Era odată un tată care avea doi fii. Copiii erau frați buni născuți de aceeași mamă. Unul era mai mare și celălalt mai mic. Cel mare era agricultor, iar cel mic păstor. Mezinul își păștea turmele prin văi şi prin izlazuri. Cel mare semăna grâne și sădea copaci.
Odată au vrut să-L cinstească pe Dumnezeu și să-I aducă jertfe. Păstorul a luat ce avea el mai bun în turmă și I-a oferit lui Dumnezeu. Pentru că cel mic, păstorul, Îi adusese lui Dumnezeu ce avusese el mai bun, pe îndată s-a coborât foc din cer care a luat ofrandele și le-a pus pe jertfelnicul ceresc. Fiul cel mare n-a făcut la fel. El și-a îndesat în hambare cele mai frumoase roade și I le-a adus lui Dumnezeu pe cele mai puțin bune. Dumnezeu nu le-a primit, Și-a întors fața de la ele și le-a lăsat să zacă nemistuite de focul Său pe pământ, pe când jertfele fratelui mai mic le-a primit cu bucurie.
Fratele cel mare s-a mâhnit pentru că Dumnezeu l-a disprețuit și a fost mai prejos decât fratele lui mai mic și tot umbla întunecat la față. Dumnezeu l-a întrebat: “De ce ești supărat? Nu știai că lui Dumnezeu Îi aduci bucatele? De ce nu M-ai cinstit cum se cuvenea? De ce anume M-ai putea învinui? De ce nu Mi-ai oferit bucatele cele mai bune?” Și fratele cel mare, neavând ce să mai răspundă, n-a scos niciun cuvânt, a tăcut.
Văzându-l apoi pe fratele cel mic, cel mare i-a zis: “Să mergem pe câmp”. Și, după ce l-a atras acolo cu gânduri viclene, l-a ucis crezând că Dumnezeu n-avea de unde să știe de fapta lui. Dar Dumnezeu a venit la el și l-a întrebat: “Unde este fratele tău?” Şi acela I-a răspuns: “Nu știu, sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”. Iar Dumnezeu i-a mai zis: “Uite, sângele fratelui tău strigă din pământ către Mine”.
Ce s-a întâmplat după aceea? Dumnezeu l-a luat la ceruri pe fratele cel mic care aici pe pământ a murit, dar care acolo în cer mai trăiește și azi. Și Dumnezeu l-a luat la ceruri pe fratele cel mic, iar pe cel mare care l-a omorât l-a lăsat să trăiască ani mulți pe pământ, având drept tovarăși teama și frica, suferind rele și chinuri nenumărate, pedepsit zi de zi. Dumnezeu i-a zis așa fratelui rămas: “Suspinând și tremurând să trăiești pe pământ”.
Așa cum tremuri tu de frică în fața profesorului și nu știi, te bate sau nu te bate, așa și acela a trăit clipă de clipă cu spaimă-n suflet pentru că legătura lui cu Dumnezeu nu mai era aceeași.
Vezi ce mare rău este să-l ucizi pe fratele tău? Vezi cât de rău este să te ascunzi de Dumnezeu? Pentru că El le vede pe toate, chiar și pe cele ce se fac pe ascuns.
Extras din Părinți, copii și creșterea lor– Sfântul Ioan Gură de Aur, editura Panaghia.
