Diavolul se preschimbă şi împiedică pe preot

Părintele Stelian Kassimos, preot slujitor în satul „Sfântul Petru Kinurias”, care ani de zile a slujit şi la Mănăstirea învecinată a Maicii Domnului din Malevi, povesteşte:

Făcusem înţelegere cu monahiile ca atunci când vor Liturghie să întindă un cearşaf pe perete. Eu îl vedeam şi în ziua următoare porneam din sat noaptea ca să merg la mănăstire să liturghisesc.

De multe ori pe drum întâlneam un cocoş, alteori o vulpe care mă împiedica din drum. Îmi dădeam seama că era diavolul. Atunci îmi făceam cruce şi îndată dispărea, iar eu îmi continuam drumul.

Pe părintele Stelian unii îl vedeau atunci când liturghisea cu evlavie că nu păşea pe pământ.

Extras din Asceți în lume – Ierom. Eftimie Athonitul, Editura Evanghelismos.

Previous Post

Evanghelia zilei (Marcu 1, 23-28)

Next Post

23 august, zi de comemorare pentru victimele totalitarismului. Sfinți uciși de aceste regimuri

Related Posts
Total
0
Share