Preot Ioan Istrati
Dumnezeu intră în apă. Și apa tremură. Iordanul se întoarce înapoi. Oceanele se zbat de iubirea Celui ce le-a zidit. Își amintesc mângâierea Duhului care încălzea apele la început. Se apropie sfios de tălpile Celui ce ține universul în mâini. Ghețarii cântă doxologia tăcerii. Pâraiele susură minunea lumii. Fluviile îngână ușor taina.
Dumnezeu separă apele. Blagoslovește Marea Roșie vestind că Sângele Lui va despărți viața de moarte. Sfințește Iordanul și-l întoarce spre Eden. Cheamă lacrimile de sânge și sudorile sfinte din Ghetsimani. Așteaptă apele vii săltătoare care vor curge din Coasta Sa pentru a adăpa lumea.
La Cana Galileii, apa și-a văzut Creatorul și s-a înfiorat, s-a înroșit de sfială și s-a transformat în vin. La Iordan, apa nu mai curge spre Marea Moartă, ci spre Marea vieții.
Și, noi, întemeiați în Dumnezeu, cufundați în apa Botezului, ne ștergem de moarte și ne ungem cu Mirul Vieții.
Dumnezeu sfințește apele. Și lacrimile noastre.
