Ceea ce se întâmplă astăzi cu disprețuirea dumnezeieștii Împărtășiri este înfricoșător. Rar, mai ales la sate, vei vedea oameni care să se apropie de Sfântul Potir. Ar putea spune cineva că se tem creștinii de el, de parcă ar avea în el otravă, iar nu pe Însuși Hristos, Care dăruiește viață, bucurie și sănătate.
Vârstnici și de vârstă mijlocie, bătrâni și bătrâne, cu un picior în mormânt, care mâine se poate să plece din această viață, stau zeci de ani nespovediți și neîmpărtășiți, așteptând secera morții care va pune sfârșit prezenței lor în această viață. Alții nu calcă deloc în locul cel sfânt, așteptând să-i ducă cei „patru” pe sus la biserică și apoi la mormânt, la judecată, la osândă și la iadul cel veșnic.
În primii ani ai Creștinismului, în perioada prigoanelor și a catacombelor, creștinii erau ca aurul curat. Dar odată cu trecerea anilor, și-au pierdut această strălucire și căldură duhovnicească, datorită secularismului și a slăbirii credinței lor. Aceasta se întâmplă și se va întâmpla totdeauna, în ciuda îndemnurilor apostolești: „Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii voastre” (Rm. 12, 2), și „nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi” (II Cor. 6, 14). Slăbirea credinței o condamnă Domnul prin cunoscutul și asprul cuvânt al Apocalipsei, care se adresează îngerului, adică episcopului Laodiceii: „Ştiu faptele tale… fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea” (Apoc. 3, 15-16).
Căldiceii și nepăsătorii sunt mai răi și decât necredincioșii și ateii. Cei care, fără nici un motiv, nu merg la Biserică, sunt considerați afurisiți. Sau mai degrabă ei singuri se afurisesc. Ei înșiși se taie de la Trupul Bisericii. Și, prin urmare, pentru ei nu există mântuire.
Poate va întreba cineva: Dar de ce nu există mântuire?
Răspuns: Fiindcă de voia lor nu se roagă cu frații lor, nu participă la marea Taină a Dumnezeieștii Euharistii, nici nu se împărtășesc cu Preacuratul Trup și Cinstitul Sânge al Mântuitorului Hristos, pentru aceasta se exclud de la mântuire, potrivit cu cuvântul Domnului: „Dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață în voi înșivă” (Ioan 6, 53). Exact aceasta vrea și urmărește diavolul: veșnica osândă a omului.
Foarte însemnate sunt cele pe care le scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Diavolul este și vrăjmaș al lui Dumnezeu și răzbunător. Ne îndeamnă să alegem în locul bunurilor veșnice lucrurile vremelnice… Căci nimic nu desfătează mai tare pe diavol ca omul pedepsit”.
Diavolul este vrăjmaș și al lui Dumnezeu și al omului. Și marea lui bucurie este să-l vadă pe om că este pedepsit. Iar cursa pe care i-o întinde, spune Sfântul Maxim, este străduința sa să-l facă pe om să iubească și să prefere cele vremelnice în locul celor veșnice.
Nu poate exista și nu poate evolua viața duhovnicească ortodoxă fără participarea la dumnezeiasca Liturghie și la împărtășirea cu Preacuratele Taine. Să ia aminte la copii mai ales părinții și învățătorii. Urechile să fie închise la sirenele răului și a ateismului. Demonii întunericului îl pregătesc pe antihrist. Oricum el va veni. Sfânta noastră Biserică este închipuită și asemănată cu Arca lui Noe. Unii se mântuiesc, alții se scufundă și se îneacă.
