată celor ce au depăşit vârsta de 7–14 ani.
Extras din Călăuză în credinţa ortodoxă– Editura Episcopiei Romanului.
