Domnul Hristos ascultă rugăciunea şi îl poate vindeca pe om

Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului)

Sfânta Biserică ne cheamă să ne bucurăm în fiecare duminică și sărbătoare de harul dăruit lumii prin jertfa Domnului, arătându-ne Calea pe care trebuie să mergem, Adevărul pe care trebuie să-L mărturisim și Viața pe care trebuie să o trăim, chemându-ne la ospățul Stăpânului. Ea ne cheamă să petrecem cu El și să ne împărtășim cu El, să călătorim cu El, îndemnându-ne să luăm aminte la cuvintele Lui, dar mai ales să împlinim poruncile Lui, spunându-ne că prin aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste între voi  (Ioan 13, 35). Vedem astfel că una dintre poruncile Domnului ne învață să avem dragoste între noi și să cultivăm virtuțile credinței prin gesturi concrete, prin fapte bune și mai ales prin atenția și grija pe care trebuie să le avem față de semenii noștri (Ioan 13, 34-35), învățând de la Domnul smerenia și slujirea aproapelui și luând jugul Lui care este ușor și odihnitor (Matei 11, 29).

În acest sens, în Noul Testament avem exemplul multor minuni săvârșite de către Domnul Hristos la solicitarea celor suferinzi sau a altor persoane decât cele bolnave, avem îndemnul Apostolului Pavel de a face rugăciuni, cereri și mulțumiri pentru toți oamenii  (I Timotei 2, 1), știind că „nimeni nu are mai ­mare dragoste decât aceasta, să-și pună sufletul pentru aproapele său” (Ioan 15, 13). Sfintele Evanghelii ne descriu minunile prin care Domnul înviază pe cei morți și ridică pe cei căzuți din moartea păcatului, vindecă și dăruiește mântuire celor suferinzi, așa cum a vindecat și pe sluga sutașului despre care am auzit citindu-se la Sfânta Liturghie.

Sluga bună şi cinstită de stăpânul ei

Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii ne înfățișează una dintre multele minuni săvârșite de către Domnul Hristos în Capernaum (Matei 8). De data aceasta este vorba despre vindecarea slugii unui sutaș roman, care era foarte bolnavă, fapt amintit de Evanghelistul Matei: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Această slugă însă se bucura de cinstire din partea superiorilor săi, fapt pe care îl deducem din cele relatate de către Sfântul Evanghelist Luca (cap. 7), fapt care ne luminează și pe noi, scoțând în evidență valoarea persoanei umane în fața Mântuitorului Hristos, indiferent de națiune sau poziția socială a celui vindecat sau a celui care solicită ajutorul lui Dumnezeu. Domnul Hristos călătorește din cetate în cetate, vindecă pe cei bolnavi, încurajează pe cei lipsiți de speranță, aduce bucurie și cheamă la pocăință pe cei aflați în orice cădere, arătând iubirea nemărginită a lui Dumnezeu față de om și de lume, dar și dragostea pe care trebuie să o aibă oamenii între ei.

Ca și altă dată în Samaria, Domnul Hristos vine în Capernaum, un centru economic important de la Marea Galileei, pentru a vindeca pe cei bolnavi și a trezi conștiințele celor care cunoșteau scripturile, dar erau departe de Dumnezeu, a celor care aveau prejudecăți și nu acceptau că Iisus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu despre care au scris prorocii, ci rezumau credința la regulile sociale statornicite între membrii poporului ales și celelalte popoare, ignorând aspecte importante din Legea dată de Dumnezeu lui Moise. Astfel, cunoscând starea sufletească și puțina credință a fiilor lui Israel, dar și a celor care Îl însoțeau, a celor care se întrebau cine este și cu a cui putere face minunile?, Domnul ascultă rugămintea sutașului și-i vindecă sluga care era să moară din cauza bolii (Luca 7, 2), fără să-l condiționeze sau să-l întrebe ceva, cum a făcut altădată, fără să jignească pe cel care l-a rugat să-l ajute pentru că este de alt neam sau slujește unei împărății străine. Domnul cunoaște inima bună a sutașului, a văzut smerenia și mărinimia lui, dragostea față de sluga suferindă, dar a primit și mărturia prietenilor lui care spuneau că este vrednic să-i vindece sluga, mai ales că acel sutaș le-a construit celor din Capernaum și sinagoga (Luca 7, 5), chiar dacă nu era iudeu și nu cunoștea scripturile.

