Toate se fac prin rugăciune, tăcere și iubire. V-ați dat seama de roadele rugăciunii? Iubire în rugăciune, iubire în Hristos. Aceasta folosește într-adevăr. Cu cât veți iubi pe copii cu iubire omenească – și aceasta este adeseori patologică – cu atât se vor încurca mai mult, cu atât purtarea lor va fi mai rea.
Însă, când iubirea dintre voi și către copii va fi creștină și sfântă, atunci nu veți întâmpina nicio greutate. Sfințenia părinților îi mântuiește pe copii. Pentru ca asta să se întâmple, trebuie ca Harul Dumnezeiesc să lucreze în sufletele părinților. Nimeni nu se sfințește de unul singur. Același Har Dumnezeiesc va lumina, va încălzi și va da viață mai apoi sufletelor copiilor.
De multe ori telefonează și din străinătate și mă întreabă despre copii lor și despre alte lucruri.
Astăzi, de pildă, m-a sunat o mamă din Milano și m-a întrebat cum să se poarte cu copiii ei. I-am spus:
„Să te rogi, atunci când trebuie, să le vorbești copiilor cu iubire. Mai mult să te rogi, și mai puține cuvinte să le spui celorlalți.” Să nu devenim stânjenitori ci să ne rugăm tainic și apoi să vorbim, iar Dumnezeu ne va încredința lăuntric dacă este primit de ceilalți cuvântul nostru. Dacă nu-i primit, nu mai vorbim. Ne vom ruga, numai în taină. Căci și prin a vorbi devenim stânjenitori și-i facem pe ceilalți să se împotrivească și câteodată să se răzvrătească. De aceea este mai bine să le spună cineva în chip tainic, în inima celorlalți, prin rugăciune tainică, decât în urechile lor.
Ascultă-mă: să te rogi, și apoi să vorbești. Așa să faci copiilor tăi. Dacă le dai necontenit sfaturi, o să devii plictisitoare, și când vor crește, vor simți un fel de apăsare.
Să preferi, deci, rugăciunea. Să le vorbești prin rugăciune. Să le spui pe toate lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le va pune înlăuntrul lor. Adică, nu trebuie să-i sfătuiești pe copii tăi așa, cu glas tare, pe care să-l audă cu urechile lor. Poți s-o faci și pe asta, dar înainte de toate trebuie să-I vorbești de copii tăi lui Dumnezeu. Să spui: „Doamne Iisuse Hristoase, luminează-mi copilașii. Eu Ție Ți-i încredințez. Tu mi i-ai dat, dar eu sunt neputincioasă, nu pot să-i pun pe cale. Pentru aceasta, Te rog, luminează-i”. Și Dumnezeu le va vorbi, iar ei vor spune: „Oh, nu trebuia să o necăjesc pe mama cu ce-am făcut!” Și aceasta, cu Harul lui Dumnezeu, va ieși dinlăuntrul lor.”
Acesta este lucrul desăvârșit. Mama să-I vorbească lui Dumnezeu, iar Dumnezeu să-i vorbească copilului. Dacă nu se face asta, atunci spui, spui, spui… totul „în ureche”; la sfârșit devine un soi de asuprire. Și, când copilul crește, începe să se împotrivească, adică să se răzbune într-un fel pe mama și pe tata, care l-au asuprit. În vreme ce unul este lucrul desăvârșit: să grăiască iubirea cea în Hristos și sfințenia tatălui și a mamei. Iradierea sfințeniei și nu cea a omeneștii strădanii îi face bine pe copii.
Când copiii sunt răniți și traumatizați de vreun lucru grav, să nu vă mirați că se împotrivesc și vorbesc urât. De fapt, nu vor asta, dar nu pot face altfel în clipele grele. Apoi se pocăiesc.
Însă, dacă voi vă enervați și o să vă mâniați, deveniți una cu cel viclean, iar acela își bate joc de toți.
