Iubite Domnule…
Sunt de acord cu ceea ce spuneți, că Ortodoxia trebuie să meargă împreună cu ortopraxia. Pentru mântuirea creștinului nu este de ajuns numai Credința dreaptă, ci trebuie să existe și faptele dragostei. Sunt de acord întru totul. Sfântul Iacov, fratele Domnului, spune: „Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi” (Cap. 2, 17). Adică Credința, dacă nu este însoțită de faptele dragostei, este moartă de la sine. Credința și faptele dragostei sunt două aripi cu care creștinul evlavios va putea zbura la Cer. În cazul în care omul se rupe de Credința adevărată (Ortodoxia) și se face eretic, nu se poate mântui, pentru că credința lui este deja putredă (eretică) și astfel îi lipsește o aripă.
Apostolul Petru spune: „Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui. Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (2 Petru 3, 14-16). Adică toți cei care pervertesc și interpretează rău locurile greu de înțeles ale Sfintei Scripturi, merg spre pierzare (chinurile veșnice), chiar de ar avea nenumărate fapte bune.
Erezia „Martorilor lui Iehova” pervertește și interpretează greșit Sfânta Scriptură, ca un desăvârșit plastograf și falsificator. De aceea și vine în directă contradicție cu Biserica Ortodoxă Apostolică, „care este Biserica Dumnezeului Celui viu, stâlp și temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15).
În Cartea „Părinți Apostolici” (pe care v-am dăruit-o) puteți vedea că Părinții Apostolici, adică ucenicii direcți ai Sfinților Apostoli (au trăit între anii 50 – 150 d. Hr.) au avut exact aceeași Credință cu cea a creștinilor ortodocși contemporani și tâlcuiau Noul și Vechiul Testament întocmai cum o tâlcuiește Biserica noastră Ortodoxă. De aceea Biserica noastră are învățătură și continuitate apostolică. Adică cele pe care le-au auzit Apostolii de la Hristos, le-au predat ucenicilor lor, care au fost hirotoniți de ei episcopi în diferite Biserici (Sf. Ignatie Teoforul, Sf. Policarp al Smirnei, etc.). Acești ucenici ai Apostolilor le-au predat pe acestea, la rândul lor, ucenicilor lor și așa mai departe. Astfel cele care au fost crezute și învățate acum două mii de ani sunt crezute și învățate și astăzi. Și drept dovadă a celor pe care le spunem este faptul că în fiecare Episcopie ortodoxă de pretutindeni există și se păstrează așa numitele Diptice. Adică liste de nume pe care sunt scriși toți episcopii, de la primul până la ultimul.
În Cartea „Părinți Apostolici”, veți vedea că Părinții Apostolici prezintă din punct de vedere teologic o triadologie care este Dumnezeirea celor Trei Persoane ale Dumnezeirii (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt). Credința în Dumnezeu Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt, este credința pe care a primit-o credinciosul în Biserică prin Botezul său. Viața cea nouă se săvârșește numai „în Fiul, în Tatăl și în Duhul”. Fiul lui Dumnezeu, Care a preexistat și a participat la creație, „a venit în trup”. Iisus Hristos (Dumnezeul cel necreat) este Dumnezeul Bisericii („…cu voirea Tatălui și a lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru”), Patima Lui este Patima lui Dumnezeu, pâinea Dumnezeieștii Euharistii este Trupul lui Dumnezeu, iar vinul este Sângele lui Dumnezeu.
Iisus este Cel Căruia I se cuvine slava și măreția, cinstea și stăpânirea, acum și în vecii vecilor. Tatăl este slăvit prin mijlocirea Fiului, iar în unele locuri ale lui Clement (ucenicul Sfântului Apostol Pavel, potrivit cu Epistola către Filipeni, 4, 3) se arată că doxologia credincioșilor se îndreaptă și exclusiv către Fiul. Referirea aceasta a doxologiei este dovada Dumnezeirii Fiului. Cel mai impresionant loc în hristologia Părinților apostolici se află la Sfântul Ignatie (ucenicul Evanghelistului Ioan). Și aceasta deoarece se referă cu limpezime la cele două firi ale lui Hristos. Și spune: „Un singur Doctor este, trupesc și duhovnicesc, născut și nenăscut, Dumnezeu în trup, în moarte Viață adevărată, din Maria și din Dumnezeu, mai întâi pătimitor și apoi nepătimitor, Iisus Hristos, Domnul nostru” (Epistola către Efeseni, 7, 2); „Pe Cel mai presus de timp, pe Cel fără de ani, pe Cel nevăzut, pe Cel văzut pentru noi, pe Cel nepipăit, pe Cel nepătimitor, pe Cel pătimitor pentru noi, pe Cel Care pentru noi a răbdat în tot chipul” (Epistola către Policarp, 3, 2); „… (pe Cel) Care a ieșit de la Unul Tatăl, Care este Unul și la Tatăl S-a întors”(Epistola către Magnezieni, 7, 2).
