Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci:
Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere. (Mc. 8, 34-38 si 9,1)
“Dreptmaritori crestini,
Evanghelia de astazi este pe cat de scurta, pe atat de plina de invataturi si, pentru aceasta, nu usor de inteles, cel putin in trei afirmatii ce se fac in ea. Intai, zice Mantuitorul Hristos: „Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). Si va intreb:despre care „cruce” vorbeste Domnul? Sarbatorim in fiecare an, la 14 septembrie, „inaltarea (sau aflarea) Sfintei Cruci” care se pierduse; crucea pe care a fost rastignit Fiul lui Dumnezeu pentru noi. Despre aceasta, insa, vorbeste Domnul cand ne spune sa ne luam crucea si sa-I urmam Lui? Despre crucea materiala, sub diferitele ei forme? Nu cumva avem de-a face aici cu un alt inteles al crucii – altul decat cel fizic? Ba da. Hristos da aici cuvantului „cruce” un inteles spiritual: crucea ca viata crestina, pe care fiecare dintre noi suntem chemati sa o ducem aici pe pamant.
Cuvintele „sa se lepede de sine” inseamna „sa-si lepede egoismul“, pentru a putea asculta de Dumnezeu mai mult decat de sine. Nu exista ascultare de Dumnezeu fara lepadare de sine – renuntare la sine, in favoarea predarii in mainile lui Dumnezeu.
Expresia „sa-si ia crucea” inseamna ca, odata predat lui Dumnezeu, „sa-si asume viata aceasta” – cu bucuriile, dar si cu intristarile ei; cu biruintele, dar si cu esecurile ei; cu „Pastile” dar si cu desele „Golgote” – ca pe o „cruce”. Despre aceasta „cruce a vietii” ne vorbeste evanghelia, cruce pe care trebuie sa ne-o asumam cu demnitate si barbatie crestina si asa sa-I urmam lui Hristos.
Cuvintele „sa-Mi urmeze Mie” ne cheama sa abordam viata aceasta, asa cum este ea pentru fiecare, nu cu indiferenta sau pasivitate, ci ca pe o lupta. Intelesul cu care Hristos a numit viata noastra „cruce” – arata lupta pe care o avem de dus fiecare dintre noi, pentru ca viata in Hristos nu este o viata oarecare, ci este lupta acerba cu tot ceea ce ne impiedica de a-I urma Lui. Cunoastem din experienta proprie: sunt atatea lupte de dus!… Si parca, uneori, cadem si noi rapusi sub greutatea crucii vietii noastre, asa cum a cazut Hristos sub greutatea propriei Sale cruci, insa, mai ales in momentele acelea suntem chemati ca, lepadandu-ne de noi insine si infruntand slabiciunea firii, sa ne asumam totul ca pe o cruce si cu multa barbatie crestina si lupta sa-I urmam Domnului.
O alta fraza, si mai greu de inteles, in evanghelia de astazi, este urmatoarea: „Cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine-si va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelia Mea, acela il va castiga“ (Mc. 8,35). Va intreb: cum adica „cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde“? Oare nu aceasta ne dorim fiecare dintre noi – sa ne salvam sufletul? Oare ni-l vom pierde pentru faptul ca dorim sa il castigam? Ce vrea sa spuna evanghelia?
Iubiti credinciosi,
Luand aminte la cele la care tocmai ne-am referit mai inainte, si anume la crucea ca viata sau viata ca o cruce, cuvintele acestea, greu de inteles la prima vedere – „cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde” — trebuie intelese astfel: „cine va voi sa-si scape sufletul (de cruce) si-l va pierde“.Asadar, cine va voi sa-si menajeze viata si sa nu si-o jertfeasca pentru Hristos, acela si-o va pierde. Cine va cauta sa-si scape sufletul, in sensul de a nu aborda viata ca lupta si ca jertfa, acela si-l va pierde, pentru ca inutila se va dovedi o astfel de viata in fata vesniciei.
Mantuitorul Hristos ne-a chemat in viata aceasta la lupta si la cruce. Si nu ne-ar fi cerut-o, daca n-ar fi facut-o El insusi mai inainte de noi. Pentru aceasta si asteapta de la fiecare dintre noi sa ne abordam la fel propria viata. Altfel, cine va dori sa-si menajeze viata, complacandu-se in tot ceea ce este mai atragator si mai placut pe pamant – si [cine] nu intelege ca Dumnezeu nu ne ingaduie noua, celor ce ne-am injugat la jugul Lui si vrem sa-I dobandim imparatia, sa traim oricum, sa vorbim ori sa gandim orice si oricum – nu are ce cauta in imparatia Cerurilor. De aceea, se incheie evanghelia de astazi cu alte cuvinte, la fel de greu de inteles: „Sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venind intru putere” (Mc. 9,1). Si au trecut, dragii mei, de cand Hristos a rostit cuvintele acestea, aproape doua mii de ani!…
Ce a vrut sa spuna, oare, Domnul prin aceste cuvinte? Ei bine, oricat ni s-ar parea de ciudat, nimic altceva decat ca unii din cei care-L ascultau atunci au cunoscut imparatia lui Dumnezeu mai inainte de a se muta definitiv de aici de pe pamant. Despre care imparatie vorbeste, insa? Aduceti-va aminte de cuvintele Domnului, cand a spus: „imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru!” (Lc. 17,21). Iata asadar, imparatia lui Dumnezeu inca de aici, de pe pamant, in noi! Pana la lumea cealalta, pana la imparatia Cerurilor, imparatia lui Dumnezeu trebuie sa inceapa in noi inca din lumea aceasta, pe pamant. Si nu va incepe intr-o viata care nu are nimic comun cu jertfa lui Hristos, cu lupta pe care ne-o cere El, cu abordarea vietii acesteia ca pe o cruce, pe care asumandu-ne-o si purtandu-o asa cum si-a purtat-o El insusi, sa-I urmam intru totul.
