– Părinte, spuneţi de multe ori: cutare om vede cu lentilă europeană şi nu cu duh răsăritean. Ce înţelegeţi prin aceasta?
– Vreau să spun că vede cu ochi european, cu logică europeană, fără credinţă, numai omeneşte.
– Şi care este duhul răsăritean?
– Răsăritul răsăriturilor şi cei dintru întuneric şi din umbră.
– Adică?
– Când spun că omul a prins duhul răsăritean şi l-a lăsat pe cel european, vreau să spun că a lăsat logica, raţionalismul, şi a prins simplitatea şi evlavia, pentru că acesta este duhul ortodox în care Se odihneşte Hristos; simplitate şi evlavie. Astăzi adesea lipseşte simplitatea chiar şi de la oamenii duhovniceşti, sfânta simplitate care odihneşte sufletul. Dacă nu va lepăda cineva duhul lumesc şi nu se va mişca simplu, adică să nu gândească că îl vor vedea ceilalţi sau ce vor spune despre el atunci când face ceva, unul ca acesta nu se poate înrudi cu Dumnezeu, cu Sfinţii. Ca să se înrudească trebuie să se mişte în spaţiul duhovnicesc. Cu cât cineva se mişcă cu mai multă simplitate, mai ales într-o obşte, cu atât se rotunjeşte, pentru că îi dispar umflăturile. Iar dacă nu va proceda astfel, va deveni un om fals. De aceea să ne străduim să aruncăm masca lumească pentru a deveni Îngeri.
Ştiţi ce fac oamenii cei lumeşti şi ce fac cei duhovniceşti? Cei lumeşti caută ca să le fie curtea curată. Nu-i interesează dacă are gunoaie înăuntru casa lor, mătură curtea şi aruncă gunoaiele în casă. Îşi spun: „Oamenii privesc curtea, nu văd ce este în casă”. Adică în casă pot să am gunoaie, afară însă nu! Îi interesează numai să-i laude ceilalţi. În timp ce oamenii duhovniceşti caută ca lăuntrul casei să fie curat. Nu-i interesează ce va spune lumea, pentru că Hristos locuieşte în casă, în inimă, nu locuieşte în curte.
De multe ori însă chiar şi unii oameni duhovniceşti se mişcă la suprafaţă, lumeşte, şi ca să fim mai concreţi, fariseic. Aceşti oameni nu se gândesc cum să meargă în Rai, lângă Dumnezeu, ci cum să pară buni aici. Se lipsesc de toate bucuriile duhovniceşti, deşi ar fi putut trăi încă de aici Raiul. Astfel rămân oameni pământeşti. Încearcă să trăiască o viaţă duhovnicească în chip lumesc. Însă înlăuntrul lor sunt goi; acolo nu este Dumnezeu.
Din păcate, duhul lumesc a influenţat mult şi pe oamenii duhovniceşti. Dacă oamenii duhovniceşti lucrează şi gândesc lumeşte, ce să mai facă mirenii? Am spus unora să ajute copiii drogaţi şi mi-au spus: „Dacă facem o fundaţie pentru drogaţi, nu ne va aduce niciun venit. De aceea vom face un azil de bătrâni”. Nu spun că nu e nevoie şi de azil de bătrâni. Să nu fie! Ci, dacă începem astfel, acestea nu vor fi fundaţii de binefacere, ci… „naufragiabile”. Ei nu înţeleg că fericirea lumească este nefericire duhovnicească.
Extras din Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
