Duminica Sfinților Athoniți

Primele două duminici de după praznicul Pogorârea Sfântului Duh ne arată sfinţenia drept împlinire a umanului, altfel spus, că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfinţirea oamenilor. Astfel, în prima duminică de după Cincizecime, cunoscută şi sub numele de Duminica Tuturor Sfinţilor, îi sărbătorim pe sfinţii ştiuţi şi neştiuţi, din toate timpurile şi din toate locurile. Sărbătorirea tuturor sfinţilor în prima Duminică după Rusalii apare pentru prima dată în Antiohia, în secolul al IV-lea, după cum aflăm de la Sfântul Ioan Gură de Aur, că această sărbătoare era dedicată în primul rând sfinţilor martiri al căror nume nu era cunoscut. Această zi a devenit în timp o sărbătoare a tuturor sfinţilor, o zi a sfinţeniei, ziua când ne rugăm „prietenilor” şi „casnicilor lui Dumnezeu” să mijlocească pentru mântuirea sufletelor noastre.

În cea de-a doua duminică de după Cincizecime, Bisericile Ortodoxe îi prăznuiesc pe sfinţii lor locali. Sfinţii sunt podoaba Bisericii şi a neamului, pentru că ei sunt „mlădiţa” desăvârşirii din „viţa” cea desăvârşită, sfântă şi dumnezeiască care este Hristos Domnul.

În Sfântul Munte Athos, în cea de-a doua duminică de după Rusalii, este prăznuit Soborul Sfinţilor Athoniţi sau Sinaxa Tuturor Sfinţilor Athoniţi. Această sărbătoare este de dată mai târzie, avându-l drept iniţiator pe Sfântul Nicodim Aghioritul, cel care a compus textul slujbei şi rugăciunile închinate Sfinţilor Athoniţi. Totodată Sfântul Nicodim a fost ultimul mare scriitor athonit care şi-a adus aportul la realizarea Sinaxarului Sfântului Munte, alături de sfinţii mai timpurii, Vasilie cel Nou, Filotei Kokinos, Calist I, Grigorie Palama, Agapie Landos, Cheasarie Dapontes şi Iona Cavsocalivitul.

Nu se cunoaşte data exactă a scrierii slujbei şi rugăciunilor închinate Soborului Sfinţilor Athoniţi, ci numai anul tipăririi acestora. Ele au fost tipărite în 1847, în Ermoupoli, Syros, în 500 de exemplare.

Prima icoană a Soborului Sfinţilor Athoniţi a fost pictată în 1796. Aceasta se găseşte în prezent în Mănăstirea Constamonitu. O altă icoană veche a Soborului Sfinţilor Athoniţi a fost pictată în anul 1800 se afla în trecut pe catapeteasma Bisericii Protaton din Caries, iar în prezent se află în clădirea Chinotitei.

Sfântul Nicodim Aghioritul îşi justifică demersul său în stabilirea acestei zile de prăznuire închinată Tuturor Sfinţilor Athoniţi pe practica devenită deja tradiţie, a Bisericiilor locale, de a prăznui sfinţii locali. În vremea Sfântului Nicodim, Sfântul Munte nu avea o asemenea sărbătoare în care să se facă pomenirea tuturor sfinţilor cunoscuţi şi necunoscuţi ce s-au nevoit pe teritoriul său. Mai mult, această sărbătoare s-a vrut a inspira monahilor vremii zelul de a urma virtuţilor şi vieţii sfinte a monahilor din trecut.

Sfântul Nicodim a cercetat bibliotecile mănăstirilor din Muntele Athos în căutarea numelor părinţilor cu viaţa sfântă. Astfel, mai ales în Canonul Utreniei sunt pomeniţi după nume mulţi dintre Sfinţii Athoniţi. În secolul al XX-lea imnograful Gherasim Micraghianananitul a actualizat textul slujbei Sfinţilor Athoniţi. În Sinaxarul athonit sunt pomeniţi sfinţi începând cu Sfinţii Petru Athonitul şi Sfântul Atanasie Athonitul, până la sfinţii ultimelor veacuri, dintre care amintim: Sfântul Acachie Cavsocalivitul (1730), severul ascet ce locuia în peşteri, Sfântul Pahomie de la Noul Schit (1730); Sfântul Constantin Rusul (1742); Sfântul Ierotei al Ivirului (1745); Sfântul Damaschin din Tesalia (1771); Sfântul Antim Kourouklis (1782), misionar în Insulele Marii Egee şi Marii Ioniene; Sfântul Luca de la Stavronikita (1802); Sfântul Paisie Velicicovschi (1794), întemeietorul şcolii ascetico-literare; Sfântul Cosma Etolianul; Sfântul Sofronie Aghiananitul; Sfântul Macarie Notara (1805), episcopul ascet; Sfântul Gheorghie de la Cernica (1806); Sfântul Nicodim Aghioritul (1809); Sfântul Gherasim de la Cutlumus (1812); Sfântul Atanasie din Paros (1813); Sfântul Sofronie Vratsis din Bulgaria (1813); Sfântul Eftimie de la Schitul Ivirului (1814); Sfântul Ghedeon de la Karakalu (1818); Sfântul Aghatanghel de la Esfigmenu (1819); Sfântul Grigorie V, Patriarhul Constantinopolului (1821); Sfântul Pavel de la Constamonitu (1824); Sfântul Atanasie din Limnos (1846); Sfântul Arsenie din Paros (1877); Sfântul Antipa al Moldovei (1822); Sfântul Siluan Athonitul (1938); Sfântul Sava din Kalimno (1948); Cuviosul Paisie Aghioritul (1994), făcătorul de minuni.

Vieţile tuturor acestor sfinţi constituie o pildă de dragoste jertfelnică faţă de Dumnezeu şi de semeni. Aceştia au păstrat vie în inimile lor conştiinţa faptului că Hristos S-a jertfit pentru noi ca să devenim sfinţi şi că noi ne sfinţim jertfindu-ne. De aceea, toţi aceştia, dorind să urmeze Lui, au ales calea jertfei drept cale către sfinţenie. Astfel, întâlnim în ceata sfinţilor athoniţi, cuvioşi care au dus o luptă jertfelnică în arşiţa pustiei, martiri ce şi-au jertfit viaţa pentru Hristos, ierarhi care au renunţat la ei înşişi pentru mântuirea credincioşilor.

Împodobit de sfinţi, Sinaxarul athonit ne apare ca un pom plin de roade duhovniceşti, din care suntem chemaţi cu toţii să ne împărtăşim din dragostea lui Hristos Cel răstignit şi înviat. Cinstindu-i după vrednicie pe sfinţi athoniţi, ne aflăm în comuniune de har şi de sfinţenie cu ei şi prin ei cu Dumnezeu, izvorul sfinţeniei „Cel minunat întru sfinţii Săi” (Psalm 67, 36).

Radu Alexandru

Sursa: crestinortodox.ro

Total
111
Shares
Previous Post

Sfinţii şi întru tot lăudaţii Apostoli Petru şi Pavel

Next Post

Cântare de laudă la Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Related Posts