– Părinte, ne-ați spus odată, că omul crește și se maturizează prin dragoste.
– Nu ajunge să iubească cineva pe altul, ci trebuie să-l iubească mai mult decât pe sine. Mama iși iubește copiii mai mult decât pe ea însăși. Rămâne flămândă pentru a-și hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilașii se hrănesc trupește, iar mama duhovnicește. Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce mama cu veselia duhovnicească.
O tânără, înainte de a se căsători, poate dormi dimineața, chiar și până la ora zece și poate dori, ca și ceașca de lapte să i-o pregătească mama ei. Nu are chef să facă nimic. Le vrea pe toate de-a gata, și vrea ca toți să poarte grijă de ea. Are pretenții de la mamă, pretenții de la tată, iar ea iși caută de huzurul ei. Deși există dragoste în firea ei, ea nu se dezvoltă, pentru că primește mereu ajutor și binecuvântare de la mama ei, de la tatăl ei și de la frații ei. Însă din clipa în care devine mamă, seamănă cu motorul care, cu cât este mai accelerat, cu atât se încarcă mai mult, pentru că dragostea lucrează mereu. Mai întâi se îngrețosa atunci când atingea ceva murdar și se spăla cu săpun mirositor. După aceea însă, atunci când se murdărește copilul și trebuie să-l curețe, ai zice că ia în mână…marmeladă. Nu se ingrețoșează. Mai înainte, dacă o deșteptai, striga de ce o deranjezi. După aceea însă, atunci când plânge copilul, chiar dacă nu doarme toată noaptea, nu-i vine greu, ci îl îngrijește pe copil și se bucură. De ce? Pentru că, încetează de a mai fi copil. A devenit mamă și a venit vremea jertfei, a dragostei.
Mama ajunge să aibă mai multă dragoste și jertfire de sine decât tatăl, deoarece tatălui nu i se dau multe ocazii ca să se jertfească. Mama se chinuiește, se ostenește mai mult cu copiii, dar în același timp „se încarcă” de har prin grija față de ei. Dăruiește continuu, de aceea și primește mereu. Tatăl nu se chinuiește atât de mult cu copiii, dar nici nu se „încarcă”, de aceea și dragostea lui nu este ca cea a mamei. Câte mame nu vin și mă roagă cu lacrimi: „Părinte, fă rugăciune pentru copilul meu!”. Ce agonie au, sărmanele! Însă puțini tați îmi spun: „Fă rugăciune, deoarece copilul meu a luat-o pe un drum greșit!”. Chiar și astăzi o mamă, cu multă nerăbdare, sărmana, își împingea copiii – opt avea – și îi punea în șir, ca să ia toți binecuvântare. Un tată nu ar fi făcut ușor lucrul acesta. Și Rusia tot prin mame a fost salvată. Îmbrățișarea tatălui este seacă atunci când nu are harul lui Dumnezeu. În timp ce sânul mamei, chiar și atunci când nu are Dumnezeu, are lapte. Copilul îl iubește pe tatăl său și îl respectă, dar prin afecțiunea și gingășia mamei i se mărește și mai mult dragostea față de tatăl său.
Fragment din Viața de familie – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