Aceste texte sunt definitorii și clare, căci se referă la cele două firi ale lui Hristos, la modul întrupării, la schimbarea însușirilor celor două firi și la unitatea și deosebirea Tatălui și Fiului. Mai mult, adresându-se lui Policarp, tâlcuiește realitatea firii dumnezeiești a lui Hristos, însușirile ei, precum și adevărul omenității Sale și a particularităților ei. De asemenea este clar cum pentru Sfântul Ignatie orice dezbrăcare a lui Hristos de Dumnezeirea Sa, surpă din temelie Credința creștină. Dumnezeirea și omenitatea coexistă în Persoana cea Una a lui Iisus. De aceea și Hristos „era la Tatăl și la sfârșit S-a arătat” (Epistola către Magnezieni, 6, 1), fiind totodată și Fiu al Omului și Fiu al lui Dumnezeu. Hristos a venit să aducă viața cea nouă și mântuirea, în timp ce consideră că iudaismul și cuvintele lui Iisus se află într-o deplină confruntare.
La Părinții Apostolici Dumnezeirea Sfântului Duh este dovedită în mai multe moduri. De pildă participarea Duhului Sfânt la lucrarea Iconomiei și mai ales la cea din cadrul Bisericii, precum și numărarea lui cu Tatăl și cu Fiul, subliniază egalitatea Lui cu celelalte două Persoane, în timp ce risipește și orice concepție eretică despre faptul că ar fi creat. Potrivit Sfântului Ignatie, Duhul Sfânt este una din cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Chiar și supunerea față de episcop este asemenea cu supunerea față „de Tatăl, de Fiul și de Duhul Sfânt”, așa cum îi spune Sfântului Policarp.
Potrivit totdeauna cu Părinții Apostolici (ucenicii imediați ai Sfinților Apostoli):
a. Botezul este începutul vieții celei noi și a mântuirii omului care dăruiește iertarea păcatelor. Omul omoară păcatul și primește viața cea nouă, de vreme ce Patima lui Hristos s-a săvârșit „pentru ca prin Patima Lui să curețe apa” (Epistola către Efeseni, 8, 2). El se săvârșește în numele Sfintei Treimi.
b. Dumnezeiasca Euharistie nu este simplu vin și pâine, simbolul trupului și Sângelui Domnului. Ci „unul este Trupul Domnului nostru Iisus Hristos”, „unul este jertfelnicul”, „unul este Potirul spre unirea cu Sângele Lui” (Epistola către Filadelfieni 4, 1). Este caracteristic faptul cum, după Sfântul Ignatie Teoforul, ereticii docheți „se depărtează de Euharistie și rugăciune, pentru a nu mărturisi că Euharistia este Trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (Epistola către Smirneni 7, 1). Lepădarea Euharistiei înseamnă moarte duhovnicească, deoarece în alt fel nu se poate da medicamentul nemuririi, antidotul morții. Aceasta se face astfel, deoarece Trupul lui Hristos s-a unit cu Ipostasul dumnezeiesc și de aceea dăruiește harismele Ipostasului dumnezeiesc, cum ar fi nemurirea, nestricăciunea, sfințenia. Și aceasta pentru că pâinea și vinul cu adevărat se prefac în Trupul și Sângele lui Hristos.
Am văzut, așadar, că Biserica Ortodoxă Apostolică este „stâlp și temelie a adevărului”. De asemenea, potrivit cu făgăduința lui Hristos, Mângâietorul, Duhul adevărului, a venit și rămâne în Biserică pentru totdeauna („Și Eu vor ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, ca să rămână cu voi în veac”, Ioan 4, 16) și va povățui Biserica „la tot adevărul”(„Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, ne va povățui pe noi la tot adevărul” – Ioan 16, 13).
Sfânta Scriptură este adevărul. Însă trebuie să existe o autoritate, adică un garant și tâlcuitor neînșelat al Sfintei Scripturi. Iar această autoritate este Biserica, care în anul 402 (Sinodul de la Cartagina) a stabilit câte și care vor fi cărțile care vor fi cuprinse în „canonul” Noului Testament. Tocmai aceasta a făcut Biserica, ca insuflată de Dumnezeu cum este, pentru că, potrivit cu cuvintele Domnului, este îndrumată și povățuită de Duhul Sfânt.
Așa cum am văzut la Sfântul Ignatie, supunerea față de episcop și, prin extensie, supunerea față de Biserica Ortodoxă, care are succesiune apostolică și continuitate istorică („Unde este episcop acolo este și Biserica”), este aceeași cu supunerea față „de Hristos, de Tatăl și de Duhul Sfânt”.
