Preot Ioan Istrati
Azi pe la ora 10 vine prin fața porții un băiat gras de clasa a patra. E zdrențăros. Vine el destul de des. Îi mai dau alimente, dulciuri. Mai smulge buruieni din fața porții fără să-i cer.
Azi îl întreb: de ce nu ești la școală? Bâiguie că l-a durut capul și că a fost și s-a învoit la învățătoare. Eu: lasă prostiile. Zi-mi de ce nu ești la școală.
Copilul lăcrimează: am haine murdare și urâte și râd copiii de mine. Nu mă pot duce.
Îi dau o sacoșă cu alimente pentru acasă și niște cornuri. Îi zic: du-te la școală, chiar dacă râd copii de tine, du-te și învață ceva.
Mai peste vreo oră, din mașină, îl văd pe linia ferată cum cară niște bolovani uriași. Mă opresc. Băi, de ce nu ești la școală?
Părinte, un nene mi-a zis că îmi dă 5 lei pe 10 bolovani.
Mă uit la copil. Se zbate să supraviețuiască, dar un curent uriaș de răutate, prostie, sărăcie, îl trage la fund. Poate când va fi mare, își va aduce aminte de oamenii buni din viața lui, de bucuria de a mânca un croissant cu ciocolată, de a se juca fără să-i ghiorăie mațele de foame.
