Monahul trebuie să aibă întotdeauna pe buze două cuvinte: “Să fie binecuvântat” când trebuie să asculte și “Iertați” când trebuie să ceară iertare, iar în minte rugăciunea “Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. Iar dacă se duce cu gândul sau cu inima la părinți sau la prieteni, trebuie să știe că plecând de acasă, Dumnezeu trimite un Înger să-l înlocuiască.
Astfel, încercând să-i încurajeze la lepădarea de lume pe monahii începători, obișnuia să spună următoarea istorioară: “Trăia în Sfântul Munte un bătrânel și a primit lângă el un tânăr care dorea să devină monah. L-a sfătuit să nu se gândească la lume, la familia lui (mama și două surori nemăritate), și să lase purtarea lor de grijă în seama lui Dumnezeu. I-a dat și o poruncă: dacă va veni la chilia lor vreun mirean, să evite să-l întrebe despre cele ce se întâmplă în lume.
Însă după un timp, a trecut pe acolo un oarecare cerșetor, iar monahul, uitând porunca starețului, l-a întrebat de unde era. Aflând că era consătean cu el, s-a aprins de dor și l-a întrebat despre familia sa. A aflat că ai lui o duc greu, fiindcă mama lui era văduvă și surorile lui erau nevoite să facă diferite munci, primejduindu-se, deoarece erau neprotejate. «Au avut și un frate», spuse cerșetorul, «care însă le-a părăsit și a venit în Sfântul Munte pentru a se călugări».
Gândurile l-au înecat pe tânărul monah. Starețul l-a văzut supărat și l-a întrebat care este cauza mâhnirii lui, și aflându-o, și-a clătinat capul spunând: «Trebuia să mă asculți, fiul meu». Monahul, nemaiputând suporta presiunea gândurilor, și-a părăsit starețul, pornind spre ținutul natal. La un moment dat, fiind ostenit, s-a așezat la umbră pentru a se odihni. Stând acolo, a adormit puțin și îndată a apărut în fața lui un înger, strălucind de lumină, care i-a spus: «Din clipa în care ai pornit către Sfântul Munte, cu scopul de a-ți închina viața lui Dumnezeu, am fost trimis de El pentru a păzi în locul tău pe mama și surorile tale. Acum, dacă mergi tu să ai grijă de ele, de mine nu mai este nevoie și de aceea plec». Monahul s-a trezit tulburat și s-a pocăit pentru fapta sa. Apoi s-a întors în Sfântul Munte, la starețul său. «Fiul meu, te-ai întors?», l-a întrebat bătrânul. «Cât timp ai lipsit, m-am rugat neîncetat să te lumineze Dumnezeu, să scapi din cursa vrăjmașului». Și astfel și-au continuat în pace viața lor ascetică.
După ce au mai trecut câțiva ani, un închinător evlavios i-a vizitat pentru folosul său duhovnicesc. Tânărul monah i-a oferit în tăcere rahat, apă și cafea. În timp ce starețul discuta cu el, a aflat că vizitatorul era consătean cu ucenicul său. Întrebându-l cu discernământ despre situația familiei ucenicului, a auzit despre minunea pe care o făcuse Dumnezeu cu ei. Un oarecare consătean de-al lor s-a întors din străinătate cu multă avere și văzând pe fata cea mai mare, a cerut-o în căsătorie. I-a dat zestre și celei mici și a așezat-o la casa ei. Astfel a venit binecuvântarea lui Dumnezeu în casa lor. Atunci starețul l-a chemat pe ucenicul său și plin de bucurie i-a povestit despre binecuvântarea pe care a adus-o îngerul în casa lui”.
Extras din Starețul Efrem Katunakiotul– Ieromonahul Iosif Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2004
