Durerea înmoaie inima și alungă asprimea ei

Sunt bolnav de gripă. Am o durere puternică în zona apendicitei și nu știu ce se va întâmpla. Oricum, slavă Ţie, Doamne!

Dumnezeu ne iubește și caută ca prin durerile cele fără de voie să ne învrednicească de împărtășirea din bunătăţile Sale cele desăvârșite.

Din nefericire, însă, noi, eu mai întâi, nu iubim sufletul nostru în chip duhovnicesc. Dacă l-am iubi și am dori să se învrednicească de bunătăţile cele veșnice, am răbda fără murmur încercările sufletului și ale trupului.

Durerea înmoaie inima și alungă asprimea ei. Și astfel, cu inima înmuiată, se netezește terenul pentru primirea seminţei adevăratei pocăinţe.

Noi, cei fricoși în lupta cu necazurile, respingem într-un anumit fel Harul lui Dumnezeu.

Omul nu poate să-și amintească și de Dumnezeu atâta vreme cât este fericit. Iar dacă totuși o face, o face fugitiv. Își amintește însă de El cu căldură doar atunci când vine încercarea, durerea. Când îl strâmtorează necazul, așteptarea celor rele, atunci se roagă cu fierbinţeală. Iar Bunul Dumnezeu Se bucură așa cum se bucură o mamă atunci când copilul ei cere cu durere, fiindcă vede în aceasta dragoste.

Oricare ar fi încercarea, atunci când împreună cu ea există și răbdarea pe potrivă și mulţumirea, întotdeauna omul câștigă. Iar aceasta se vede la sfârșitul încercării, când vede ușurarea sufletului, limpezimea minţii și dulceaţa ce vine dinlăuntru.

Să ne rugăm să ni se dea cunoștinţă și răbdare în necazurile vieţii, pentru a câștiga mântuirea noastră. Amin.

Extras din Poveţe părinteşti– Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.

Total
23
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 4, 22-30)

Next Post

Viețile Sfinților – octombrie, ziua 22

Related Posts