Odată l-am întrebat pe Părintele Haralambie:
– Gheronda, când ai plecat din lume ce te-a durut mai mult?
– Despărțirea de rudele mele, dar cel mai mult de frățiorii mei orfani și de mama mea, pentru care aveam un respect deosebit. Într-adevăr era un suflet sfânt și de aceea o iubeam mult.
Îmi spăla hainele, mi le călca și îmi purta de grijă în toate. Atunci când ispititorul, vrând să mă războiască, îmi aducea aminte chipul mamei, dorul de ea mă topea. Văzând că satana a aflat modul în care să mă chinuiască, ce am făcut? M-am gândit că toți cei care ne-am lăsat mamele trupești o avem ca mamă pe Maica Domnului. Odată, când mă chinuia dorul de mama mea, am căzut la pământ tânguindu-mă și spunând cu lacrimi în ochi:
– Maica Domnului, te rog, vino în ajutorul meu! Stinge-mi dorul după mama mea! De acum înainte tu ești adevărata mea mamă. Nu vreau mamă trupească, pe tine și numai pe tine te vreau… Ajută-mă!
După ce am spus toate acestea din adâncul sufletului, am simțit înlăuntrul meu o dragoste arzătoare pentru Maica Domnului, încât am uitat nu numai pe mama mea, ci și toate celelalte dorințe ale mele. Mă gândeam numai la Maica Domnului și simțeam înlăuntrul meu o dulceață negrăită, de parcă aș fi fost în Rai. În acele clipe nu puteam rosti nimic altceva decât:
– Maica Domnului, Maica Domnului, dulcea mea Măicuță! Maica Domnului, ia-mă acum, în această clipă lângă tine! Te iubesc din tot sufletul și nu mai pot suferi despărțirea de tine. Pe tine te doresc, pe tine te vreau!
Aceasta mi s-a întâmplat de câteva ori, astfel îngăduind harul dumnezeiesc pentru a mă încerca. Căci după fiecare cercetare dumnezeiască harul se depărtează pentru o vreme, dar apoi iarăși vine. Astfel, dragostea mea pentru Maica Domnului a ofilit atât de mult dorul după mama mea, încât deși mă ruga adeseori prin scrisoare să ies afară din Sfântul Munte, fie chiar și până la Uranupolis[1], ca să mă vadă, eu nu o ascultam. După adormirea starețului Iosif, mama mea a început din nou să insiste. Atunci eu m-am gândit la o soluție care să ne mulțumească pe amândoi. Așadar i-am spus: „Ne vom întâlni în Tesalonic, dar numai cu condiția să te faci călugăriță.” Știam că mama mea trăise toată viața mai aspru decât o călugăriță și de aceea i-am pus această condiție. Așa s-a și întâmplat. În jurul anului 1961, am mers în Tesalonic și am făcut-o călugăriță punându-i numele de Marta. De atunci nu am mai văzut-o.
[1] Localitate aflată lângă granița Sfântului Munte.
Extras din Stareţul Haralambie- Dascălul rugăciunii minţii– monahul Iosif Dionisiatul, Editura Evanghelismos, 2005.
