Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci – Convorbirea lui Iisus cu Nicodim

Apostol Galateni 6, 11- 18

Fraţilor, vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos, căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! Că, în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Şi, câţi vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, că eu port, în trupul meu, semnele Domnului Iisus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.


Evanghelia Ioan 3, 13- 17

Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la Cer decât Cel ce S-a coborât din Cer, Fiul Omului, Care este în Cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.


Pr. Cleopa

Unul din marile semne care vor vesti a doua venire a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru judecată va fi şi arătarea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Ea se va arăta pe norii cerului, adusă de îngerii lui Dumnezeu cu mare şi negrăită slavă, a cărei strălucire va întrece de mii de ori lumina soarelui. Această arătare a semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare şi nespusă bucurie tuturor binecredincioşilor creştini care au cinstit-o şi s-au închinat ei, altarul cel sfinţit cu sângele lui Hristos. Însă mare spaimă şi cutremur va aduce peste cei răi şi necredincioşi care n-au cinstit semnul Fiului Omului, adică Sfânta Cruce.

Cu o mie de ani înainte de întrupare, Duhul Sfânt a arătat că Sfânta Cruce este semnul de biruinţă al lui Hristos Dumnezeu, pe care îl va da creştinilor ca pe o puternică armă prin care creştinii vor birui pe nevăzuţii vrăjmaşi. Iată ce zice psalmistul: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă din faţa arcului (Psalm 59, 4). Preasfântul Duh a arătat, în acea vreme, că prin însemnarea Sfintei Cruci creştinii vor atrage asupra lor lumina feţei lui Dumnezeu, după cum scrie: Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Psalm 4, 6).

Sfânta Evanghelie ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoşata Judecată de apoi, se va arăta Sfânta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pămîntului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30). Da, fraţii mei, toate popoarele pământului vor plânge la arătarea Crucii lui Hristos pe cer şi la vederea venirii Lui să judece lumea. Ce vor zice atunci popoarele păgâne când vor vedea venirea Domnului nostru Iisus Hristos, înconjurat de toate oştile îngereşti şi de arătarea Sfintei Cruci pe cer? Ce vor zice atunci cei ce L-au răstignit pe Hristos? Ce va zice Pilat care după ce L-a biciuit, a dat voie iudeilor şi ostaşilor lui ca să-L răstignească? (Marcu 15, 15). Ce vor face arhiereii Ana şi Caiafa? Ce vor zice atunci bătrânii şi fariseii şi toată adunarea iudeilor, la vederea Dreptului Judecător şi a Sfintei Cruci venind pe norii cerului?

Ce vor zice atunci sectanţii care defaimă Sfânta Cruce, când vor vedea semnul Fiului Omului venind pe norii cerului? Ce vor zice toţi cei ce se numesc creştini, dar înjură şi hulesc Crucea lui Hristos? Vai şi amar celor orbi, răi şi necredincioşi că atunci fiecare va vedea ce a făcut în viaţă, dar va fi prea târziu şi nu va fi vreme de pocăinţă.

Dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii zic că împreună cu Crucea Domnului se vor arăta pe cer şi celelalte unelte şi semne ale pătimirii lui Hristos precum: suliţa, piroanele, cununa de spini, buretele, trestia, bicele şi frânghiile. Iar unii din Sfinţii Părinţi zic că, odată cu arătarea Sfintei Cruci pe cer, se va însemna Crucea pe feţele tuturor drepţilor, cum citim în Apocalipsă: Îngerii se sfătuiesc între ei unii cu alţii şi zic: “Să însemnăm pe robii lui Dumnezeu pe frunţile lor” (Apocalipsa 7, 3).

După semnul Sfintei Cruci care va fi pe frunţile celor drepţi, vor cunoaşte îngerii pe cei aleşi ca să-i adune, după mărturia Apostolului, “întru întâmpinarea Domnului în văzduh”. După acest semn va cunoaşte Păstorul oile Sale cuvântătoare. Voievodul va cunoaşte pe ostaşii Săi, Judecătorul pe drepţii Săi, Părintele pe fiii Săi.

