Preot Bogdan Chiorean
Ați văzut ce face un copil atunci când cade?
Plânge. Apoi repede ridică mânuțele spre cer, ca părintele său să-l ajute să se restabilească pe cărare.
Tot la fel, când e mic și îi e foame. Doar strigă. Nici nu știe să ceară. Și părintele îl hrănește.
Dacă îi e frig, iar plânge. Și, deși nu-i un plâns specific pentru frig, părintele îi intuiește nevoile și-l îmbracă.
Niciun părinte sănătos la minte și la trup nu așteaptă ca odrasla lui să facă niște lucruri bune pentru ca să primească mâncare sau altă formă de grijă.
Desigur, atunci când copilul înțelege dragostea investită în relația părinte-fiu, el va opta pentru faptele care aduc cinste acestui sentiment.
Dacă faptele noastre bune nu au la bază credința că Dumnezeu e Părintele nostru, ele sunt fapte vitrege, iar noi nu suntem fii adevărați, ci argați ce lucrează pentru plată.
Înaintea lui Dumnezeu, e nevoie să rămânem copii. Doar așa ne va putea ține-n brațe în veșnicie.