Dragoste şi respect pentru slujitorii săi

Din cele relatate în Evanghelie, vedem că sutașul, deși era reprezentant al autorității romane și conform cutumelor trebuia să păstreze buna rânduială în cetate, el avea deschiderea și capacitatea să-i ajute și să-i sprijine pe cei din Capernaum, în pofida atitudinii lor față de autoritatea romană și repre­zentanții puterii în teritoriu. Citind pasajul din Sfânta Evanghelie, suntem copleșiți de gesturile unui păgân față de sluga sa și contrariați de lipsa umanismului dintre fiii lui Avram, a celor care adesea Îl certau pe Domnul că încalcă regulile lor. Acest om, pe lângă calitățile lui umane, avea dragoste și respect față de unul dintre slujitorii săi, el nu rămâne indiferent la suferința slugii sale și, în pofida poziției și a statutului social pe care le avea, a misiunii sale aici, el vrea să găsească o soluție de alinare a suferinței, a bolii slugii sale, căutând să o ajute să-și recapete sănătatea, fapt pentru care s-a deplasat și L-a rugat pe Domnul să-i vindece sluga.

Din relatările evanghelice vedem, pe de o parte, smerenia sutașului și credința profundă a unui om desconsiderat pentru că nu face parte din poporul ales, dar apreciat de Fiul lui Dumnezeu pentru solidaritatea cu cel bolnav, apreciem efortul făcut și grija față de cel aflat în suferință. El, știind părerea iudeilor despre străini și având oarecum îndoială în sinea sa, a trimis mai întâi pentru a mijloci la Domnul Hristos pe prietenii săi (Luca 7), dar, auzind că Domnul vine spre casa lui, vine personal și Îi spune durerea lui, rugându-L să-i vindece sluga. Din gestul său vedem credința puternică și încrederea pe care o avea în Dumnezeu că-i va vindeca sluga. Credința lui a fost lăudată de Domnul după ce l-a ascultat spunând: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostași şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Din cuvintele sutașului vedem atitudinea omului fără prejudecăți, a omului care din dragoste și mărinimie vine să ceară ajutorul pentru vindecarea slugii sale, el își arată compasiunea față de cel în suferință, învățându-ne și pe noi să fim sensibili la durerea semenului nostru. Probabil, sutașul a încercat să-l ajute pe cel suferind și nu a găsit tratamentul necesar vindecării la doctorii din cetatea sa, la oamenii pe care îi cunoștea, trebuia să se întâlnească cu Creatorul omului, cu Fiul lui Dumnezeu întrupat, pentru ca să se descopere dragostea unui păgân față de o slugă și credința unui roman care nu cunoștea scripturile, dar a înțeles din ce a văzut și a auzit că Domnul Hristos vindecă orice suferință a oamenilor, necăutând la fața sau neamul lor, ca unul prin care s-a creat lumea. El avea mai târziu să trimită pe apostolii Săi să predice Evanghelia la toate neamurile (Matei 28, 19), făgăduind că Duhul Sfânt va desăvârși lucrarea de mântuire și va sfinți sufletele oamenilor prin împărtășirea cu tainele Bisericii. Cuvintele sutașului ne rușinează pentru necredința noastră în puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, pentru felul în care ispitim pe Dumnezeu și zicem ca și tatăl copilului lunatic: „Doamne, dacă poți, fă ceva!”. Aceluia, Domnul i-a răspuns: „De poți crede, toate sunt cu putință celui care crede” (Marcu 9, 19-27), dorind să sub­linieze importanța credinței și a smereniei când cerem Domnului să ne ajute pe noi sau pe cei aflați în suferință. Domnul Hristos ne învață să cerem cu credință și speranță că vom primi ce ne dorim, știind că cerem de la Cel căruia nimic nu-I poate sta împotrivă, după cuvintele Psalmistului: „El a zis și s-a făcut, El a poruncit și s-au zidit. Nimeni nu poate sta împotriva puterii Lui” (Psalmi 32, 9).

