În biserică, spun unii, că mai mulți sunt Sfinții Îngeri decât răsuflările noastre. Gândiți-vă, ce se întâmplă în biserică în vremea Dumnezeieștii Taine! De aceea omul trebuie să stea nemișcat și să-și aibă mintea îngenuncheată la picioarele lui Hristos și ale Maicii Domnului și să spună cu multă luare-aminte cuvintele Rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, așa încât să le simtă.
Și astfel vor veni stările duhovnicești. Harul lui Dumnezeu îl face pe om să spună: „Pe cine voi primi? Pe cine voi gusta acum? Cum să împodobesc tronul sufletului meu?” Dacă atunci când așteptăm o persoană oficială, ne îngrijim să împodobim casa cu diamantele noastre, cu aurăriile noastre, cu catifelele noastre, când trebuie să ne împărtășim, cum trebuie să ne apropiem de Dumnezeiasca Taină pentru a-L primi pe Hristos?
Omul duhovnicesc simte Raiul și aici, și în Cer. Când mereu mintea noastră tinde spre Dumnezeu, vedem, de pildă, copacii, însă îi vedem cu frunze de aur; la fel și florile. Vedem casele și ni se par locașuri cerești. Orice va vedea omul, le va vedea pe toate cerești. De aceea când cineva Îl iubește mult pe Dumnezeu, devine un mic hristos. „Eu am zis: dumnezei sunteți”[1] și „Fiți sfinți”[2]. Dumnezeul nostru este un „Dumnezeu gelos”[3], nu vrea ca inima noastră să fie împărțită, s-o dăm în dreapta și în stânga, ci să fie în întregime dăruită Lui.
Un Bătrân în Sfântul Munte avea o păsărică pe care o iubea mult. Mai avea și un motan. Într-o zi când a vrut să se retragă pentru rugăciune, i-a spus motanului: „Ia aminte, ca nu cumva acum când lipsesc să-mi mănânci păsărica! Să știi că-ți voi pune un mare canon”. Când s-a întors de la rugăciune, l-a auzit pe motan mieunând. „Sigur mi-a făcut o ispravă”. Intrând în chilie, se uită în dreapta și-n stânga, dar păsărica nicăieri. Și atunci aude un glas înlăuntrul său: „Eu l-am pus pe motan să mănânce păsărica, pentru că dragostea ta era împărțită. Eu vreau ca toată dragostea ta să fie îndreptată spre Mine”.
De aceea spunem că Hristos este gelos. Și când Îl iubim mult, vei vedea cum ne va împodobi. Vei vedea cum în chip gânditor sufletul va ajunge la contemplație și va vedea cum Îngerul ține îmbrăcămintea monahiei, iar Hristos începe să-i pună sandalele, brâul, cununa. Și Hristos caută să îmbrace și să împodobească sufletul cu cele mai frumoase lucruri pe care le are. Gândiți-vă, ce nu dăruiește un mire pământesc miresei sale. Și inel, și una, și alta. Dar Mirele ceresc ce nu poate da miresei Sale! Gândiți-vă ce bucurie se face în Cer și cât de mult se bucură Mirele de mireasa Sa. Dar aceste lucruri au trebuință de adunare a minții, pentru că mintea noastră se împrăștie la cele pământești.
[1] Psalmul 82, 6.
[2] I Petru 1, 16.
[3] Ieșire 20, 5.
Extras din Cuvinte din inimă – Stareța Macrina Vassopoulos, Editura Evanghelismos – 2015
