Episcopii Ortodocși din Franța reacționează la controversele ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice

Episcopii Ortodocși din Franța au emis luni un comunicat referitor la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris în care au exprimat un punct de vedere comun referitor la momentele artistice care au „ofensat sensibilitatea cetățenilor creștini din Franța și nu numai”.

Totodată, ierarhii au salutat eforturile de securitate în vederea desfășurării evenimentelor și au reafirmat „importanța respectării valorilor și convingerilor tuturor componentelor societății franceze, fără invective sau provocări și, mai presus de toate, fără deosebire și/sau discriminare între cei care cred și cei care nu cred”.

„Franța a oferit lumii ceva cu adevărat magnific și fără precedent! În timp ce organizarea generală a acestui eveniment internațional găzduit de țara noastră și dedicarea forțelor de securitate pentru a asigura siguranța acestuia sunt de lăudat, rămâne faptul că mai multe aspecte ale organizării acestei ceremonii au ofensat sensibilitatea cetățenilor creștini din Franța și nu numai”, afirmă Episcopii Ortodocși din Franța.

Reafirmând angajamentul deplin față de valorile fundamentale ale societății, ierarhii au menționat faptul că există anumite principii inalienabile.

„Episcopii Ortodocși ai Franței își reafirmă angajamentul deplin față de libertatea de expresie și de creație artistică, care sunt limitate doar de normele legislației franceze. Cu toate acestea, ei subliniază importanța vitală a respectării valorilor și convingerilor tuturor componentelor societății franceze, fără invective sau provocări și, mai presus de toate, fără deosebire și/sau discriminare între cei care cred și cei care nu cred. Statul este garantul acestui lucru, mai ales atunci când este vorba de un spectacol artistic realizat și prezentat în numele Franței și care implică Republica”.

„Dincolo de ceea ce ar putea fi și/sau ar putea fi perceput ca un atac subversiv la adresa valorilor, a credinței creștine și a reprezentărilor sale, ceea ce este în discuție și necesită o acțiune corectivă din partea autorităților este excesul, provocarea și subversiunea pe care le induc anumite reprezentări și care nu încetează să trezească indignare și controverse”.

Apel către autorități

„În timp ce salută celelalte aspecte fără precedent ale acestui eveniment internațional, pe care Franța l-a onorat, Episcopii Ortodocși din Franța fac apel la cele mai înalte autorități ale țării noastre să corecteze această deficiență și să continue să asigure respectarea valorilor și fundamentelor conviețuirii în Franța, în conformitate cu spiritul laicității republicane, care implică respectul pentru toți”.

„Aceștia afirmă că, deși Biserica nu se vede ca o societate universală care încearcă să își impună standardele asupra întregii societăți, ci ca o Biserică care respectă instituțiile Republicii noastre și se află într-un dialog deschis cu societatea, ea refuză totuși să accepte impunerea unor standarde care pun în discuție propriile sale valori, fundamentele credinței sale și reprezentarea sa”.

Foto credit: Aeof.fr

Sursa: http://basilica.ro

Previous Post

Cum să fim și să rămânem creștini la serviciu

Next Post

Moaștele Sfântului Dumitru Stăniloae au fost deshumate

Related Posts
Total
0
Share