Iată că au trecut şi sărbătorile, şi anul vechi, şi a venit Anul cel nou. Slavă lui Dumnezeu pentru toate, că ne rabdă păcatele şi ne aşteaptă pocăinţa. Trebuie să avem grijă şi noi, la rândul nostru, să nu cheltuim în zadar timpul dat pentru mântuire. Vă rog să nu uitaţi făgăduinţele pe care le-aţi făcut şi chemarea pe care aţi primit-o şi să ţineţi minte pentru ce ne-am adunat în acest sfânt locaş. Veţi spune: să ne mântuim; acesta e scopul şi chemarea noastră. Însă tocmai aceasta vă reamintesc: să nu pierdeţi timpul, pe care nu-l veţi mai afla niciodată. Mă tem! Rugaţi-vă pentru mine, păcătosul! Rămâneţi cu bine! Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Am aşteptat Naşterea Mântuitorului Hristos, apoi Anul nou şi Arătarea Domnului; toate au trecut atât de repede, ca şi când ar fi zburat. Astfel va trece, preaiubiţilor, şi viaţa noastră; în caz că deja n-a trecut. Însă cum şi în ce fel a trecut? De aceea se cuvine nouă, păcătoşilor, să ne întrebăm în sinea noastră cum am petrecut timpul, ce am agonisit pentru suflet, dacă ne-am găsit pacea şi liniştea conştiinţei; toată liniştea sufletească vine de la conştiinţa curată, care se dobândeşte prin sinceritate şi neîncrederea în sine.
Să ştiţi, dragilor, că cel care nu urmează voii sale, urmează totdeauna voia lui Dumnezeu, iar cel care vieţuieşte samavolnic şi urmează voii sale face totdeauna voia celui potrivnic, adică pe a diavolului. De aceea şi rog dragostea voastră să se cerceteze, ca să nu greşim noi, păcătoşii, şi nu cumva să uităm cu totul pentru ce am fugit departe de lume şi ne-am aşezat cu traiul în munţi şi în păduri, în această mănăstire. Dacă însă vom uita scopul nostru şi vom vieţui după vechile obiceiuri, fuga noastră de lume ne va aduce puţin folos şi cu părere de rău vă spun: oare nu vom fi judecaţi mai aspru decât cei din lume? Eu, păcătosul, îmi spun mereu mie însumi: vai mie, păcătosului, dacă nu pun început bun, dacă nu vieţuiesc după putere pentru Dumnezeu. Deci, fraţii mei preaiubiţi, să ne rugăm Domnului Dumnezeu să ne ajute pe noi, păcătoşii, să punem început bun unei vieţi în pace şi dragoste, purtându-ne sarcinile unii altora. Să mergem mai des pe la Stareţii noştri, să ne deschidem cu sinceritate conştiinţa. În neajunsuri să ne cerem iertare cu smerenie şi în toate să ne recunoaştem vinovaţi pe noi înşine. Să nu aşezăm vina pe alţi oameni, pentru că îndreptăţirea de sine este mama tuturor patimilor. Pentru aceasta, iertaţi-mă! Dumnezeu să vă binecuvânteze. Slujiţi unii altora. Dumnezeu vrea aceasta şi îmi este plăcut şi mie, părintelui vostru duhovnicesc.
Din îndrumările duhovnicești ale Stareţului Damaschin
