Preot Ioan Istrati
O femeie îmi scrie în februarie. E devastată. A încercat 19 ani să facă un copil și degeaba. Toți au murit la câteva zile după zămislire. Soții nu s-au descurajat. Au fost la zeci de mănăstiri, la Biserici, au făcut o mie de canoane de rugăciune, au mers la cei mai importanți duhovnici ai țării. Bucuria că ai rămas însărcinată, toată nădejdea, emoția, fiorul sfânt al vieții în tine, și deodată spectrul hâd al morții. Milioane de lacrimi, învinovățire, ciudă, durere. Stai și privești pe geam niște copilași cum se joacă și inima ta arde şi devine izvor de lacrimi.
19 ani.
Le dau și eu canon Acatistul Sfântului Ioan Rusul și Paraclisul Maicii Domnului. Femeia zâmbește amar. Ea citește 7 acatiste pe zi. Și tot degeaba.
Îi zic:
– Nimic nu e degeaba. Vorbim cu Sfântul Ioan să rezolve.
Și-au făcut în curte o căsuță a Maicii Domnului cu sute de Icoane și cruci. Femeia merge acolo și plânge în fiecare zi. Ore întregi. Din februarie e iarăși însărcinată. Doctorii îi resping: “Iar ați venit? Ești stearpă. M-am săturat de voi ca de mere pădurețe.”
Oamenii se roagă mai mult. Îmi scriu în fiecare zi. Îmi trimit analizele, ecografiile. Mă uit ca berbecu-n farmacie. Îi încurajez. Am pomelnicul lor aproape.
Astăzi îmi scriu.
Părinte!!!!
Sunt doi bebeluși. Sunt gemeni. Unul puternic, îi bate inimioara de asurzește pe doctor. Altul mai micuț, așteptăm să-i bată inimioara şi lui.
Mulțumim Măicuței Domnului și Sfântului Ioan Rusul!
