Mă aflam în chilia Părintelui în Kallisia. Vorbeam despre sănătate şi el încerca să-mi explice că bolile se datorează acţiunilor demonice, adică păcatelor.
Pentru a mă ajuta să-l înţeleg, mi-a povestit următoarele: într-o zi m-a vizitat în chilia mea o doamnă cu totul deznădăjduită, ce era în primejdie să moară din pricina supărării sale. Cauza era soţul său, care suferea foarte tare de astmă, după cum mi-a spus, iar ei îi părea foarte rău de el, însă nu-l putea ajuta şi asta o necăjea. Eu însă am văzut alte lucruri, aşa că i-am spus: „Te voi ajuta, însă tu primeşti să faci ce-ţi voi spune?”. Mi-a răspuns: „Voi face tot ce-mi spuneţi”. Atunci i-am zis: „Pleacă acum şi mergi acasă. Să intri pe la intrarea principală, să te duci în camera unde se află soţul tău bolnav. Să stai puţin cu el şi să fii atentă la ce va face. Apoi să te ridici şi să-i spui: Vreau să lipsesc o oră, să merg după cumpărături. Tu însă nu vei merge după cumpărături, ci vei da ocol casei şi vei intra, prin dos, în bucătăria de lângă odaia bolnavului. Fii însă cu băgare de seamă să nu observe. Să stai în bucătărie aproximativ o oră şi să asculţi ce face. După o oră, să ieşi prin dos, să dai iar ocol casei şi să intri prin intrarea principală în odaia lui. Să fii iar atentă ce va face, îndată ce te va fi văzut.”
Doamna a făcut precum i-am spus. A doua zi a venit din nou. Am întrebat-o: „Ce s-a întâmplat?” Mi-a răspuns: „Îndată ce am intrat prin uşa din faţă în camera soţului meu, a început să tuşească tare, să scuipe pe jos şi să se plângă că nu-l iubesc, că nu mi-e milă deloc de el şi că-l las singur să sufere. După câtva timp i-am spus că voi ieşi la cumpărături cam o oră. Iar tuse şi jeluiri. Când am intrat în bucătărie, am remarcat că în camera soţului meu era linişte deplină. A trecut o oră şi m-am întors lângă el. Îndată ce am deschis uşa şi m-a văzut a reînceput să tuşească şi să se plângă zicându-mi că în lipsa mea a suferit foarte tare, a tuşit, a strigat după ajutor şi puţin a lipsit să nu moară singur”.
Am întrebat-o: „Acum ai înţeles ce se întâmplă?” Mi-a răspuns: „Nu mai înţeleg nimic şi nu mai ştiu ce să cred”. I-am spus: „Atunci îţi voi explica eu. Soţul tău are în el un demon. L-am văzut în clipa în care ai venit ieri. Demonul i-a adus astma şi prin astma soţului tău vrea să-ţi vină ţie de hac. Tu, fiindcă eşti foarte sensibilă şi milostivă, văzându-l că suferă şi se plânge într-una că nu-ţi pasă de el, te topeşti de supărare. El însă nu se supără. Tuşeşte şi scuipă şi ţi se plânge numai când eşti lângă el, fiindcă pe tine te are în vedere. Îndată ce pleci şi nu te vede, se linişteşte.”
Doamna m-a privit şi, încet-încet, a înţeles ce se întâmplă. I-am spus ce să facă ca să învingă demonul şi să scape şi ea şi soţul ei. M-a ascultat şi acum situaţia e mult mai bună.
M-au impresionat foarte tare, pe de o parte viclenia criminală a demonului, iar pe de altă parte, clarviziunea Părintelui şi intervenţia sa tămăduitoare. Mirat l-am întrebat: „Cuvioase, astma aceea era psihologică, adică închipuită?”. Părintele mi-a răspuns: „Nu, era astmă adevărată, organică, însă provenea de la demon, care o folosea ca pe o armă criminală, împotriva acelei femei”.
Din aceste cuvinte am înţeles că demonii au uneori posibilitatea să ne afecteze nu numai sufletul, ci şi trupul, chiar cu intenţii ucigaşe şi că, pentru a ne salva, ajutorul Sfinţilor este indispensabil şi sigur. Desigur, aceasta nu trebuie să ne înspăimânte, fiindcă puterea lui Hristos este incomparabil mai mare decât puterea diavolului şi. după cum spune Părintele, „omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe Hristos şi, când îl iubeşte pe Hristos, scapă de diavol, iad şi moarte”[1].
În general problema posibilităţilor diavolului de a interveni în viaţa omului cere multă atenţie. Fiindcă la o extremă se află cei care nu-i acceptă existenţa şi astfel îi cad victime mai uşor, de vreme ce atribuie acţiunile sale altor factori, precum sunt voinţa lor sau a semenilor lor cu care nu au relaţii bune. La cealaltă extremă se află cei ce se tem exagerat de mult de diavol şi trăiesc cu spaima acţiunilor sale viclene şi a influenţei lui asupra vieţii lor. Adevărul este undeva la mijloc, aşa cum ne învaţă Cartea lui Iov şi Părinţii Bisericii. Prin urmare, demonii în primul rând pot doar să ameninţe (neputând să-şi împlinească ameninţările fără îngăduinţa lui Dumnezeu). De asemenea pot încerca să ne amăgească şi să ne distrugă (însă nu ne pot amăgi, cât timp nu vrem să fim amăgiţi). Astfel rămânem nezdruncinaţi înfruntându-i, atunci când ne atacă, doar dacă îl iubim pe Hristos şi chemăm cu smerenie şi credinţă ajutorul Său, cerând totodată rugăciunile Sfinţilor Săi şi fiind spovediţi şi împărtăşiţi, folosind şi puterea Crucii Sale. pentru alungarea demonilor şi destrămarea urzelilor lor. Însă pentru noi, cei începători în viaţa duhovnicească. cel mai bine e să ne întoarcem spre Hristos, dispreţuindu-l pe diavol şi nedând importanţă lucrărilor sale, (aflându-ne) mereu sub îndrumarea duhovnicului nostru.
Iar diavolul, numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu poate ispiti trupeşte pe cineva (Iov 1, 11-12; 2, 6-7), fie pentru păcatele aceluia, fie pentru a se vădi prin încercări virtuţile aceluia, precum s-a întâmplat cu Iov. Întotdeauna însă Dumnezeu se află alături de cel ispitit pentru a-l ajuta şi a-i da putere să îndure ispita şi să învingă, după cum Apostolului Pavel i s-a dat pentru a nu se mândri „un ghimpe în trup”, dar şi mult har de la Dumnezeu, care era deajuns pentru a vădi puterea lui Dumnezeu prin neputinţa omului (Nota trad. II Corinteni 12, 7-9).
[1] Nota editorului: Se referă la caseta „Hristos este totul”, al cărui text l circulă şi în broşură, fiind cuprins în cartea: Kl. Ioannidis, Părintele Porfirie, Ediţiile II, III, IV, pp. 49 sq.
Extras din Lângă Părintele Porfirie– Konstantinos Yannitsiotis, Editura Bunavestire.
