Educația creștinească a mamei (II)

Foarte importantă în legătura mamei cu copiii este consecvența. Nu poate pretinde de la copii ceea ce nu are ea. Cum va învăța copilul sinceritatea dacă, de pildă, sună telefonul și o caută cineva, iar ea îi spune copilul să-i spună aceluia că nu este acasă? Trebuie atenție și în cele mai mici lucruri. Mama îi crește pe copii și ea trebuie să se gândească la toate.

            Mama trebuie să se îngrijească de legăturile copiilor încă de când sunt mici. De asemenea, ea trebuie să controleze cărțile, ziarele, revistele care intră în casă. Ea va trebui, cu multă frică de Dumnezeu, să-i ferească și să-i protejeze pe copii de marele pericol al televizorului și de reaua și necontrolata folosire a calculatorului.

            Un părinte duhovnicesc spunea: Mai demult mamele îngenuncheau împreună cu copii lor înaintea icoanelor și făceau puțină rugăciune, acum însă stau ceasuri nesfârșite înaintea televizorului. Să nu vadă nimic mama, chiar dacă este singură, din cele de care s-ar fi rușinat de i-ar fi avut pe copiii ei lângă ea. În felul acesta va putea controla ceea ce văd copiii.

            Sfântul Ioan Gură de Aur, acest mare pedagog și Sfânt al Bisericii noastre, accentuează cât de responsabili sunt părinții și mai ales mamele pentru păzirea simțurilor copiilor lor. Lumea oferă cele mai urâte lucruri pentru ochi și urechi. Mamele să ia aminte ce văd și ce aud copiii lor în casele lor.

            Mama este al doilea înger păzitor pentru copil, spune Sfântul Paisie. Copiii vor ca mamele lor să se ocupe cu ei cât mai multă vreme pot. Vor să o simtă în casă. Să vorbească și să se joace cu ei, să se uite în caietele lor, să le pregătească mâncarea, prăjitura. Cuviosul Paisie spunea: „Mai demult mamele pregăteau mâncarea cu rugăciune, o puneau în cuptor și o însemnau cu semnul Crucii în numele lui Hristos și al Maicii Domnului și astfel se sfințeau și ele și copiii lor”.

            Dacă copiii vor crește astfel, ei se vor dezvolta cu dragostea mamei și vor simți siguranța afecțiunii materne.

            Legătura mamei cu copilul este o taină. Să le transmită copiilor ei frica lui Dumnezeu ca să trăiască fericiți. Să-i conducă la Tainele Bisericii, Să-i învețe să postească, să participe la taina Dumnezeieștii Împărtășiri. Să le citească Viețile Sfinților noștri și să facă puțină rugăciune împreună cu ei.

            Toate acestea o aduc pe mamă la o tainică comuniune cu copiii și această legătură este o merinde pentru toată viața lor. Iar pentru toate acestea este necesară o nevoință. Nimic nu este ușor, însă nimic nu este cu neputință de izbutit. Mamele să aibă în vedere  acestea, iar dacă vor arăta puțină intenție bună, Dumnezeu va ajuta.

            Este absolut necesar ca mama să se străduiască să afle puțin timp liber ca să-și adune mintea, să-și ajute puțin sufletul. Să se retragă undeva, să citească ceva, să facă un Paraclis la Maica Domnului. Să încerce să participe la slujbele Bisericii. Să afle moduri să dobândească putere pentru felurita ei nevoință.

            Mama creștină este o prezență plăcută și puternică în lume. Ea poate influența viața socială promovând personalități integre. În această misiune mare și sfântă a ei are drept model desăvârșit, prototipul veșnic al vredniciei și maternității feminine, Preasfânta Fecioară, Maica noastră.

            Inima maternă, care trăiește lângă Maica Domnului, poate deveni tron al lui Dumnezeu, și în chip tainic, smerit și tăcut să trăiască stări duhovnicești. Prin povățuirea Maicii Domnului poate deveni povățuitoare pentru copiii ei și pentru toată familia pe calea ce duce la Dumnezeu.

Fragment din cartea Anatomia problemelor familiale. Va apărea în curând la Editura Evanghelismos.