Despre zgârcenie și fariseism

Într-o mare localitate se zidise o biserică frumoasă, dar pentru terminarea ei și a anexelor mai trebuiau vreo 10.000 de arginti. Cei din consiliul bisericii stăteau într-una din zile sub turla bisericii și se sfătuiau și se tot întrebau de unde să ia banii necesari finalizării lucrărilor. Se gândeau la oamenii cei mai înstăriți din oraș, care ar putea să ajute biserica, se tânguiau de zgârcenia acestora și de necredința lor.

Dar stând ei așa de vorbă, deodată căzu exact între ei o grindă mare de lemn, care scăpase de sus dulgherilor, dar – iată! minune mare, pentru că aceasta  nu a lovit pe nimeni și toți au rămas nevătămați, dar foarte speriați.

Atunci acela de care fusese cel mai aproape nenorocirea zise cu mare glas: „Dau eu 5.000 de arginți, căci iată era să mor!”.

Apoi imediat după acesta săriră și ceilalți care fuseseră în aceiași situație și oferiră diferența de sumă până la 10.000 de arginți.

Astfel petrecându-se, suma de bani se strânse imediat, deși până mai devreme niciunul nu găsise în buzunar și in conștiință să dea vreun ban bisericii, ci din contră bârfeau pe cei bogați pentru zgârcenia și necredința lor. Dar iată că acum înspăimântați de ceea ce li se putea întâmpla, și-au dat seama de faptele lor și au găsit de îndată suma necesară pentru finalizarea bisericii.

Prin aceasta Dumnezeu le-a mustrat necredința, proasta purtare și chiar zgârcenia!

E bine să ne gândim fiecare dintre noi: la câte situații de acest gen suntem supuși în viață și reacționăm exact ca cei din povestea de mai sus!

 

Previous Post

Pilda șoimului și a ciorii

Next Post

Scrisoare către un prieten (VI)

Related Posts
Total
0
Share