Cum s-o scriu la morți pe mama
Când ea pentru mine-i vie,
C-am crezut c-o să am mamă
O viață și-o veșnicie!
Cum să șterg din labirintul
Încurcat, al minții mele
Începutul și sfârșitul
Și prezența mamei mele!
Cum să fac să-i opresc glasul
Ce-mi răsună ne-ncetat?
Cum să nu-i miros parfumul
Pe care mama l-a purtat.
Cum să nu-i mai văd privirea
Ce prin viață ne-a-ndrumat
Cum să nu-i mai simt iubirea
Ce oricând m-a alinat?
Pașii obosiți de umblet
Și mânuța ei, sărmana,
Au prins rădăcini în suflet
Și aduc dorul meu de mama.
Timpule, ia-mă de mână
Să petrec prin amintiri,
Ca un doctor tu să-mi vindeci
Ce-i în suflet, răni și dor,
Ce s-a adunat de ani,
Când trăiam nepăsător!
N-aș găsi în lumea mare,
Pentru-așa durere, leac
Doamne!, dă-mi te rog putere
Încă vreo juma’ de veac…!
