Dumnezeul meu, pentru toate Îți mulțumesc!

Cu câte mulțumiri, Dumnezeul meu, Îți sunt dator că m-ai învrednicit să vorbesc împreună cu Tine, sculându-mă noaptea, în acea atmosferă de liniște, ca să facem sfinte întâlniri! Astăzi, Bunul meu Părinte, Îți mulțumesc mai mult decât la oricare altă întâlnire, fiindcă mi-ai atras atenția asupra nesimțirii mele. Făcându-mi o cercetare foarte amănunțită, mărturisesc că m-a folosit, nici eu nu știu cât de mult! Credeam în Tine formal, Te mărturiseam și Te simțeam. De aceea și am un trecut atât de încărcat.

O, Dumnezeul meu și dulcele meu Părinte, cât de mult Te-am nesocotit în atâția ani! Câtă răbdare ai făcut cu mine! Cât de mult m-ai îngăduit! De ce să te amărăsc cu formalitatea mea eu, cea mai mică creatură? Sunt uimit de nesfârșita ta dragoste! Cum de nu Te-ai scârbit de mine, ci m-ai iubit atunci când nu Te iubeam și nu Te simțeam cu credință, Părintele meu? Ești prin excelență Părintele meu, Creatorul meu, iar nu părinții mei. Ei doar au fost organele voii Tale. Tu m-ai făcut om, Tu m-ai adus la viață, Tu îmi porți de grijă în chip minunat. Pe toate câte le-ai făcut în lume, le-ai creat pentru fericirea mea. Trăiesc și mă mișc și exist datorită voinței Tale iubitoare. Toate depind de Tine. Dar nu sunt numai cele pământești, pe care mi le dăruiești cu îmbelșugare, ci mi-ai pregătit și în Ceruri „cele ce ochiul n-a văzut și la inima omului nu s-au suit”[1].

Dar ce să spun despre Întruparea Ta, moartea Ta pe Cruce, dumnezeiasca Împărtășire a Trupului și a Sângelui Tău și de toată dragostea Ta, necuprinsă de mintea mea? Rușinea a acoperit obrazul meu, amintindu-mi de acestea. Am căzut în chip gânditor în brațele Tale și am plâns. Am vărsat lacrimi de pocăință, cerând să-mi ierți păgânătatea inimii mele. Nădăjduiesc ca mereu să mă pocăiesc cu Harul Tău, ca să-Ți îndulcesc inima amărâtă de mine. Dacă aceasta se va face, cred că inima lui Dumnezeu Tatăl va deschide și o va răsplăti pe a mea cu dumnezeiască bunătate, cu dragoste dumnezeiască. Dumnezeul meu, pentru toate îți mulțumesc!

Binecuvântează-mă iarăși, ca să revin… Și fie ca rugăciunile Starețului meu, cel învrednicit de bunătățile cele cerești, să mă ajungă, ca să mă izbăvească de moartea sufletească cea veșnică. Îți mulțumesc, Dumnezeul meu… Fie Numele lui Dumnezeu Cel în Treime binecuvântat în veci!

[1] 1 Corinteni 2, 9.

Fragment din cartea Arta mântuirii – volumul 2 – Cuviosul Efrem Filotheitul, care va apărea la Editura Evanghelismos.

Total
40
Shares
Previous Post

Greutatea războiului ei să fie pe grumajii mei

Next Post

Evanghelia zilei (Ioan 15, 17-27; 16, 1-2)

Related Posts