Evanghelia zilei (Marcu 12, 13-17)

Dumnezeu şi cezarul

„În vremea aceea căpeteniile preoților și cărturarii au trimis la Iisus pe unii dintre farisei și din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Ale cui sunt chipul acesta și inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale cezarului. Atunci Iisus le-a zis: Dați cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Iar ei se mirau de El.”


Ce I se cuvine lui Dumnezeu

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVI, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 331

„…Lauda cea mai mare este mai cu seamă atunci când Îl slăvim prin mii și mii de guri. Fiecare om virtuos face pe toți cei din ju­rul lui care Îl văd să-L laude pe ­Stăpânul său; iar lauda adusă de ­aceia aduce pricinuitorului laudei multă și nespusă bunăvoință din partea Stăpânului. Nu suntem, oare, cei mai fericiți oameni când nu numai că slăvim noi cu limba noastră pe Bunul Dumnezeu, dar mai facem și pe alții să-L laude din pricina noastră? Puterea vir­tu­ții este atât de mare că poate face ca să fie lăudat de mii de guri Creatorul. Nimic nu este, iubite, la înălțimea vieții virtuoase. De asta și Domnul spunea: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 5, 16). Ai văzut că după cum ivirea luminii alungă întunericul, tot așa și ivirea virtuții alungă și păcatul, iar după izgonirea întunericului rătăcirii mișcă spre slavoslovie sufletele celor ce văd, virtutea?”

Sfântul Grigorie Taumaturgul, Discursul adresat lui Origen, III-IV, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1984), vol. 10, pp. 17-18

„Deși nu-s pregătit s-o fac după cuviință, în primul rând trebuie să mă adresez lui Dumnezeu, Stăpânul tuturor, de la Care vin toate bunurile; Lui I se cuvine a-I adresa în primul rând mulțumirile și lauda noastră. Știu că Lui chiar dacă m-aș aduce în întregime ca dar, nu cum sunt acum: murdar și plin de tot felul de răutăți, ci întocmai ca un prunc nou-născut, strălucind de curăție și departe de orice necurăție, n-aș aduce un dar în stare să cinstească și să răs­plăteas­că pe Creatorul și Stăpânul tutu­ror. Pe El niciodată vreun om singur, nici măcar toți împreună – dacă ar fi posibil ca drepții, pierzându-și identitatea să devină una și într-un cuget să se aducă în dar lui Dumnezeu -, nici atunci n-ar putea să-L laude după vrednicie. Singurul dar potrivit demnității Sale este acela de a gândi și a-L lăuda după vrednicie. Laude și cuvânt de preamărire se cuvin în același timp Împăratului și purtătorului de grijă al tuturor, izvorul nesecat al tuturor bunurilor, (…) Ocrotitorului și Mântuitorului sufletelor noastre, (Fiului) Celui Întâinăscut.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
58
Shares
Previous Post

Învrednicește-ne, Doamne

Next Post

Despre Taina Sfântului Mir

Related Posts