Dumnezeu ne trimite oameni

Preot Alexandru Elțianinov

Greșeală noastră de totdeauna este că nu luăm în serios ceea ce este un fapt evident, ziua de astăzi a vieții noastre care ni se oferă, că trăim în trecut sau în viitor și că tot așteptăm o zi deosebită, când viața noastră se va desfășura și va dobândi toată importanța și semnificația ei, nebăgând seamă că viața noastră se scurge ca apa ce se strecoară printre degetele mâinii sau ca sămânța prețioasă care iese și cade din sacul care nu este bine legat.
Continuu, în fiecare zi și în fiecare ceas, Dumnezeu ne trimite oameni, împrejurări sau îndatoriri, care trebuie să fie folosite ca puncte de plecare în renașterea noastră, însă noi nu le dăm atenție, ajungând ca în fiecare ceas să ne împotrivim voii lui Dumnezeu care lucrează pentru noi. Și atunci cum ne va putea ajuta Dumnezeu? Numai trimițându-ne în fiecare zi oameni potriviți și conjuncturi potrivite. Dacă vremea vieții noastre am primi-o ca pe vremea în care se manifestă voia lui Dumnezeu pentru noi și ca pe hotărâtoarea, cea mai însemnată și unica vreme a vieții noastre, câte izvoare ascunse de bucurie, dragoste și putere nu ar răsări și ar izvorî din adâncurile sufletului nostru!

Să primim, așadar, cu seriozitate pe fiecare om, pe care îl întâlnim pe drumul vieții noastre și să luăm în serios orice ocazie și posibilitate, ca să săvârșim o lucrare bună. Și să fiți siguri că în felul acesta, faceți ceea ce vrea Dumnezeu pentru voi în acele împrejurări concrete, în acea zi și în acel ceas.  Dacă am iubi pe Dumnezeu mai mult, ne-am încredința Lui cu mai multă ușurință, pe noi înșine și toată lumea, cu toate antinomiile ei și părțile ei ciudate. Toate greutățile se datorează faptului că oamenii nu se iubesc destul unii pe alții. Acolo unde există dragoste, nu pot exista greutăți.

Uriașa confuzie care există între creștinii de astăzi ar dispărea, dacă am fi creștini adevărați, în sensul propriu, evanghelic al cuvântului. Printre altele, s-ar rezolva și subiectul însemnătății durerii în viață, cum că suferim „așa cum a suferit Domnul” și altele multe. Luând în vedere atașamentul nostru nesățios și lacom față de bunătățile acestei lumi, când însăși alipirea la bunătățile acestei lumi devine pricină de multă durere, despre ce fel de noimă religioasă și duhovnicească a vieții noastre putem vorbi?

Total
19
Shares
Previous Post

Fenomenul OZN – Conform învățăturii ortodoxe (II)

Next Post

Ajutor în lupta duhovnicească

Related Posts