Să credem oare în vise? Dacă aveţi un vis care vă spune că vi se va întâmpla ceva rău, oare îl veţi lua în serios sau nu-i veţi da nici o atenţie?
Există vise omeneşti, vise drăceşti şi vise trimise de Dumnezeu. Singurele vise adevărate sunt cele trimise de Dumnezeu.
Visele omeneşti
Săracul la firimituri visează, zice un proverb grecesc. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, înseamnă că ceea ce săracul are în minte (în acest caz, hrana), acelaşi lucru vede şi în vise. Cu alte cuvinte, orice avem în minte, orice ne deranjează în subconştient se poate transforma în vis. În cartea ei – Introspecţia, Karen Horney, psihiatru de renume internaţional afirmă că visele sunt glasul aspiraţiilor noastre.
Visele drăceşti
Diavolul sădeşte tot felul de gânduri în minţile noastre. În această lucrare, cel rău nu se limitează numai la perioada când noi suntem treji, ci continuă şi atunci când suntem adormiţi de-a binelea. Astfel este foarte posibil ca noi să vedem în visele noastre lucruri care vin chiar de la vrăjmaş.
Este firesc ca, prin visele noastre, vrăjmaşul să încerce să ne facă rău, să ne îngrozească, să ne ameninţe şi aşa mai departe. Din acest motiv, noi Îi cerem Domnului în fiecare seară să ne dea somn uşor şi de toată nălucirea Satanei nestrămutat.
Visele dumnezeieşti
Şi Dumnezeu poate vorbi oamenilor prin vise. În Sfânta Scriptură găsim o mulţime de exemple de acest fel, precum visele Faraonului tâlcuite de Iosif (Facere, capitol 41).
Cum să deosebim visele
Sfântul Ioan Scărarul ne sfătuieşte şi ne îndeamnă: „Crede numai acelor vise ce-ţi vestesc osândă veşnică şi judecată. Dar, dacă acestea îţi pricinuiesc deznădejde, atunci ele sunt de la dracul”.
Deci:
• Visele drăceşti ne îngrozesc şi ne fac să deznădăjduim.
• Visele dumnezeieşti (singurele adevărate) ne arată osânda şi judecata. Ne trezim din ele îngrijoraţi, neliniştiţi, dar în mod pozitiv, adică în privinţa mântuirii sufletelor noastre.
• Visele omeneşti nici nu ne îngrozesc, nici nu ne aruncă în deznădejde, nici nu ne aduc pocăinţă spre mântuirea sufletelor.
Extras din ÎNFRUNTÂND DIAVOLUL ŞI VRĂJITORIA – Editura Egumenița, 2004.