Din învățăturile starețului Arsenie despre rugăciune

„Atunci când adresezi o rugăminte unei persoane mai mari decât tine, socoteşti cu grijă cum să-i spui rugămintea ca să fie bine primită. Apropiindu-te prin rugăciune de Împăratul împăraţilor, Domnul nostru, cugetă îna­inte cine eşti tu şi cine e Acela înaintea Căruia te pregăteşti să te înfăţişezi. În timpul rugăciunii toate cele pământeşti trebuie să nu mai existe pentru tine. Dacă însă gândurile deşarte te tulbură fără voia ta, pentru aceasta nu vei da răspuns. Cu numele lui Hristos alungă de la tine aceste atacuri ale dracilor şi vei fi răsplătit pentru luptă”.

„Dacă atunci când te rogi ai o vrăjmăşie cu cineva, zadarnică îţi va fi rugăciunea. Oare nu în fiecare zi rosteşti: şi ne iartă nouă greşelile noas­tre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri? Oare poţi să nădăjduieşti că vei fi iertat, atâta timp cât tu însuţi nu ierţi?…”

„Duhul smereniei, al ascultării, al încredinţării propriei voi lui Dumne­zeu atrag asupra celui care se roagă bunăvoinţa lui Dumnezeu: spre cine voi privi, dacă nu spre cel blând şi cu duhul umilit, şi care tremură la cu­vântul Meu? (Isaia 66, 2)”.

„Nu slăbi în rugăciunea ta chiar dacă nu vezi împlinirea cererilor. Dom­nul întârzie uneori să ne împlinească cererile însă spre folosul nostru, ca să continuăm rugăciunile de cerere. Vom dobândi astfel mai multă nădejde în milostivirea Sa. Ne vom curăţi mai mult inimile de patimile grosolane, făcându-ne prin aceasta mai vrednici de milostivirea Sa”.

„Dacă cel păcătos se roagă lui Dumnezeu iară să aibă pocăinţă şi dorin­ţa de a părăsi păcatele, rugăciunea sa nu va fi ascultată”.

„Un monah era întotdeauna biruit de vrăjmaşul chiar înainte de a-şi în­cepe rânduiala de rugăciune: era cuprins de frig şi fierbinţeală, se îmbolnă­vea… Ce a făcut? Ei, zice, suflete al meu, a sosit timpul să mor. Să ne ru­găm deci pentru ultima dată şi să plângem înaintea Domnului. S-a aşezat la rugăciune şi se silea pe sine. Capul îi crăpa de durere, el însă şi-a conti­nuat rugăciunea. Când a terminat rânduiala de rugăciune, durerea a încetat, în ziua următoare s-a petrecut acelaşi lucru. Atunci monahul temător de Dumnezeu a înţeles că aceasta e de la vrăjmaşul şi niciodată nu a mai re­nunţat la rânduiala de rugăciune, oricâte alte piedici i s-au mai înfăţişat”.

Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 3, 1‑11)

Next Post

Cuviosul Serafim de Sarov, monahul cu nume de văpaie

Related Posts
Total
0
Share