Preot Ioan Istrati
Pe strada Biruinței, drept în capăt, e o ulicioară îngustă, cu niște căsuțe dărăpănate.
Acolo e o bătrânică singură, rămasă văduvă de vreo 30 de ani, cu un cățel alb imaculat. Stă într-o cămăruță de 6 metri pătrați.
Mă primește cu mare bucurie. Îmi dă doi mieji de nucă. Sărută Icoana Nașterii.
Ii zic:
– Mămăiță, cum e cu singurătatea?
– Părinte, nu e nimic mai frumos pe lume ca liniștea adâncă, în care auzi cum te leagănă în brațe Dumnezeu. Eu nu sunt singură. Deloc. Deschid cărticica de rugăciuni și deodată simt pe Mântuitorul, pe Maica Fecioară, pe Înger cum zbârnâie din aripi. E o minune să locuiești cu Dumnezeu.
Leacul singurătății e rugăciunea.
Leacul depresiei e simțirea prezenței și iubirii lui Dumnezeu.
