Dumnezeu ne „bombardează” cu dragostea Sa

– Gheronda, uneori simt cu tărie dragostea lui Dumnezeu şi sufăr când văd cât sunt de nerecunoscătoare.

– Îţi doresc să te arăţi vrednică de binefacerile cele multe ale lui Dumnezeu. Spunea David: „Mila Ta, Doamne, mă va urma întru toate zilele vieţii mele”[1]. Să spui şi tu la fel, fiindcă este adevărat că asta ţi se întâmplă şi ţie. La fel cum tot adevărat este şi faptul că recunoşti lucrul acesta şi-I mulţumeşti, şi-L slăveşti pe Dumnezeu.

Când omul mărturiseşte dragostea lui Dumnezeu, atunci şi Dumnezeu îl… „bombardează” cu dragostea Sa. Poate vă surprinde cuvântul „bombardează”, dar pentru a dizolva tartrul sau granitul dimprejurul inimii noastre, este nevoie de bombe dumnezeieşti al căror material explozibil să fie dragostea lui Dumnezeu. Când această coajă groasă va fi dizolvată atunci inima devine sensibilă şi omul se înduioşează chiar şi înaintea celor mai mici binefaceri ale lui Dumnezeu. Se simte foarte îndatorat faţă de Dumnezeu şi este continuu copleşit, căci, în timp ce el se gândeşte cum să-şi achite datoria, Dumnezeu îi dă tot mai multe binecuvântări, până ce sufletu-i mărinimos se topeşte de dragostea Lui.

– De ce ne iubeşte atât de mult Dumnezeu?

– Pentru că suntem copiii Lui. Mai mult nu pot să vă spun.

– Gheronda, dacă cineva care se nevoieşte are mereu aceleaşi căderi, nu-L supără şi-L dezamăgeşte pe Dumnezeu?

– Oare Dumnezeu aşteaptă vreun avantaj de la noi? Nu. Suntem însă copiii Lui şi El ne iubeşte pe toţi la fel. Am văzut odată un tată care avea şi un copilaş puţin cam nătâng căruia îi curgea nasul, iar el şi-l ştergea cu mâneca, dar îl strângea în braţe şi pe acesta, şi-l săruta şi-l mângâia ca şi pe ceilalţi. Tot astfel şi Dumnezeu, ca un Părinte Bun ce este, nu-Şi iubeşte numai copiii plini de har, ci şi pe cei slabi duhovniceşte, pentru care-L doare îndeosebi şi de care se îngrijeşte mai mult.

Nimeni nu poate cuprinde cu mintea cât de mult îl iubeşte Dumnezeu pe om! Dragostea Lui nu poate fi asemănată cu nimic, nu are hotare. Este atât de mare, încât, dacă omul simte cât de puţin această dragoste, inima lui cea de lut nu ar putea rezista, ci s-ar topi, fiind că este lut.

Dumnezeu îngăduie de multe ori ca dragostea Lui să se reverse cu îmbelşugare peste făpturile Lui şi atunci sufletul nostru se învăpăiază. Vedem că dumnezeiasca dragoste este atât de dulce, atât de mare, încât nu o putem suporta şi ajungem să spunem: „Dumnezeul meu, ajunge! Stăvileşte puţin dragostea Ta, căci nu o pot îndura!”. În acest fel, Dumnezeu vrea să ne arate că El are toată bunăvoinţa să ne dea din belşug dragostea Sa, dar nu o face pentru că bateria noastră e de capacitate mică. Este nevoie deci să o mărim pentru a încăpea în ea mai multă dragoste dumnezeiască, deoarece energia divină a dragostei lui Dumnezeu vine la noi în funcţie de capacitatea pe care o avem.

– Cum se poate mări această „capacitate”?

– Cu cât se va curăţi inima noastră, cu atât îi va creşte capacitatea şi vom primi dragostea dumnezeiască cea nemărginită, necuprinsă şi nesecată.

[1] Prochimenul Vecerniei de marţi seara. Vezi şi Psalmul 22, 6.

Extras din ”Patimi și virtuți”- Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.

Total
53
Shares
Previous Post

LUMINA CEA NEÎNSERATĂ

Next Post

Despre cum să fim cu aproapele

Related Posts