În fiecare an, credincioșii ortodocși de pretutindeni îl cinstesc, în ziua de 17 decembrie, pe Dionisie din Zakynthos, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți Sfinți greci, cinstit în aproape toate țările din jurul Mării Ionice ca mare ocrotitor al celor încercați de boală, dar și ca pildă bună de urmat spre iertarea semenilor și arătarea dragostei nemărginite față de ei.
Deși nu este atât de cunoscut precum ceilalți Sfinți de pe pământ elen, numele său este știut datorită multor minuni care se săvârșesc lângă racla adăpostită în mănăstirea pe care o ocrotește și-n întreaga lume ortodoxă. Sfântul Dionisie din Zakynthos este cunoscut în tradiția ortodoxă și ca „Sfântul mergător”. Din ce motiv? Apelativul are la bază o minune care se petrece până în zilele noastre și despre care vom vorbi în rândurile care urmează.
Ierarhul poliglot
Sfântul Dionisie s-a născut în anul 1547, în Insula Zakynthos din Marea Ionică. Se trăgea dintr-o familie nobilă şi a fost educat în mănăstiri de călugări, reuşind să înveţe limbile greacă, italiană şi latină. A excelat în teologie şi a primit hirotonia ca preot, cu numele Daniel, în anul 1570.
La vârsta de 21 de ani, a renunțat la familia și la tot ce-i era drag și a devenit călugăr, sub numele de Daniel, la mănăstirea din Insulele Strofadelor. Deși era foarte tânăr, mulți frați din obște vedeau în el un exemplu de virtute și de ascultare a rânduielilor mănăstirești. Posturile, privegherile noapte de noapte, rugăciunile fierbinți și gândul neîncetat la Dumnezeu i-au adus ridicarea în treapta preoției de către Mitropolitul Chefaloniei, Filoteu Loverdos (1570), apoi a fost numit Stareț al mănăstirii în care intrase ca monah.
Pe când Sfântul căuta o corabie pentru a merge în pelerinaj la Locurile Sfinte, a trecut prin Atena, unde Arhiepiscopul Nicanor (1570-1592), care aflase de virtuțile sale strălucite, l-a rugat să primească demnitatea de a fi Episcop al Eghinei. Astfel, În 1577 a fost ales episcop în Insula Eghina. După un an de viețuire pe insulă, s-a întors în Zakynthos, unde a fost numit episcop al locului.
Sfântul Dionisie a trecut la Domnul pe 17 decembrie 1622, la vârsta de 75 de ani. După ultima sa dorință, trupul i-a fost dus la Mănăstirea Strofadelor pentru a fi îngropat, cu cântări și rugăciuni rostite de o mare de credincioși care au vrut să ia parte la acest moment duhovnicesc. Câțiva ani mai târziu, după ce Sântul s-a arătat în multe rânduri Starețului și fraților din mănăstire, rămăşiţele sale pământești au fost dezgropate, fiind găsite neputrezite şi răspândind o mireasmă deosebită de flori şi tămâie. Atunci, obștea alături de credincioșii prezenți au luat trupul şi l-au aşezat la început într-o raclă, apoi chiar pe scaunul episcopal, pe care șezuse atâta vreme. Ferrari, un istoric din acea vreme consemna uimit cum trupul Sfântului a rămas întreg: ,,Am văzut Sfintele Moaşte pe scaunul episcopal, intacte cu excepţia dinţilor şi a vârfului nasului”. Deşi nu fusese canonizat oficial de Biserică, credincioşii îl cinsteau ca pe un Sfânt datorită minunilor săvârşite zilnic la cererea celor care-l rugau cu credinţă. În 1703, Sfântul Dionisie a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă, printr-un document semnat de 10 episcopi ai Patriarhiei Ecumenice.
Sfântul mergător
Moaştele Sfântului Dionisie din Zakynthos se păstrează până astăzi în Mănăstirea Strofadelor, într-o nişă din dreapta Altarului Bisericii. Numele mănăstirii provine de la Arhipelagul Strofades, format din două insule mici, stâncoase, care se numesc Harpya şi Stamfani.
Până în zilele noastre, Sfintele sale Moaște au rămas pur și simplu neatinse de timp. Se spune că Sfântul Dionisie din Zakynthos este și unul dintre „Sfinții umblători” ai Greciei, alături de ceilalți doi „prieteni” ai săi din aceeași breaslă: Sfântul Gherasim și Sfântul Spiridon. Deși părinții din obștea mănăstirii deschid racla închinătorilor de pretutindeni, pentru a se închina la Moaștele Sfântului Dionisie, uneori acest lucru le este imposibil, racla rămânând blocată, în ciuda oricăror eforturi tehnice. Se pare că acest lucru se întâmplă atunci când Sfântul iese afară și înfăptuiește minuni. Pentru cei din obștea mănăstirii acest lucru nu mai este o surpriză, știind că Sfântul pleacă periodic din racla sa pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune, cu credință și cu dragoste, pretutindeni în lume.
Astfel, alergând prin lume să facă bine tuturor celor care au nevoie de ajutorul său, Sfântul cel milostiv își tocește periodic încălțămintea, tălpile papucilor lui se uzează și trebuie înlocuite din când în când cu o pereche nouă. Vechii papuci sunt tăiați, iar bucățile mici sunt împărțite pelerinilor care trec pragul mănăstirii în semn de ocrotire și binecuvântare. Țesătura papucilor Sfântului Dionisie din Zakynthos evidențiază arta croirii papucilor, o tradiție veche din Insulele Ionice începând cu secolul al XVIII-lea încoace. O dovadă a acestei minuni este faptul că, după o vreme, când racla poate fi deschisă din nou, cu mare ușurință, pe tălpile papucilor se găsesc urme de praf și nisip, dar și de iarbă și alge marine.
Așadar, Sfântul Dionisie din Zakynthos rămâne un fel de far luminos în istoria Bisericii Ortodoxe din Grecia și din întreaga lume. Viața sa închinată credinței și ascultării, dar și milosteniei și rugăciunii, a lăsat o amprentă puternică asupra comunității pe care a păstorit-o și a credincioșilor care nu i-au uitat niciodată ajutorul. Sfintele sale Moaște continuă să atragă anual mii de pelerini în Insula Zakynthos care vin să-i mulțimească pentru binefacerile primite sau să-l roage să le fie alături în tot ceasul.
Așadar, să îl rugăm și noi pe Sfântul Dionisie să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești, pentru vederea lucrurilor și a faptelor bune din lumea care ne înconjoară şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
