Dumnezeu este foarte generos

PS Ignatie (Episcopul Hușilor)

Pasajul evanghelic ne pune spre reflecție și spre asumare în viața noastră întâlnirea pe care Hristos a avut-o, în Ierihon, cu un om păcătos, corupt.

Ierihonul era un oraș foarte bogat. Erau stabiliți acolo oameni cu stare, cu o anumită poziție socială. Zaheu era mai marele vameșilor, adică era un fel de director al celor care se ocupau cu colectarea taxelor și impozitelor pentru ocupantul roman. Fiind o cetate foarte bogată, putem deduce, cu foarte multă ușurință că se putea câștiga bani foarte mulți, desigur, într-o formă necinstită. Vameșii mai luau în plus față de ce era stabilit. Cu cât oamenii erau mai înstăriți, bănuim că și ceea ce primeau vameșii, în mod necinstit, era mai mult.

În Evanghelie ni se spune că atunci când Domnul Hristos a intrat în casa lui Zaheu, acesta I-a promis că își schimbă viața, mărturisind că va întoarce împătrit din tot ceea ce a agonisit necinstit, iar dacă a jecmănit pe cineva, se va strădui să repare. Ne putem pune întrebarea, de unde avea posibilitatea de a da de patru ori înapoi celor pe care i-a furat și înșelat? Vameșul Zaheu era un evreu care se străduia să respecte Legea Vechiului Testament. Potrivit acesteia, dacă cineva fura o oaie și era descoperit, era obligat să dea înapoi patru oi celui păgubit. Probabil că această logică avea în minte și Zaheu, atunci când a promis întoarcerea de la o viață de necinste, coruptă, la o viață luminoasă, în Hristos.

Sfântul Evanghelist Luca insistă asupra amănuntului că Zaheu era mic de statură. De ce era important să menționeze acest aspect? Sfântul Luca a fost medic și probabil era atent la anumite infirmități ale trupului, deși faptul de a fi scund nu constituie neapărat o infirmitate a trupului. În contextul de față s-a dovedit a fi o deficiență. Când Zaheu a auzit că Iisus va trece prin Ierihon, și-a dorit foarte mult să Îl întâlnească. S-a gândit să pună în aplicare această dorință extraordinară a sufletului său.

Când ne propunem ceva cu foarte multă ardoare, nimic nu ne stă în cale. Nu ne gândim că s-ar putea să fie un obstacol care să ne oprească în împlinirea dorinței pe care o avem și care clocotește în inima noastră. Aceeași stare a avut și acest păcătos care a vrut să Îl privească pe Iisus. Zaheu s-a gândit să se urce într-un sicomor. Sicomorul este un arbore asemănător cu stejarul, cu crengile foarte dense și rezistente, încât se putea urca în el un adult. Vameșul Zaheu nu s-a gândit la această soluție pentru că ar fi fost un om smerit sau ar fi luat-o ca pe o formă de umilință, ci era atât de absorbit de dorința de a-L vedea pe Hristos, încât nu mai conta modalitatea de a atinge ce și-a propus. S-a pus într-o situație ridicolă, având în vedere că ocupa o poziție socială. Probabil cei de față l-au ironizat, văzând cocoțat într-un copăcel pe cel ce avea o putere de decizie și stabilea taxele colectate pentru romani. Nu s-a gândit la aceste lucruri. Și-a depășit mândria.

Din momentul în care ocupăm o funcție publică credem că totul ni se cuvine, că toți ar trebui să se aștearnă în fața noastră și să ne slujească. Se spune că funcția ne ia mințile, ne îmbată de putere și nu mai ținem cont de cei din jur. Putem observa acest lucru când mergem într-o instituție publică, și începând, poate, de la cel de la intrare, până la biroul unde avem programată o audiență, toți ne tratează cu superioritate. S-ar putea chiar ca cei mai mici, până ajungem la cel mai mare, să ne umilească mai mult decât cel care are funcția de conducere. Poate acela se comportă mai smerit, cu mai multă condescendență.

Zaheu vameșul, ca funcționar public, își înfrânge vanitatea, mândria că era un om cu vizibilitate socială. De ce a putut face lucrul acesta?

Când se instalează în noi o dorință extraordinară, avem capacitatea de a ne transcende propriile noastre limite, fără să ne propunem lucrul acesta. Când sufletul nostru este locuit de o dorință extraordinară de a întâlni pe cineva, de a atinge un anumit țel pe plan profesional, de a ajuta pe cineva pe care îl iubim, nimic nu mai constituie pentru noi pericol sau obstacol.

Suntem atât de absorbiți de acea dorință încât nu mai contează cine ne va ironiza sau persifla. Vom merge până vom ajunge la ceea ce ne-am propus. Acest lucru l-a făcut Zaheu vameșul.

«Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi» (I Corinteni 4; 10, 13)

Nouă, din păcate ne este rușine să vorbim despre credință, despre Hristos. Sunt oameni care, la locul de muncă, nu vor aduce în discuție viața de credință pe care ei o duc, ca nu cumva alții să îi ironizeze, să îi ia peste picior. Nu vorbesc despre Dumnezeu, evită. Aceasta este o formă de trădare. Când ne comportăm în felul acesta, suntem lași, de fapt nu-L iubim pe Dumnezeu. Când iubim cu adevărat pe cineva, ne asumăm chiar riscul ca alții să ne denigreze sau să ne persifleze. Nu este cazul dorințelor reprobabile din punct de vedere moral. Poate exista un anumit fel de nebunie și în a împlini păcatul. Este vorba de dorințele bune, frumoase, care scot din noi tot ceea ce este mai nobil, mai de cinste. Zaheu vameșul a avut o dorință bună, frumoasă: de a-L vedea pe Dumnezeu. Aceasta a scos din el anumite potențialități de care nici el nu era conștient.

Dacă l-ar fi întrebat cineva pe Zaheu, cu câteva minute înainte de se întâlni cu Hristos, dacă este capabil să își schimbe viața în mod radical și să îndrepte greșelile față de cei pe care i-a nedreptățit, probabil nu ar fi avut aceeași fermitate ca atunci când L-a văzut pe Dumnezeu intrând în casa lui. Atunci, fără ca Domnul să îi ceară, el se spovedește, spune că își schimbă viața radical și lasă în urmă tot ce ține de păcat, tot ceea ce îl schimonosește și vrea să fie un om cinstit.

Noi umblăm cu jumătăți de măsură. Ne debarasăm foarte greu de vicii. Nu avem tăria de caracter de a ne debarasa radical de ele. Nu este în noi o dorință care să topească toate aceste vicii de care ne simțim acaparați și care ne hipnotizează. În sufletul lui Zaheu a existat o astfel de dorință. Aceasta l-a ajutat să-și depășească inclusiv «deficiența» corporală și să Îl poată vedea pe Hristos. Această dorință extraordinară i-a schimbat viața. Nu ne vom putea schimba viața dacă nu vom găsi în noi această resursă.

Păcatul ne limitează întotdeauna, atât în privința săvârșirii binelui, cât și în ceea ce privește calitățile pe care Dumnezeu le-a sădit în noi. Rămân într-o stare latentă, amorțită. Păcatul nu ne lasă să scoatem din noi ceea ce este frumos, ci ceea ce este urât, care ne desfigurează din punct de vedere moral. Când luăm decizia de a renunța la păcat, așa cum și-a asumat Zaheu, este suficientă numai dorința de a face binele. Aceasta scoate din adâncul sufletului nostru multe lucruri frumoase, de care nici noi nu eram conștienți. Ies la suprafață pentru că am spart zidul păcatului, care ținea ascuns tot ceea ce era mai frumos și mai deosebit, așezat de Dumnezeu.

Dumnezeu este foarte generos. Când ne apropiem de Domnul, El este sursa dorinței de a ne schimba viața. A fost suficientă numai o intersectare a privirii lui Zaheu, cocoțat în sicomor, cu privirea lui Hristos, ca totul să se reseteze în viața acestui om corupt și păcătos. Sunt unii oameni care se scuză, nevenind la Biserică, că sunt prea păcătoși ca să vină. Însă la Biserică nu trebuie să vină numai sfinții. Vin și cei cu viață duhovnicească, vin și cei păcătoși.

Cei care suntem păcătoși avem nevoie să Îl întâlnim pe Dumnezeu, Cel care este lumina veșnică, și, prin lumină, să ne vedem propria noastră murdărie. Să ne îndrăgostim de lumină, pentru a ne dori, cu întreaga noastră ființă, să ajungem lumină. Nu ne schimbăm viața pentru că încă nu Îl iubim suficient pe Dumnezeu. Nu este o dragoste puternică față de Domnul. Dacă ar fi, atunci, în interiorul acestei iubiri față de El, găsim și dorința de a ne schimba, care ne umple de o energie extraordinară. Sunt atâția oameni care mărturisesc că schimbându-și viața și făcând un viraj înspre credință, se minunează cum se pot trezi de dimineață și să vină la Sfânta Liturghie, sau cum pot să postească.

Sursa: http://episcopiahusilor.ro

Total
1
Shares
Previous Post

Zi de binecuvântare şi rugăciune spre roade la bună vreme

Next Post

Evanghelia zilei (Luca 2, 22-40)

Related Posts