Unii din Sfinţii Părinţi zic că, odată cu arătarea Sfintei Cruci pe cer, în văzduh, se va arăta şi sicriul Legii Vechi, ca unul ce a fost închipuire a Crucii, cum zice la Apocalipsă: “Şi s-a deschis Biserica lui Dumnezeu în ceruri şi s-a arătat sicriul Legii în Biserica Lui” (Apocalipsa 11, 19). Aceasta va dovedi că Legea nouă a Harului este unită cu cea Veche şi că pe amândouă Legile acelaşi Dumnezeu le-a dat şi le-a aşezat.

Despre plânsul popoarelor păgâne şi al sectelor la arătarea Crucii pe cer scrie şi fericitul Augustin, zicând: “Atunci se vor tângui şi vor plânge toate seminţiile pământului, văzând pe pârâşul lor Crucea. Căci Crucea îi va mustra pe ei şi cu arătarea sa se va cunoaşte păcatul lor şi vor mărturisi nebunia lor şi robirea lor, dar fără de folos. Vor plânge pentru că acolo nu va mai fi cu putinţă să se pocăiască, nici să scape de dreptatea lui Dumnezeu, nici de hotărârea blestemului. De aceea se vor tângui pentru păcatele lor din trecut, pentru înfricoşările ce le vor sta în faţă la înfăţişarea Preadreptului Judecător şi pentru muncile şi pedepsele cele veşnice care urmează să-i cuprindă. Aşa vor plânge soarta lor cea ticăloasă şi jalnică. Crucea care mai înainte era semn al dragostei şi al păcii, nădejdea celor păcătoşi, mângâierea celor scârbiţi, scăparea celor deznădăjduiţi, atunci când se va arăta pe cer, va fi semn al tuturor pedepselor şi îngrozirea tuturor păgânilor şi necredincioşilor, spaima înfricoşată a celor păcătoşi spre pierzarea celor care au fost hulitori ai Crucii.

Nu vor găsi atunci acei hulitori şi necredincioşi niciun loc de scăpare sau sprijin ca să se ascundă de vederea şi strălucirea cea preaînfricoşată a Crucii lui Hristos, care pe cer va străluci de mii de ori mai mult decât soarele. Atunci Crucea, copacul eliberării şi lumina vieţii, va străluci asupra lor, nu ca până acum, ca semn al eliberării şi al mântuirii prin Iisus Hristos care S-a jertfit pe ea pentru a noastră mântuire, ci va străluci ca un fulger şi ca un tunet spre pedeapsă şi răzbunare asupra şi răzbunare asupra celor necredincioşi şi hulitori. Şi dacă Crucea Domnului, biruinţa lui Hristos asupra iadului şi a morţii, va îngrozi lumea necredincioasă, cine altul o va mângâia şi mântui? Şi dacă semnul milostivirii va fi semn de pieire, cine altul îi va mai învia? Şi dacă Sângele lui Hristos vărsat pe altarul Crucii va striga asupra lor, cine va mai apăra atunci pe cei necredincioşi şi hulitori?

Crucea atunci se va arăta spre mai mare bucurie şi veselie pentru cei credincioşi, care pentru dragostea Celui ce a sfinţit-o cu preascump Sângele Său, au purtat-o în viaţă împotriva necazurilor şi a scârbelor. Aceştia au sărutat semnul Sfintei Cruci cu mare evlavie, cu dragoste şi cu lacrimi spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea lumii”.