Domnul vine singur să ne cerceteze

Adesea în necazurile și sufe­rințele noastre cheltuim toate resursele fără să-I cerem lui Dumnezeu vindecarea, ori, acest sutaș vine la Domnul și Îi spune necazul său, cerându-I ajutorul. De multe ori, Domnul vede smerenia noastră și vine singur să ne cerceteze, așa cum a venit la scăldătoarea Vitezda sau cum a vindecat pe femeia bolnavă de scurgere de sânge (Matei 9, 20-22), subliniind rolul credinței și al smereniei pentru vindecare. Cuvântul lui Dumnezeu este vindecător pentru toți, El ne-a spus: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu Vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Dumnezeu vindecă prin cuvântul Său, prin medicamentele lăsate de El, prin oamenii lui, prin credință și rugăciunile celor apropiați. Sutașul din Evanghelia de astăzi ne învață smerenia, pentru că spune de față cu toți cei prezenți acolo: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, conștientizând starea lui și cinstea care i se făcea.

Sfântul Evanghelist Matei sub­liniază că „Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credință”, dorind să evidențieze credința sutașului în comparație cu a cărturarilor învățați, care au fost rușinați de credința, îndrăzneala și smerenia acestui sutaș, care a venit să ceară vindecarea unei slugi. Evanghelia ne pune îna­intea ochilor credința între păgâni și necredința între cei care se lăudau că împlinesc legea, boala între cei sănătoși și sănătatea în cei bolnavi, ea vrea să ne conștien­tizeze de atitudinea pe care trebuie să o avem atât în relația cu Dumnezeu, cât și în relația cu semenii noștri.

Sutașul din Sfânta Evanghelie reprezintă pe toți oamenii care vin să ceară vindecare și alinare de la Domnul, el preînchipuie pe toți cei care vor crede în Hristos și vor primi Evanghelia indiferent de neamul sau religia pe care o au. El ne arată că Dumnezeu caută la inimile oamenilor, El nu ceartă pe cel slab și neputincios, ci îl încurajează, El nu judecă pe cel căzut, ci îl ridică și îl reabilitează, îl așază în starea de la început, așa cum l-a primit pe fiul risipitor, El nu condamnă, ci compătimește și alină, înțe­legând căderea și înstrăinarea noastră de Dumnezeu, El este disponibil oricând să facă binele și să găsească oaia cea pierdută. Întâlnirea sutașului cu Dumnezeu-Omul schimbă perspectiva îngustă a oamenilor aleși, arătându-ne că Domnul voia să ajungă la inimile multora. Astfel, iubirea lui Dumnezeu învinge prejudecățile lumii și poate vindeca pe orice om, pentru că toți sunt chemați să devină locuitori ai Împărăției Cerurilor.

Mântuitorul vorbeşte profetic despre Împărăţia viitoare

La finalul pericopei evanghelice, Domnul Hristos exclamă: „Zic vouă că mulți de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăția Cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâșnirea dinților. Prin aceste cuvinte, El vorbește profetic despre Îm­părăția viitoare, certând pe cei necredincioși și arătând că mesajul Evangheliei va prinde printre neamuri și mulți se vor mântui. Acest lucru îl desprindem și din porunca Domnului dată apostolilor de a merge și a vesti Evanghelia la toată lumea (Matei 28, 19), precum și din cuvintele prin care îi încurajează pe cei care vor crede să facă voia lui Dumnezeu, spunând: „Nu tot cel ce zice Doamne, Doamne va intra în Împărăția Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu” (Matei 7, 21). Astfel, Cel care a făcut din pescari apostoli și din păgâni Mucenici  le-a spus ucenicilor și nouă că „cei care vor crede și se vor boteza se vor mântui” (Marcu 16, 16). Cuvântul lui Dumnezeu a devenit lucrător la Pogorârea Sfântului Duh, când, în urma predicii Apostolului Petru, s-au botezat ca la trei mii de oameni (Fapte 2).

Domnul spune „mulți de la răsărit și de la apus”; nu a menționat pe cineva, nu a făcut discriminare, a vorbit profetic despre cei care aveau să primească credința după Pogorârea Sfântului Duh prin predica apostolilor și a urmașilor lor până astăzi, arătând că mulți dintre fiii Împă­răției care nu vor face faptele credinței vor fi aruncați în întunericul cel mai dinafară.

