În fiecare an, în ziua de 21 septembrie, Biserica noastră face pomenirea Sfântului Apostol Codrat, a Descoperirii Moaștelor Sfântului Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, dar și a Sfântului Prooroc Iona, unul dintre cei 12 profeți mici ai Vechiului Testament. De la el avem, ca moștenire în cadrul cărților canonice ale Sfintei Scripturi, adică inspirate de Dumnezeu, scrierea numita „Cartea lui Iona”, de unde aflăm pe filieră directă detalii despre viața și activitatea sa.
În acest an, cu prilejul prăznuirii Sfântului Prooroc Iona, ne-am gândit să notăm câteva rânduri despre un detaliu-cheie aflat în legătură cu numele său. Este vorba despre „semnul lui Iona”, pe care l-a menționat inclusiv Mântuitorul și pe care mai apoi, Sfinții Părinți, scriitorii bisericești și teologii l-au tot amintit în scrierile lor.
Cine a fost Sfântul Prooroc Iona?
Întâi de toate, să reținem câteva detalii din viața Sfântului Iona. Sfântul Prooroc Iona a fost fiul unei văduve din Sarepta Sidonului, femeia care l-a hrănit pe Sfântul Ilie Tesviteanul în timp de foamete. Se spune că Sfântul Iona a murit pe când era prunc din pricina unei boli și a fost înviat de Sfântul Ilie.
Iona viețuia curat, făcând fapte bune și respectând toate poruncile Domnului. Ajungând la vârsta maturității, a fost trimis de Dumnezeu să îi avertizeze pe locuitorii cetății Ninive că, în cazul în care nu vor renunța la păcatele lor și nu se vor pocăi, va veni peste ei pedeapsa lui Dumnezeu. De frică, însă, profetul a ignorat porunca lui Dumnezeu și, voind să se „sustragă” de la misiunea care i-a fost încredințată, s-a urcat într-o corabie şi a plecat în altă parte. Fiind pe mare, dintr-o dată s-a iscat o furtună puternică astfel că ceilalți călători au înțeles că aceasta nu este decât o pedeapsă a lui Dumnezeu, iar cel vizat ar trebui să renunțe la a mai continua drumul cu ei pe mare. Aruncându-se sorţi pentru a vedea cine este păcătosul, sorţii l-au arătat vinovat pe Iona, care a fost aruncat imediat în mare de către corăbieri. Cu toate că era, evident, condamnat la pieire, Dumnezeu i-a cruţat viaţa, trimițând o balenă mare (sau un chit) ca să-l salveze, înghițându-l. A stat în pântecele chitului trei zile și trei nopți, plângând și rugându-se, cu palmele sale întinse pe orizontală în chipul crucii și pocăindu-se pentru că n-a ascultat cuvântul Domnului. În cele din urmă, a fost aruncat pe țărmul mării și a primit din nou poruncă de la Dumnezeu, să meargă în cetatea Ninive (Iona 3, 4). Aici, Iona a prevestit distrugerea orașului, în cazul în care locuitorii nu se vor lepăda de păcat. Însuși împăratul a renunțat la hainele împărătești, s-a îmbrăcat în sac și s-a culcat în cenușă, transmițând ordin ca nici oamenii simpli și nici animalele lor să nu mănânce și să nu bea nimic până când Dumnezeu nu-Şi va întoarce fața către ei. Astfel, ninivitenii s-au pocăit și, ca urmare a pocăinței lor sincere, au primit iertarea divină.
Ce este „semnul lui Iona”?
Spre a da un răspuns edificator, cel mai potrivit este să plasăm întrebarea aceasta într-un context. Astfel, ne amintim cu toții faptul că, după ce mulțimile au adus la Hristos un demonizat orb și mut, iar Mântuitorul l-a vindecat, fariseii Îl acuzau pe El că nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor, iar pentru a se convinge că nu este așa, I-au spus lui Hristos că vor să le arate un semn clar. Avuseseră deja mulți așa-ziși profeți, care erau de fapt mincinoși și își doreau să conducă poporul sub pretextul acesta. Semnul, în cadru scripturistic, nu era altceva decât un gest, un eveniment supranatural care avea scopul de a oferi o anumită garanție asupra veridicității unei afirmații. De cele mai multe ori, semnele aveau chipul minunilor făcute în mijlocul unor mulțimi, pentru ca proorociile să fie vestite și să ajungă în scurt timp la cât mai multe persoane.
Spre surprinderea lor, însă, solicitarea le-a fost refuzată din start: „Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi”. (Matei 12, 39-40). Înțelegem, astfel, că de această dată, semnul despre care vorbește Hristos nu ține de domeniul supranaturalului, ci este însăși marea minune a Învierii Domnului după trei zile de la Răstignire, căci, așa cum Iona a stat în burta chitului trei zile şi trei nopţi, tot aşa după trei zile şi trei nopţi Hristos va învia, fiind așezat cu trupul în inima pământului. De acest semn și-au adus aminte brusc fariseii după momentul Răstignirii Mântuitorului și, îndemnați de frică, au mers la Pilat şi i-au spus: „Ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva Ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi” (Matei 27, 63-64).
Și mai are un înțeles semnul acesta al lui Iona. Sfinții Părinți subliniază deosebit de interesant ideea că, „semnul lui Iona” nu și-a pierdut însemnătatea odată cu Învierea Domnului, ci că metafora aceasta este una aparte, fără dată de expirare. Fericitul Augustin spune într-una dintre scrierile sale faptul că, așa cum profetul Iona s-a aflat într-o dublă cufundare, în apa mării și-n pântecele chitului, tot așa, în timpul întreitei cufundări, cel ce se botează se află în „marea vieții” acesteia și, de asemenea, în mormântul lui Hristos. Ne afundăm în apa Botezului și ajungem, astfel, la Viața cea adevărată și la comuniunea de iubire cu Dumnezeu pe care am pierdut-o prin căderea în păcat.
„Semnul lui Iona” este, așadar, o lecție. Un sfat imperativ că n-ar trebui să cerem de la Dumnezeu minuni, ci mai degrabă să fim bucuroși de faptul că putem șterge păcatele, neascultările și greșelile noastre așa cum ștergem praful cu un burete în Taina Sfintei Spovedanii. Căci Dumnezeu nu vrea moartea păcătoşilor, ci în multe feluri ne cheamă la întoarcere, lăsându-ne această Taină ca moștenire. Să o căutăm, să o descoperim și să ne facem iarăși fii ai Împărăției celei de Sus!
Sursa: http://bizanticons.ro