Imparatia lui Dumnezeu se va infiripa incet-incet inlauntrul nostru, daca vom intelege sa-i slujim lui Hristos asa cum ne-o cere El. Ea incepe inca de aici de pe pamant si se continua in mod firesc in viata de dincolo. Asa se explica de ce sentinta de judecata a Dreptului Judecator, de plasare de-a dreapta ori de-a stanga Sa a oamenilor, cand va veni sa judece viii si mortii, nu va fi nici arbitrara sau discretionara, nici subiectiva si, cu atat mai putin, nedreapta. In mod cat se poate de firesc, dragii mei – si asa trebuie sa vedem viata de dincolo – fiecare dintre noi va merge sa-si ocupe locul, potrivit starii din sufletul sau. Am inceput sa traim, adica, de aici de pe pamant, in imparatia lui Dumnezeu? Am facut sufletul nostru o imparatie unde sa imparateasca Hristos? Atunci vom continua sa petrecem in mod firesc impreuna cu El. Am respins abordarea vietii acesteia ca imparatie a Sa, impiedicandu-L sa imparateasca intru noi si refuzandu-I legea si poruncile? Atunci nu vom putea merge altundeva, decat numai acolo unde nu este Hristos, pentru ca singuri, in mod liber si constient, am ales sa fim impreuna sau fara de Hristos.
In felul acesta stand lucrurile, sentinta Dreptului Judecator nu va putea parea absurda, pentru ca nu va fi o sentinta in felul in care ne-am deprins noi sa receptam sentintele judecatoresti aici pe pamant, ci va fi o cat se poate de justa recunoastere a unei stari de fapt. Singuri ne vom situa de-a dreapta sau de-a stanga lui Hristos, potrivit a ceea ce ne-am deprins a fi inca de aici de pe pamant. Ne-am menajat viata? Ne-am complacut in atatea si atatea tentatii cu care viata aceasta ne ademeneste adeseori? Atunci, am ales automat „imparatia lumii acesteia“. Am inteles sa abordam viata aceasta, asa cum este ea – scurta, lunga, fericita sau mai putin fericita – ca pe o cruce si lupta, pentru a imparati impreuna cu Hristos? Atunci, in mod firesc, vom petrece viata de dincolo tot impreuna cu El, in imparatia Sa cea cereasca. Acesta este raiul si acesta este iadul! Este lupta noastra pentru imparatia Cerurilor, sau este viata fara de Dumnezeu – daca vorbim de nefericirea vesnica – acolo unde nu poate fi Hristos pe Care nu L-am urmat, atata vreme cat ne-am trait viata fara a cauta sa ne purtam crucea vietii acesteia potrivit chemarii Sale.
Acestea fiind intelesurile profunde ale unei pericope evanghelice plina de intelepciune, dar nu lesne de inteles, conchidem ca viata aceasta, daca voim sa fim crestini si, mai ales, daca voim sa dobandim imparatia lui Dumnezeu, trebuie sa o abordam ca pe o cruce, ca pe o lupta si ca pe o jertfa. Pentru ca a nu-ti asuma viata ca pe o cruce si a nu o pune in slujba lui Hristos, poate sa duca implicit la autosituarea de-a stanga Lui, sau fara El, si fiecare dintre noi stim lupta si dorinta noastra de a ne pune la picioarele Sale viata cu lupta ei, cu jertfa ei si cu tot ceea ce intelegem fiecare dintre noi sa lucram, pentru a putea incepe inca de aici de pe pamant sa traim si sa experimentam viata in Hristos si implicit imparatia lui Dumnezeu despre care, iata, evanghelia de astazi ne spune ca trebuie sa inceapa inca de pe pamant.
Fericirea sau nefericirea noastra – vrem sau nu vrem – incepe inca de aici. Iar ceea ce se intampla in viata de dincolo nu este decat o continuare fireasca a luptei sau a refuzului nostru de a pune cuvintele si poruncile Mantuitorului Hristos in practica vietii noastre. De aceea, sa ne binecuvinteze Mantuitorul Hristos, Cel ce S-a jertfit pentru noi pe cruce, cu aceasta intelepciune si intelegere a crucii, ca sa ne asumam viata aceasta ca pe o lupta si o jertfa in slujba Lui, asa incat sa putem si noi sa gustam imparatia Lui inca de aici de pe pamant, dar mai cu seama dincolo, in imparatia Cerurilor, pentru vecii vecilor, Amin”.
(din: † Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)
Sursa: cuvantul-ortodox.ro