Hristos întăreşte credinţa sutaşului

În ultimul verset al pasajului ascultat la Sfânta Liturghie, Domnul Hristos i-a spus suta­șului: Du-te, fie ție după cum ai crezut. Şi s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela. Prin acest cuvânt, Domnul întărește credința sutașului, arătându-ne că sluga a fost vindecată de la distanță, pentru credința lui! El ne cheamă să ne rugăm și noi pentru cei bolnavi și să arătăm dragoste și mărinimie față de toți oamenii. El ne arată nouă, creștinilor, că Dumnezeu ascultă rugăciunile făcute pentru oamenii suferinzi, pentru cei ­bolnavi de boli trupești și sufletești și vrea ca aceia care mergem la Biserică sau postim să nu ne trufim pentru puținele fapte pe care le facem, ci să fim mai atenți la cei din jurul nostru, amintindu-ne criteriile judecății lui Dumnezeu la sfârșitul veacurilor. Să mărturisim credința și să împlinim poruncile Domnului pentru a nu ajunge să vedem că Domnul a găsit mai multă cre­dință în cei din afara Bisericii decât la cei chemați să fie fii ai Împărăției Cerurilor, pentru că trăiesc în smerenie și fac faptele bune cu dragoste și fără să judece pe cei din jur.

Sfântul Apostol Pavel ne spune despre credinţă că „este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6) și se vede din fapte, iar Sfântul Iacov ne spune despre credinţă că „fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17), făcându-ne să înțelegem că cea a sutașului a adus vindecare slăbănogului şi ne vindecă și pe noi de egoism, de indiferentism, de necredință și ne deschide ochii minții pentru a vedea judecata viitoare, când mulți de la apus și de la răsărit vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov. Explicând legătura dintre credință și fapte, Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: „Credința nu doar se vădește, ci se întărește prin fapte”. Astfel, în această duminică, încă o dată suntem chemați de glasul Evangheliei să facem credința noastră lucrătoare prin fapte, să avem grijă de cei bolnavi, de vârstnici, de cei abandonați de familie și societate și să ne aplecăm să le alinăm suferința, să-i mângâiem pe cei uitați aducându-le cuvântul vindecător al Domnului. Să-i ducem la Hristos pe cei care nu-L cunosc și să vorbim cu El despre cei suferinzi. Să folosim mijloacele pline de har și să înălțăm rugăciuni pentru toți oamenii. Acest lucru îl învățăm din pilda Samariteanului milostiv (Luca 10, 25-37), îl vedem în cererea stăruitoare a tatălui care a solicitat vindecarea fiului său lunatic (Marcu 9, 17-32), a femeii cananeence, căreia Domnul i-a înviat fiica, drept urmare a cererii ei stăruitoare (Matei 15, 21-28), a învierii fiicei lui Iair, mai marele sinagogii (Marcu 5, 36-43), a minunii învierii lui Lazăr, care a avut loc ca urmare a rugăminții surorilor lui (Ioan 11,1-46), a vindecării paraliticului din Capernaum, pentru credința prietenilor care l-au adus la picioarele Domnului. Pe acesta Domnul Hristos l-a vindecat și i-a iertat păcatele (Matei 9, 2-6), arătându-ne puterea vindecătoare a credinței și a dragostei față de aproapele. Oamenii de astăzi suferă din cauza lipsei credinței, a lipsei afecțiunii celor dragi, a lipsei comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii, fapt care trebuie să ne încurajeze mai mult să cultivăm dialogul cu ei și să le prezentăm frumusețile credinței și ale comuniunii în Hristos.

Biserica ne cheamă la solidaritate cu cei în suferinţă

În contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și al Anului comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi din Patriarhia Română în anul 2024, Biserica ne cheamă la solidaritate cu cei aflați în suferință, arătând că fiecare gest al nostru este prilej de comuniune și de manifestare a dragostei și atenției față de cei afectați din cauza bolilor trupești și a ne­putințelor firii. În demersul nostru avem rugători pe Sfinții doctori fără de argint, care au aflat har la Dumnezeu și vin în ajutorul nostru. Hristos Domnul, doctorul sufletelor și al trupurilor, ne cheamă să ne facem mâinile lui Dumnezeu și să fim mai sensibili la greutățile și suferințele oamenilor. Să avem credință ca unii care cunoaștem scripturile și să devenim mai buni, mai sensibili la nevoile și durerile altora, să nu ne preocupăm doar de propria persoană sau de interesele de grup, uitând cât de puțin valorează bunurile lumii acesteia în raport cu sufletul unui om. Să învățăm din credința și smerenia sutașului și să alergăm la Domnul Hristos pentru a-I spune toate suferințele noastre, iubindu-i pe toți și rugându-ne ca Domnul să ne facă părtași Împărăției Sale împreună cu prorocii, apostolii, ierarhii, martirii, Cuvioșii și toți Sfinții.

† Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud

Sursa: http://ziarullumina.ro.