Preot Constantin Sturzu
Vremuri grele, provocări fără precedent. Pentru unii pare un soi de repetiţie generală înainte de “vremurile de pe urmă”.
E nevoie de mult discernământ, de evitat panica, de acţionat cu înţelepciune. Sunt de evitat cele două extreme: să-ţi pui nădejdea exclusiv în decizii omeneşti (măsuri preventive, tratamente etc.) sau să le ignori bazându-te pe faptul că tu eşti credincios şi nu poţi păţi nimic.
În „Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah”, referinţa la spiţer subliniază rolul important pe care-l au medicul şi farmacistul: „Domnul a zidit din pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele. (…) Şi El a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate. Cu acestea tămăduieşte şi ridică durerea; spiţerul cu acestea va face alifiile” (38, 4 şi 6-8).
Tot în Biblie găsim şi trimiteri la importanţa igienei (ex.: spălările rituale).
Dacă în lăcaşurile de cult respectăm regulile care pot preveni răspândirea unei epidemii nu înseamnă că se pierde ceva din sacralitatea acelui loc.
Desigur, atunci când cerem izbăvire de o boală, e nevoie să ne aducem aminte că „medicul tratează, dar Dumnezeu este Cel ce vindecă”: „Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă” (Înţelepciunea lui Solomon 16, 12).