Sfântul Apostol Pavel, zice: Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18). Acest adevăr îl vor cunoaşte toţi păgânii şi necredincioşii când vor vedea Sfânta Cruce, semnul Fiului Omului, venind pe norii Cerului cu slavă şi strălucire negrăită. Atunci vor cunoaşte necredincioşii şi sectanţii că Sfânta Cruce este arma prin care Iisus Hristos, Mântuitorul nostru a zdrobit porţile iadului, a deşertat cămările cele dedesubt ale lui şi a deschis porţile cele cereşti; a surpat prin ea puterea vrăjmaşului şi boldul morţii şi a pierdut închinarea la idolii cei fără simţire.

Acesta este semnul Fiului Omului, semnul purtător de biruinţă cu care Atotţiitorul Dumnezeu al creştinilor a supus şi tras la adevărata închinare a cinstitului şi slăvitului Său nume toată lumea creştină. Prin semnul Crucii se pleacă înaintea Lui tot genunchiul, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt (Filipeni 2, 10).

Crucea este numită “Semnul Fiului Omului”. Ea este pomul mântuirii şi al vieţii, fiindcă pe el, Hristos viaţa noastră a adus mântuirea lumii: a întins mâinile Sale spre noi să ne îmbrăţişeze prin acest pom; a plecat capul Său să ne sărute şi să Se plece întotdeauna la rugăciunile noastre. Din acest pom a izvorât balsamul Preasfântului Său Sânge, ca să vindece rănile noastre sufleteşti nevindecate.

Sus pe lemn, Domnul cel Preasfânt Şi-a deschis pieptul Său, să ne dobândească pe noi în inima Sa şi să ne izbăvească de mânia cea viitoare. Pe aceste daruri ale Crucii le primim acum. Însă în ziua cea mare a judecăţii de apoi nici unele din aceste daruri nu se vor afla la cruce. Unde este atunci deschiderea mâinilor lui Hristos? Unde este plecarea capului Său? Unde este coasta cea împunsă şi deschisă? Unde este Sângele Lui? Unde este Hristos cel înviat? Auzi pe proorocul Osea, care zice: Merge-vor ca să caute pe Domnul şi nu-L vor afla, că s-a depărtat de la ei (Osea 5, 6). O, cuvânt amar, o, vorbă otrăvitoare! Noi însă, ca să ne arătăm veseli la arătarea slăvită şi purtătoare de biruinţă a Crucii să zicem fiecare cu Sfântul Apostol Pavel: Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Galateni 6, 14).

Deci de mare folos ne este să avem mare evlavie şi să cinstim Crucea lui Hristos, până când încă răsuflăm aerul acesta. Să ne întoarcem cu toată inima către semnul Fiului Omului, pe care L-a sfinţit cu Preasfânt Sângele Lui şi să zicem din toată inima noastră: “Tu, Doamne, care Te-ai ostenit să mă cauţi şi să mă afli, şi Te-ai răstignit ca să mă izbăveşti de robia diavolului, mă rog şi mă cuceresc Ţie, pentru Crucea aceasta pe care ai fost întins şi pironit şi ai suferit cu atâta iubire de oameni pentru a noastră mântuire, pe care stropind-o cu sudorile Tale, cu lacrimi şi Sângele Tău, deasupra căreia ai rugat pe Tatăl pentru iertarea vrăjmaşilor Tăi, ai făgăduit tâlharului raiul şi Ţi-ai dat duhul Tău Tatălui Tău, mă rog Ţie şi cer de la Tine să se facă nouă, în ziua judecăţii, Crucea Ta, unealtă a vieţii şi nu a morţii şi pierzării; să ni se facă cheia raiului în ceruri, ca să împărăţim cu Fiul în veci”.

Iubiţi credincioşi,

Dacă citim cu atenţie Sfânta Scriptură, învăţăturile Sfinţilor Apostoli, Vieţile Sfinţilor şi cuvintele Sfinţilor Părinţi, putem găsi mii de minuni care s-au făcut cu semnul Fiul Omului, adică cu Sfânta Cruce.

Dintre acestea multe, la sfârşitul acestei predici vom aminti măcar una care s-a întâmplat în părţile Indiei.

