Părintele Porfirie vorbea despre diferența dintre smerita-cugetare și complexul de inferioritate. „Omul smerit, spunea, nu este o personalitate bolnavă. Are conștiința stării sale, nu și-a pierdut centrul personalității. Cunoaște păcătoșenia lui, micimea lui, și acceptă observațiile duhovnicului său, ale fraților săi. Îi pare rău dar nu deznădăjduiește. Se întristează, însă nu se istovește și nu se mânie.
Cel stăpânit de complexul inferiorității în exterior și la început seamănă cu omul smerit. Însă dacă-l cercetezi puțin sau îl povățuiești, atunci ego-ul său bolnav iese la suprafață, se tulbură, pierde și acea puțină pace pe care o are. La fel, spunea părintele, se întâmplă și cu omul melancolic în comparație cu cel care se pocăiește. Cel melancolic se interiorizează și se preocupă doar cu sinele său. Păcătosul care se pocăiește și se spovedește iese din sine. Credința noastră are acest lucru minunat, pe duhovnic. Dacă i-ai mărturisit duhovnicului și ai primit iertare, nu te mai întoarce înapoi”. Accentua mult acest lucru.
Ieromonah Sava Aghioritul – din Vindecarea sufletului în învățătura părintelui Porfirie, Editura Egumenița
Sursa: ganduridinierusalim.com