Martorii lui Iehova, cu mândria lor satanică și neascultarea lor, față de „Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”, hulesc pe Duhul Sfânt, Care povățuiește Biserica Ortodoxă Apostolică „la tot adevărul”. Despre acest păcat al ereticilor Hristos spune: „Iar hula împotriva Duhului nu se va ierta oamenilor” (Matei 12, 31). Prin urmare, insistența Dvs. în erezia Martorilor lui Iehova, este hulă împotriva Duhului Sfânt și, de aceea, rămâne neiertată în veac. Adică, în cele din urmă reaua învățătură a ereziei îi duce pe ereticii nepocăiți la chinurile veșnice. [În paranteză vă menționez că din textul de mai înainte de la Matei se vede limpede și Dumnezeirea și Persoana Duhului Sfânt, pentru că niciodată nu se hulește o simplă putere, de pildă curentul electric, ci se hulește numai o Persoana și aceasta dumnezeiască].
Erezia Dvs. se află într-o mare contradicție, deoarece, pe deoparte, acceptă insuflarea dumnezeiască a Bisericii Ortodoxe și Sfânta ei Tradiție Apostolică, potrivit cărora Biserica Ortodoxă a separat și a fixat cele 27 de Cărți insuflate de Dumnezeu ale Noului Testament, iar pe de altă parte, erezia Dvs. spune că Biserica chipurile s-a înșelat și de aceea au apărut Martorii lui Iehova în … 1892.
Eretici nenorociți! Căutați să aflați moduri prin care să vă justificați existența voastră. Dar Hristos nu le-a spus Ucenicilor Săi: „Știți, Eu voi pleca de lângă voi și Mă voi întoarce în… 1892”, ci, dimpotrivă, a spus: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Adică, Întemeietorul Bisericii noastre Ortodoxe Apostolice a făgăduit că va fi cu noi până la a Doua Venire a Sa și nu o va părăsi niciodată.
Pe lângă aceasta, Biserica, prin Sinoadele ecumenice, deține infailibilitatea, pentru care garantează Însuși Domnul, și care există în chip firesc și în învățătura Apostolilor și a ucenicilor lor (Părinții Apostolici) și pe care o păstrează până astăzi Biserica Ortodoxă, ca ceea ce are continuitate apostolică.
Sfântul Atanasie cel Mare când a zdrobit înșelăciunea antihristică a lui Arie (pe care o readuce la viață erezia voastră după 1700 ani), printre altele, le-a spus arienilor: „Iată noi, ortodocșii, avem de la primii Părinți Apostolici aceeași credință până astăzi. Voi însă, arienii eretici, care sunteți fiii și ucenicii duhovnicești ai iudeilor și ai lui Caiafa, pe care Părinți creștini, care au crezut în ereziile voastre, ni-i puteți arăta?” Cu siguranță pe niciunul. Vedeți că Sfântul Atanasie cel Mare, urmând pașilor Părinților Apostolici, îi numește pe arienii eretici și, prin urmare, și pe contemporanii „Martori ai lui Iehova” (care readuc la viață erezia antihristică a lui Arie), „noi iudei” și „ucenicii lui Caiafa”. Și așa este.
Hiliasmul este rezultatul amestecului dintre iudaism și creștinism. Așa cum scrie Sfântul Evanghelist Ioan în Apocalipsă, Domnul se adresează îngerului Smirnei, adică episcopului Smirnei, și-i spune: „Și hula din partea celor ce zic despre ei înşişi că sunt iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei” (Apoc. 2,9). Vedeți cum Însuși Hristos caracterizează aici o erezie? Sinagogă a satanei. Cum este cu putință să coexiste vreodată sinagoga satanei (adică antihriștii „Martori ai lui Iehova”) cu Biserica? Cum este cu putință să se mântuiască „Martorii lui Iehova” când, de pildă, Îl coboară pe Hristos de la adevăratul și desăvârșitul Dumnezeu (I Ioan 5, 20; Ioan 20, 28; Ioan 5, 18 și 23; Tit 2, 13) la treapta de… făptură.
Dacă Hristos ar fi fost făptură, atunci omul nu s-ar fi putut mântui, pentru că o făptură nu poate mântui o altă făptură. Numai dumnezeiescul Sânge și dumnezeiescul Trup (Dumnezeiasca Împărtășire) îl poate mântui pe om. De aceea și Domnul a spus: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi Sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 53-56).
Așadar, lipsiți fiind de Tainele Bisericii noastre Ortodoxe Apostolice, „Martorii lui Iehova” nu au viață „în ei înșiși”, adică sunt condamnați (de vreme ce nu se pocăiesc) la veșnica pierzare (iad).