Într-un oraş de acolo unul din creştini s-a mutat din alt oraş şi a uitat în casa unde stătuse, o Cruce pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Această Cruce, găsind-o un închinător de idoli, a arătat-o multor oameni din partea locului de o credinţă cu el, zicând: “Acesta este Dumnezeul creştinilor”. Răspândindu-se vorba aceea printre locuitori, a ajuns vestea până la mai marele lor, care a chemat pe acela ce găsise Crucea şi i-a poruncit să i-o arate. Şi erau de faţă ca la trei sute de bărbaţi în jurul dregătorului. Deci, luând-o el în mâinile sale şi uitându-se la ea cu luare aminte, a întrebat pe ai săi dacă cu adevărat este Dumnezeul creştinilor. Iar unul a răspuns: “Da, Acesta este cu adevărat!” Atunci a zis eparhul: “Acesta este Dumnezeul care ajută creştinilor, un osândit şi un spânzurat?” Şi au scuipat toţi Crucea şi au înapoiat-o în mîinile aceluia care o adusese.

Dar, o preaslăvită minune! Îndată ce omul acela a luat Crucea în mâinile sale de la eparh, capul Mântuitorului care era plecat spre dreapta pe Cruce a început a se întoarce spre stânga şi a privit cu ochii vii şi deschişi la toţi cei care erau de faţă. Deci cuprinzându-se toţi de mare frică, au căzut la pământ afară de acela care ţinea Crucea în mâinile sale.

După un timp, venindu-şi toţi în simţire, sculându-se ca dintr-un somn adânc, a strigat eparhul cu glas mare: “Cu adevărat, mare este Domnul creştinilor!”

Apoi a zidit o mică Biserică în locul acela şi a împodobit-o, a pus în ea Crucea cea făcătoare de minuni a lui Hristos şi au început să cinstească şi să i se închine cu toată evlavia. Iar dregătorul acela împreună cu fiul său au primit Sfântul Botez de la un preot creştin şi, trăind cu mare evlavie în credinţa cea dreptmăritoare a lui Hristos, la adânci bătrâneţe s-a odihnit în Domnul.

Deci, fraţii mei creştini, dacă păgânii aceia, numai de la închipuirea Mântuitorului pe Cruce au pătimit acest fel de spaimă, încât au rămas fără glas ca nişte morţi, ce vor pătimi la înfricoşata Judecată de apoi păgânii, sectanţii şi necredincioşii care hulesc semnul Crucii lui Hristos, când o vor vedea venind pe norii cerului cu negrăită slavă şi vărsare de lumină şi prea mare strălucire? Oare nu vor zice: “Acesta este lemnul care era iudeilor sminteală şi elinilor nebunie. Acesta este lemnul prin care Hristos a zdrobit porţile iadului şi a descuiat cămările cele dedesubt şi a deschis porţile cereşti şi a surpat toate puterile iadului şi ale morţii?”

Iubiţi credincioşi,

În încheierea acestei predici, vă rog să cinstiţi Sfânta Cruce cu mare evlavie şi să nu vă luaţi după oamenii cei rătăciţi de la adevărata şi dreapta credinţă, care nu se închină Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului. Aceştia sunt oameni bolnavi la gândire şi la înţelegere şi fii ai pierzării, prin care diavolul depărtează de la Biserica lui Hristos pe cei slabi în credinţă şi necunoscători ai Sfintei Scripturi şi pe toţi cei nelămuriţi în dreapta credinţă. Fugiţi de aceşti oameni şi de învăţăturile lor, ţineţi minte că Biserica cea dreptămăritoare este mama noastră duhovnicească, care v-a născut la viaţă nouă prin apă şi prin Duh şi să nu vă rupeţi de ea, căci Biserica este Trupul lui Hristos (Efeseni 4, 5), ale cărui mădulare sunteţi. Amin.