Dreptatea dumnezeiască și cea omenească

– Părinte, ce este dreptatea dumnezeiască?
– Dreptatea dumnezeiască este să faci ceea ce îl odihnește pe aproapele tău. Dacă, de pildă, ai de împărțit ceva cu cineva, dă-i nu numai jumatate din ceea ce ai, ci cât vrea acela. Să-l intrebi: „Câte vrei? Două și jumătate? Trei? Ia-le!”. Să dai cele bune și să ții cele stricate. Să dai pe cele mai multe și să le ții pe cele mai puține. Iată, să zicem că o soră ne aduce zece prune. Dacă eu, din pricina lăcomiei pântecelui, mănânc opt și-ți las ție două, te nedreptățesc. Dacă spun: „Deoarece suntem doi, voi mânca eu cinci și-ți voi lăsa ție pe celelalte cinci”, atunci fac dreptate omenească. Iar dacă văd că-ți plac prunele și eu mănânc numai una și-ți spun: „Fă dragoste și mănâncă-le tu pe celelalte, pentru că mie nu-mi prea plac și mă deranjez și la intestine”, atunci fac dreptate dumnezeiască.
– Dar care este dreptatea omenească?
– Dreptatea omenească este atunci când, de pildă, trebuind să împarți ceva cu cineva, dai jumătate și tu ții cealaltă jumătate.
– Părinte, ce loc are dreptatea omenească în viața duhovnicească?
– Dreptatea omenească nu este pentru oamenii duhovnicești; ea este doar frână pentru oamenii lumești. Omul duhovnicesc este lipsit de minte dacă o folosește numai pe ea, pentru că înaintea dreptății dumnezeiești, dreptatea omenească este zero. Dar și omul lumesc, dacă reușește ceva în viața aceasta punând în lucrare numai dreptatea omenească, nu va ajunge la adevărata bucurie și odihnă.

Fragment din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos – 2009.